Mă tem de rating

Mă tem… nu pentru blogul meu, e doar un spațiu în care îți poți exprima ideile, opiniile, gândurile, sentimentele, trăirile. Nu mă tem nici pentru efectele pe care le-ar putea provoca gândurile mele. Ca oricine altcineva am dreptul de a mă manifesta ca un individ unic, gânditor… am dreptul de a mă lăsa purtat de instinctul de turmă către negurile mediocrității, la fel de bine cum am același drept de a refuza tiparul și de a mă manifesta într-un alt mod. Am ales să încerc să evit încadrarea într-un șablon social stupid, dezirabil, al celui care înghite, care ia tot ce i se servește drept bun, care nu își folosește “materia cenușie” decât pentru gesturile inconștiente, instinctuale și iraționale.

Nu vreau să îngroș rândurile celor care înjură doar ca să înjure, nici nu caut adversari din plictiseală. Probabil doar din plictiseala de a trăi într-o societate așezată cu susul în jos, lipsită de orice etică, de orice simț al responsabilității, de orice urmă de bun simț. Nici nu mă declar judecătorul suprem care pronunță sentințe definitive și irevocabile, fără drept de apel, deținătorul adevărului suprem. Ar fi foarte posibil ca optica mea, modul meu de raționare, să fie eronat și atunci aș prefera să mi se arate unde greșesc pentru a fi capabil să mă îndrept.

În momentul în care am decis, impulsionat și sfătuit, să pornesc la construcția acestui blog, am crezut că e foarte ușor. Cu pași rari, șovăielnici, am pornit pe acest drum greu și… nu îmi pare rău. În sfârșit am găsit un loc în care să îmi exprim unele nemulțumiri, unele frustrări, unele semne de întrebare și altele de exclamare. Și cel mai important, să fac exercițiile de literatură pe care le citiți. Acum văd că nu este, totuși, ușor. Nu este ușor pentru că prin exprimarea nudă și fără menajamente poți jigni fără să vrei categorii de oameni, poți leza sentimente, concepții… La urma urmei de ce mi-ar păsa? E blogul meu și fac ce vreau cu el, dacă am chef îi dau și foc! De ce mi-ar păsa?! Pentru că mai devreme sau mai târziu un blog devine un loc de refugiu, o oază, o casă virtuală (de vacanță, de concediu sau chiar permanentă). Începi să ții la el, să îți pese de modul în care crește și se dezvoltă. Și te-ar durea inima ca într-o casă pe care o construiești cu efort, pe care o îngrijești în mod constant, să pătrundă cineva cu bocancii mânjiți de noroaiele prejudecății, de mocirla celei mai pure imbecilități. Te temi de dârele băloase pe care le-ar putea lăsa un îndoctrinat, de miasma îngrozitoare a prostiei și fixației unui lătrău. Începi să te temi că odată cu dezvoltarea acestui colț virtual de suflet vei fi nevoit să lupți și împotriva celor care murdăresc de plăcere sau din convingere. Și atunci te întrebi… are rost? În definitiv e munca mea, sunt concepțiile mele, e sufletul meu în cel mai pur stadiu de sinceritate. Cei care vin și revin sunt oameni care înțeleg, care mă aprobă sau care îmi arată unde greșesc. Dar cei care vor veni? Vor fi ei de aceeași calitate? Sunt vizitatorii pe care mi-i doresc, pe care i-aș primi cu brațele deschise? Sunt ei cei care vor avea bunul simț să își șteargă picioarele pe un covor virtual de întâmpinare, sau vor intra mânjiți de murdăria de care vorbeam mai înainte? Nu sunt întrebări care să îmi tulbure somnul, nu sunt ceva primordial în activitatea mea cerebrală, dar uneori, vizitându-mi blogul, verificându-mi traficul, îmi dau seama. Mă tem de “rating”.

Anunțuri

6 comentarii la “Mă tem de rating

  1. inexprimabil spune:

    Vor veni probabil si momente in care sa apara si comentatori neaveniti in coltul de suflet al tau, puterea de a combate o idee nu e la indemana fiecaruia. Asa ca isi lasa urmele grobiene prin toate locurile unde nu e impusa o restrictie.
    Dar restrictiile pot indeparta si acei timizi indragostiti de frumos care inca apreciaza ceea ce faci.
    Pana la urma, tristetea e una din fetele artistului.
    Pe curand…

    • Nevermore spune:

      Foarte bine ales cuvantul… ma tem de vizitatorul grobian care satul de singuratatea din mocirla in care se scalda cauta sa atraga si pe altii. Pe acest blog nu am de gand sa impun restrictii, vorbeam doar de teama de a ajunge sa ma murdaresc pe mine insumi. Ma tem de o adaptare la mediu, de aplicarea zicalei “cu omul sa fii om si cu porcul sa fii porc”.

  2. lorrena spune:

    Acum sa fim seriosi, nu toata lumea poate trimite comentarii favorabile, pentru ca , in cazul asta s-ar numi laude nu comentarii. Comentariile sunt pro si contra si ar trbui sa nu ne deranjeze un comentariu prost.
    By the way, I like your blog!

    • Nevermore spune:

      Lorrena, asa cum am spus si in raspunsul la comentariul precedent, nu ma refeream la teama de critica. Critica in mod constructiv este cat se poate de bine venita. Stiu ca nu tot ceea ce fac este laudabil, stiu ca pot sa gresesc si admit sa imi asum responsabilitatea. Persista doar teama de a fi murdarit ceva in mod nefondat. Si… iti multumesc pentru lauda :).

  3. liana spune:

    sa-ti fii tie credincios si restul raman doar vorbe. iar pentru tristeti mai mici sau mai mari exista prieteni si o cana cu vin. ce-am invatat de la sudamericani: compartir (impartaseste). desi ei nu se tem de singuratate, ba o pun chiar in titlurile cartilor lor

  4. Nevermore spune:

    Liana, de-ar fi numai un veac!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s