Despre insomnie şi alţi demoni

Am stat cu ochii în tavan, urmărind joaca zglobie a cailor verzi. Am început, apoi, să număr oile capitaliste postdecembriste despre care vreau să scriu câte ceva de mai bine de o lună. Caii zburdă, oile sar pârleazuri de pe câmpii de un verde crud, cu o viteză demnă de un atlet înscris la proba de 100 de metri garduri. Şi Ene se încăpăţânează să întârzie, stă pe undeva la un pahar de vorbă. Sau la un pahar… Râd. De fapt pufnesc; apoi râd înfundat; apoi nu mă mai pot stăpâni şi râd ca prostul, de unul singur. S-or fi întâlnit? Ene cu Laurentiu… Şi râd din ce în ce mai cu poftă.

          Nu credeam că mi se va întâmpla aşa ceva. Eu…. mă pun să dorm devreme (3-4 dimineaţa)  şi mă trezesc târziu. Dacă nu e zi de lucru. Dacă e zi de lucru, tot târziu mă trezesc, dar durata de somn e mult mai mică – nu îmi cade bine cafeaua de dimineaţă dacă nu alerg ca o găină decapitată după haine, după pantofi, după etc. Totuşi, trecând peste aceste paranteze, să revenim la lipsa lui Ene… Vineri noaptea, ca norocu’, fiind obosit, m-am pus la somn pe la miezul nopţii. Am adormit repede, fără chin, fără zbucium sufletesc, fără convulsii ale imaginaţiei. Noroc că am dormit bine, pentru că nu credeam a mă trezi vreodată, în zi de sâmbătă, la 6 dimineaţa.

          6 dimineaţa. Sună telefonul… La început am crezut că am uitat să îmi opresc alarma. Când să apăs pe „butonul roşu” realizez că de fapt eram apelat. Laurenţiu…?! Un (fost) coleg de la fostul job. Răspund şi îl aud lansându-se într-o avalanşă verbală de neoprit menită să mă convingă să merg chiar atunci să bem o bere. Nu m-a surprins dorul lui de compania mea, deşi nu mi-am trimis la dracu’ fostul angajator decât de miercuri seara. Am încercat să îl iau cu binişorul, să îi explic că la ora 6 dimineaţa toate locurile în care am putea merge sunt închise – sau se vor închide în scurt timp.

– Răzvan, avem atâtea beri pe masă că nici nu îţi poţi imagina! îmi spune Laurenţiu, căutând să folosească afirmaţia ca pe un argument suprem. Mă pufneşte râsul…. Şi atunci, şi acum… Câte beri pot să încapă pe o masă de ar fi imaginaţia mea incapabilă să plăsmuiască un tablou asemănător?! Ca să fie şi mai convingător pasează telefonul unui „comesean”, necunoscut mie. După ce se recomandă şi îmi spune că băieţii (Laurenţiu şi David) mi-au făcut o reclamă fantastică, îmi zice: – Răzvan, avem atâtea beri pe masă că nu ai putea să le numeri!

Stop… reclama fantastică făcută de doi foşti colegi, actuali prieteni, conduce la concluzia că nu pot să număr prea bine? Sau prea mult? (În seara asta am ajuns pe la o mie de oi). În fine, sau cum zice românul, „whatever”. Mă prefac că cedez ispitei unei mese pline de beri nenumărate şi îl întreb pe Laurenţiu unde este. Nu ştie să-mi spună, mi-l dă pe David. David, nebăut – sau nebăut destul, înregistrează înţelegător refuzul meu de a ne întâlni şi îmi spune că de fapt sunt undeva între Unirii şi Universitate, pe stradă.

Liniştit, crezând că am lămurit problema închei apelul şi mă pun să adorm la loc. Era deja 6.30. La 6.45 (sunt sigur, am verificat!) îmi sună telefonul… alarma? Nuuuu… Laurenţiu. Mă anunţă că a aflat că nu vreau să vin să ne vedem (doar nu ne-am văzut de aproape 3 zile). „Unde sunteţi?” întreb curios de peripeţiile lor. Răspunsul lui Laurenţiu vine prompt, deşi cam încâlcit, stâlci(a)t şi cu limba îngreunată: – Suntem chiar aici, la…. la facultatea de universitate…. la…. universitatea de facultate…. stii tu!

Adevărul este că nu ştiu pe unde erau. Dar au ajuns cu bine la casele lor. Laurenţiu a suferit cu siguranţă o mahmureală cruntă; David probabil a fost tras la răspundere de consoartă… iar cel care considera că nu sunt în stare să număr şi-a încheiat dezamăgit pledoaria telefonică spunându-mi un lucru care mă face să susţin cu tărie valabilitatea dictonului „in vino veritas”: – Răzvan, degeaba dormi, încă nu vine Moş Crăciun.

2 comentarii la “Despre insomnie şi alţi demoni

  1. lunaticolor spune:

    niciodata nu am reusit sa numar oi.
    mai bine ascult sforaitul celorlalti in casa. ascult noaptea. stau de vorba cu pestisorii. in limba lor. adica mutzeste. merg la bucatarie unde ma asteapta doua antene holbate pe blocul vecin. suntem prieteni buni, aproape in fiecare dimineata bem cafeaua impreuna.

    stii, insomnia e ca si constipatia. oricat nu te-ai s…tradui, nu trece asa usor.
    asa ca nu tre sa fortezi. mosii astia – ene si craciun – is tare a dracului. stie ce stie amicul lui laurentiu.

    • Nevermore spune:

      Si metoda ta e buna, atata timp cat insomnia nu e provocata de sforaitul celor din casa. Iar mosii se misca mai greu, candva tot vine ei!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s