Controversatul nea Vasile (sau întoarcerea la divinitate)

Eram grăbit; i-am făcut un semn, întrebând, fără cuvinte, cu sprâncenele ridicate, dacă e liber. Mi-a răspuns, tot printr-un semn, că era. M-am „îmbarcat” şi deodată cu motorul nea Vasile îşi dădu şi drumul la gură.

– Ai văzut, domnule, că l-au arestat pe Gigi Becali?

Nu ştiam, nu mai ţin minte cum este să te uiţi la TV. Şi radio nu ascult din principiu, muzica este aşa de proastă încât mă tem că m-ar îndobitoci şi pe mine. Am răspuns sec „nu”, sperând că îmi voi descuraja interlocutorul plin de vervă.

– Da, cică l-au dat la televizor, cu cătuşe la mâini şi la picioare. începe să râdă, un râs răguşit, pe un ton înalt.

„Bine i-au făcut” zic, deşi nu îmi închipuiam cum ar putea să i se pună lui Gigi cătuşe şi la picioare. Sunt sigur că la cât îl duce mintea, în loc să încerce să fugă, oierul ar pune mâna pe ciomagul noduros moştenit probabil de la ciobanul Bucur şi s-ar încăiera cu oamenii legii.

– Nu, dom’le, că de fapt o fi fost o farsă de 1 aprilie, zice el. Că cică i-a furat unii maşina şi nu ştiu ce a vorbit el la telefon şi de-aia l-au arestat.

L-am privit mai cu atenţie. Nu părea beat. Nu mă speriasem încă, dar am considerat că e mai bine să fiu mai atent la el… beat, nebun.. paza bună trece primejdia rea. A continuat aproape fără să răsufle:

– Dom’le, în ţara asta toţi e hoţi. Şi bine le face că îi arestează aşa pe rând. Că dacă eşti hoţ fi hoţ, dar te mai apuci să şi latri?!

Personal i-aş fi sugerat că un personaj ca Gigi behăie, nu latră, dar eram în acea stare defensivă, aplicarea supremului principiu „paza bună….” încât nu am avut curaj să îl contrazic.

– Da, dom’le, nu trebe să latri. Dacă furi, taci şi fură, că şi să fii văzut chiar cu preşedintele, nu scapi. Că şi Băsescu ăsta, câte prostii nu face, şi eu nu l-am votat. Că şi ăsta, dacă cade, îl îngroapă ăştia de viu. Tăceam. Da, dom’le, continua nea Vasile, dar măcar dacă ar face bogaţii ăştia vreun bine. Că vorba ăluia din Scriptură, cine are prea mult să dea şi la cine are prea puţin. Uite, Gigi Becali, i-a făcut casă la un vecin de-al meu din bloc. Ştii, cu inundaţiile alea, a venit apele şi i-a luat casa. Şi i-a făcut-o Gigi Becali la loc, i-a cumpărat şi mobilă, şi două televizoare şi… vai de capu’ meu, da’ ce nu i-a făcut!

„Un blowjob?!” m-am gândit, dar după expresia tâmpă a taximetristului am presimţit că e pe cale să îşi pună amândouă mâinile în cap de atâta minunăţie şi preafericire ce s-a abătut peste vecinul său. Am renunţat la întrebare, dacă ar fi răspuns că vecinul a primit şi aşa ceva, viaţa socială şi de familie a marelui conducător de ciopoare ar fi fost încheiată.

– Da, dom’le, şi uite-te la el, că tot nemulţumit este!

– Gigi vroia să fie preşedinte, normal că nu e mulţumit… îndrăznesc să îmi dau cu părerea.

– Nu Gigi Becali, dom’le, vecinu’. Dacă nu ar fi fost prea bine crescut nea Vasile ar fi pufnit dispreţuitor întrebându-se cât de scurt sunt la minte. Probabil s-a întrebat doar în sinea sa, dacă a avut timp pentru că se şi repezi să îşi continue ideea.

– Tot nu e mulţumit, dom’le, tot nu e mulţumit. Păi ce, a avut el aşa casă cum i-a făcut lui Gigi Becali? A avut pe mă-sa, că neam de neamu’ lui nu a stat în aşa casă.

