Blestematul (Răzvan Nicula)

E prea târziu să regretăm

Că n-am făcut nimic cu noi

N-am îndrăznit nici să sperăm 

Zăgăzuind al sentimentelor șuvoi.

De ieri nu m-am gândit la tine

Și fascinanții ochi ți i-am uitat,

M-am sfâșiat și mi te-am scos din vine

Nici amintire nu-mi ești; s-a-ncheiat.

Indiferent aștept o nouă aventură

Cu o femeie pe care încă nu o știu

În inimă să-i las tot o arsură 

Și nimic în suflet, doar pustiu.

În pieptu-i alb, de puritană,

Limba mea șerpească, stacojie, 

Să lase-adânc întipărită-o rană

Ce n-o fi vindecată pe vecie.

Ca tine va păți și următoarea

Va zvârcoli în chin îngrozitor

Și lacrimi va vărsa mai mult ca marea

Fără să-și poată stinge întunecatul dor.

În timp iubirea-mi o va devora

Ca târâtorul vierme pe mortul din sicriu,

Sărmana, diavolescu-mi chip va blestema

Abia când va ajunge un biet cadavru viu.

Iartă-mă că nu opresc din drum

Să-ți stau alături la bine și la greu

Dar am menirea să transform în scrum

Oricare suflet pereche cu al meu. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s