Delir

Mă implora cu privirea pierdută în orizonturile negre ale trecutului să reluăm tot ce a fost. Să renunţăm să privim totul ca fiind ceva ce a fost. Să apropiem de buzele iubirii noastre lacrimile pe care le-am vărsat unul pentru celălalt, în speranţa că setea se va stinge şi durerea va trece. Părea sigură că resuscitarea a tot ce am reprezentat noi doi împreună, şi, separat, unul pentru celălalt, va fi posibilă prin atingerea uşoară a răsuflării ei care îmi mângâia obrazul. O sorbeam din ochi, îi inspiram mirosul mai înnebunit ca cel care în ultima clipă a vieţii trage aerul în piept pentru ultima oară. Totul mă chema spre ea. Toate mă împingeau în braţele ei. Dar ce a fost stricat mai poate fi reparat? Mai poate ceva atât de gingaş ca ceea ce simţeam să respire în voie după o asemenea ruptură? Cum am fi reacţionat mai târziu, când ne vom aminti învinuirile pe care ni le-am aruncat unul celuilalt? Fiecare simţea că a oferit totul, credea că şi-a deschis sufletul în întregime…. şi amândoi simţeam încă duritatea uşii la care bătuserăm fără să o putem deschide, pierduţi unul în sufletul celuilalt.

Amintirea acelui ultim cuvânt, fatal, mai mult şoptit, amintirea acelei ultime priviri, tulbure de lacrimi sărate…. vor trece ele vreodată? Nu sunt ele chiar tăietura nemiloasă care a ucis acea legătură ce părea indisolubilă, pecetluită pe vecie cu voia infinităţii?! S-au pierdut şi încrederea, şi neîncrederea, şi durerea, şi bucuria, şi fericirea. Zâmbetele nu mai există, strângerile de mână sunt uitate undeva într-un colţ prăfuit al inimii. Vorbele frumoase, gesturile tandre… amintiri dintr-un vis frumos, sau poate experienţe neuitate dintr-o viaţă anterioară. Eu nu mai sunt eu, acela, ea nu mai este ea… Îmi este atât de străină, şi totuşi o iubesc atât de mult…

Mă ruga să o iert aşa cum mă iertase ea pe mine, deşi eu o iertasem de când ecoul vorbelor ei se stinsese în tăcerea de gheaţă. Pentru că iubirea nu există fără iertare. Iar eu o iubeam. O iubesc. Nu, nu mai e nimic de iertat. Şi totuşi, nu o pot primi înapoi în braţele mele. Cum ne-am mai putea privi? Cum să facem să nu ne plecăm niciodată ochii în faţa privirii celuilalt? Dacă nu te pot privi cum să te iau înapoi?! Ar reîncepe totul de la zero, am spune. Deşi amândoi ştim că între noi zero este de fapt un punct mort, o moarte clinică… şi greutatea acelei idei ar fi atât de covârşitoare! Mai covârşitoare decât clipa în care ne-am privit pentru ultima oară, înainte de a ne întoarce spatele. Şi mai târziu ne vom contrazice pentru nişte nimicuri, şi-ar face loc imputările, reproşurile…. Cu ce drept?! La ce bun? Doar ea m-a făcut să vibrez, doar ea m-a făcut să plutesc. Doar ea, această plăsmuire a imaginaţiei mele, transpusă în mod real în cea care mă priveşte cu ochi rugători.

Iar eu am trecut peste suferinţă. M-am ridicat din locul în care aripile mi-au fost smulse şi am învăţat să merg. Cu paşi nesiguri, clătinat. Dar am mers. Ca să înveţi cu adevărat să zbori trebuie mai întâi să ştii să te târăşti. Şi uneori, noaptea, chinuit de vise, consumat în deliruri îmi strig şoptit iubirea. O privesc, cu părul răvăşit acoperindu-i chipul drag. E ea, cea pe care o văd în vis, dar cum pot să cred în realitatea ei? Tocmai acum când sunt resemnat… ea nu există, sau dacă există este pierdută pentru mine. Îmi este atât de dor de ea, de amintirea ei pe care nu vreau să o distrug! De ce aş face ceva care să îmi alunge şi acea ultimă amintire?

6 comentarii la “Delir

  1. Rock is an attitude spune:

    Sentimente…oarecare tristete, de ce iubirea aduce mereu asta? Ma face sa nu imi doresc sa iubesc vreodata…’
    Foarte frumos ai scris!

  2. Nevermore spune:

    Intreaba-ma daca as da toate sentimentele care m-au animat pe linistea oferita de lipsa iubirii. Si daca as avea de 1000 de ori de ales, de fiecare data as alege sa iubesc. Chiar daca nu iti doresti, important este sa iubesti. Altfel nu vei sti niciodata….

  3. LuciaM spune:

    hmmm… rascolitor… si te pune pe ganduri… oare ce e in sufletul tau? cat este de adevarat ceea ce spui si simti in viata reala?

  4. Nevermore spune:

    Cei care ma cunosc stiu, pot simti…

  5. LuciaM spune:

    … si inca foarte bine… cred…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s