Am vrut să îmi dau şi eu cu părerea, să îi dau dreptate lui nea Vasile, neam de neamul vecinului… nu am avut timp; încins, continuă:

– Dom’le, eu nu sunt invidios, da’ mor de ciudă pe vecinu’ ăsta când îl aud cu casa aia a lui. Pe ăsta şi pe Dobre, de la noi din comună. Nu mai vreau să îl văd în faţă, dom’le, nu mai vreau! Păi ce… Într-o zi mă pomenesc că mi-a dispărut din curte nişte drugi de fier vechi. Dau fuga la poliţie să îl chem pe Dobre şi n-a vrut să vină. N-a vrut, dom’le, dacă îţi închipui aşa ceva. I-a făcut semn lu’ unu’ de pe acolo să mă cheme să scriu nuş’ ce declaraţie şi el a fugit. Da’ am ieşit şi io în fugă după el şi i-am strigat: „Dobre, să nu mă duc la capitală să le zic să dea la Călăraşi şi de acolo să te sune pe tine…”. Trase aer în piept… N-a vrut să vină, dom’le, n-a vrut!!!

Răcnetul mă făcu să tresar. Nu imperceptibil, aproape m-am lovit cu capul de tavan. Fără să bage de seamă spaima pe care o trăsesem continuă:

– Da, dom’le, n-a vrut să vină şi cică mai suntem şi fini, fir-ar mă-sa a dracu’. Da’ lasă, toate faptele astea ţi se întorc, veghează Dumnezeu. Din nou trase aer în piept. Dom’le, ascultă aici ce zic, că zic de bine. Ai grijă ce faci că mai târziu toate ţi se întorc şi trebuie să le plăteşti, că Dumnezeu ţine cont de toate. Uite, acu’ câteva zile mă întâlnii cu unu’ de la mine din comună. Îl claxonez şi după ce îi trece sperietura zice: „ce faci, Vasile?” „bine, zic; mi s-a părut că eşti tu. Hai să bem o bere”. Şi uite aşa, dom’le, am aflat că a murit şi Sică a lui Coium.

Am făcut nişte ochi mai mari ca cepele şi mă pregăteam să îi spun că am ajuns, deşi drumul nu era nici la jumătate. Când să deschid gura nea Vasile trage de volan şi urlă din toţi rărunchii: „Ba pe-a mă-tii, nenorocitule!!”. Îşi recompune imediat figura calmă şi mieroasă şi continuă.

– Da, dom’le, de-aia spuneam, că eu faţă de băieţii mei sunt tare controversat. Că îmi zice ei, „mai lasă-ne, dom’le, cu Dumnezeu, că nici mata nu credeai, ce-ţi veni?”, da’ eu cred, să ştii. Şi tot ce faci ţi se întoarce, vorba ăluia din Scriptură, da’ nu mai ştiu unde zice. Şi spuneam de Sică al lui Coium, că a murit. Vezi, dom’le, că asta e sigur pedeapsă de la Dumnezeu dată. Că a murit şi el, şi frate-su cel mare şi frate-su cel mic şi mă-sa.

Mă pregăteam să îmi arăt compasiunea faţă de acest neam crunt pedepsit, dar nea Vasile nu îmi dădu răgazul.

– Şi bine le-a făcut, dom-le, bine le-a făcut! Că mama e la cimitir în vârfu’ dealului şi feciorii 1, 2, 3, pe lângă ea. Păi da… că Coium ăla mare a omorât un copil. L-a înecat şi i-a luat banii. Şi eu am văzut hainele lu’ copilu’ ăla, da’ nu mi-am dat seama…. Abia când m-am întors din armată am auzit că Coium ăla mare este la închisoare că l-a omorât pe copilu’ lu’ Preda. Şi când l-am văzut pe Preda i-am zis şi lui că am văzut hainele lu copilu-su da’ că nu m-am gândit la ceva rău. La o bere i-am spus…

Brusc puse frână, lăsă geamul jos şi urlă: „Fufă proastă, nu vezi că e roşu?! Maşina calcă, nu fute!”.

Calm ridică geamul la loc, râse satisfăcut, apoi reîncepu:

– Da, dom’le, Dumnezeu e mare şi le ştie pe toate. Şi tot ce faci în viaţa asta plăteşti. De-aia zic, e mai bine să nu faci păcate, că…

– Vă rog să opriţi în faţă la Administraţia Financiară…

– La taxe şi impozite?

– Nu, la Administraţie….

– Aha, am înţeles, aici în faţă. Taxele şi impozitele e în spate.

Opreşte. Mă caut prin portofel să îi plătesc, în timp ce el continuă:

– Dom’le, io o să rămân aici, că e vad bun. Poate te întorci repede şi mă găseşti să te şi duc înapoi. Da’ dacă nu, ţine minte, dom’le, Dumnezeu ne dă după cum merităm. Eu când plec în fiecare zi pe traseu îmi fac o cruce şi zic o rugăciune… azi am uitat fir-ar mama ei a dracului!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s