Dar unele războaie sunt mai plăcute decât altele, mai confortabile, chiar, mai pline de zâmbet sau de lacrimi, de adrenalină, de determinare, de fantezie, de imaginare. Se întâmplă ca o femeie şi un bărbat să se încleşteze într-o confruntare aprigă, din care să rezulte fericire şi întristare, teamă şi speranţă, dorinţă şi înflăcărare. După război se instalează pacea, de mai scurtă sau de mai lungă durată, consensul, acordul… Poate nici nu contează cum este făcută, dacă se aşează în mod firesc sau brusc. Pentru că unele păci nu pot fi făcute altfel decât brusc: “Shut your mouth! … and kiss me”…

          Totuşi, uneori nu te poţi opri din a spune că înţelegi misterul nerezolvat de atâţia alţii decât, probabil, cu ultima lor suflare. Şi poate că este adevărat, moartea nu este altceva decât o tristeţe covârşitoare semănată, pentru o vreme, în sufletele celor pe care îi lăsăm în urmă.

          Vroiam să pun şi un cântec. Nu îl declar nul, poate doar puţin pierdut…