Ne-literare

          Citind câte ceva din memorialistica lui Andersen (mai bine aşa decât din (i)memorialistica boilor care se cred importanţi), m-a trăznit (că tot s-au rupt cerurile) o întrebare stupidă: „Cum şi-ar fi botezat bietul Hans sirena dacă ar fi ştiut că nu se va alege de ea decât un nume de detergent?Pe de altă parte, norocul lui cu cântecul!

Duminical

          Dacă ar fi citit careva tratatul de magie erotică al lui Bruno – Giordano Bruno, nu Bruno Mars, probabil m-ar fi înţeles. Ca să fiu sincer, nici eu nu l-am citit, nu încă, dar am impresia că unele lucruri e mai bine să fie neştiute. Nu de alta dar, privind în ansamblu religiile şi efectele lor (mai ales când femeia devine religie), îngerii pică pentru orice rahat. Că tot e dumincă!

.

          Despre blesteme s-ar putea spune multe. Totuşi, dincolo de superstiţii, dincolo de teorii şi de studii, eu cred că există unul singur. Să te priveşti aşteptând şi, râzând, să îţi mormăi în barbă: „Degeaba!”

Stupidităţi (dincolo de muzică)

          Aş fi scris ceva înţelept, dar nu ştiu dacă se poate. Aş fi scris despre lipsa de suflet dar ar fi trebuit să scriu despre oameni. Aş fi scris despre mine, dar sunt atâţia care îşi închipuie că mersul la piaţă e literatură, şi eu nu mă regăsesc între ei. Aş fi scris despre nimic, dar mi-ar fi rămas paginile goale. Aş fi scris despre iubire, dar tare mi-e că nu o mai recunosc. Şi aş mai fi scris despre sex, dar tare mi-e că aş fi povestit, ca laureaţii noştri la Premiul Suprem, cum aproape mă masturbez la duş. Aşa că nu am mai scris. Îmi trebuiau doar câteva cuvinte. Poate doar pentru că iubesc prea mult scrisul ca să îl arunc în derizoriu.

Am inorogii mei

Spune lumea c-ai fi un inorog
Care urcă spre cer pe pante abrupte
Cu potcoavele rupte.

Mă mai întreabă vreunul „eşti bine?”
Îl privesc de departe şi-i spun „Sunt în mine
Căutând în zări inorogi”.

E bine că-s eu cerşind de la zări inorogi
Sub ceruri de ploaie golite
Cu raiuri în care n-ai cui să te rogi
Şi pleoape închise de lacrimi zdrelite.

Intempestiv

          Mă dau pe Facebook, ca tot omul, la ore matinale ca să îmi vină somnul. Şi ce aflu?! Ziarul Lumina caută, citez, „redactor responsabil”. Dau fuga la oglindă să arunc o privire – tot îmi prevedea mie o Pitie (sau Pithie) de sex masculin un post de redactor pe când voi împlini şaizeci de ani. Mă uit: barba cam încărunţită, riduri puţine, ochii umpluţi de pofte (recunosc, mă uitam la filme porno, dar erau cu femei, nu cu bărbaţi sau cu minori). Mitră, tichie papală pe căpăţână, nimic. Credinţă în Domnul bisericesc?! Mumu. M-am oprit din primenitul CV-ului cu un zâmbet. Mulţumiri Bisericii Ortodoxe Române. O zi fără zâmbet e o zi risipită!

.

          M-am trezit că nici nu mă trezisem şi aveam impresia că e duminică. Duminică – zi plăcută de proşti şi de preacredincioşi. De feţe bisericeşti macabre care se dau în spectacol pozând în sfinţi. De oameni fără căpătâi care nu ştiu să îşi folosească minutele. De… oare de ce mi-aş stoarce tâmplele în căutarea celor mai abjecte afirmaţii perfect valabile (sau aplicabile) unei zile de duminică?! Bine că azi e sâmbătă, zi fără miros de tămâie, mai degrabă cu aromă de vis. Doar să nu îmi spună cineva că nu şi-a dorit niciodată să întoarcă timpul!