Eu nu visez la tine (Răzvan Nicula)

Eu nu visez deloc la trupu-ţi, adorato,
Şi nici la sufletu-ţi impar din alte sfere,
Nici la tandreţuri de cadână, desfrânato,
Ci doar la liniştea pe care-n piept mi-o cere

O vâlvătaie aprigă şi inumană
Ce a durere în miezurile-mi scurmă,
Pe care-aş lepăda-o – (un preot – o sutană
Dorind cu ea să-şi piardă dumnezeirea-n urmă).

Eu nu visez la tine, deşi te ştiu frumoasă!
În schimb râvnesc la mine, la eternul eu,
Ce-ţi curge printre palme sub pielea cea lăptoasă
Şi care-n ochiu-ţi negru ia chip de Dumnezeu;

Râvnesc la cel ce-ţi bate duios sub sânul mic,
Râvnesc la mine-ntregul ce-ţi curge în obraz,
La cel fără de care tu ştii că eşti nimic…
Râvnesc să îţi iau cerul, să-l prăvăl în talaz!

Căci zâmbetul tău noaptea eu singur îl aduc,
Şi visurile tale sub pleoapa în somn strânsă;
Şi-n toată-a ta suflare pe mine mă seduc
Dezvăluindu-mi mie o jumătate-ascunsă -

Aceea ce tresaltă atunci când te cuprind,
Aceea ce-ţi aprinde în sfârcuri mii de stele,
Aceea care-mi spune, chiar moartea-mi adormind,
Că tu eşti coasta lipsă din golul firii mele.