Nihilism

Ai plecat fără să știi că în fiecare noapte, rămas în urma ta, mă gândesc la tine. Uneori, înspăimântat de evidență, caut să îmi acopăr ochii în fața spectrului tău. Dar mâinile mi se îndreaptă, inconștiente, spre piept, căutând să oprească sângerarea dureroasă. Și privirea îmi rămâne pierdută în spațiu, scrutându-ți în orizonturile spre care ai plecat chipul împietrit. Revăd pe buzele întredeschise surâsul triumfător hrănit la sânul minciunii. Ochii necruțători care nu au lăsat să se citească nici o urmă de regret în clipa în care mi te-ai desprins din brațe. Trupul feciorelnic – atât de fierbinte la atingerea mea, la gândul altor bărbați… M-ai transformat profund, impunându-mi să devin o umbră, să neg evidența, valorile, să îmi uit principiile și să îmi devin un străin chiar mie, cel ce eram. Dar dacă te temi pentru mine, nu te teme; dacă îți râzi de suferința mea râzi zadarnic. Voi fi bine… Inima mea este la locul ei alături de tine. Lacrimile sunt bine ascunse în viitoarea ta suferință. Gândurile nu îmi vor mai rătăci niciodată spre zări îndepărtate, spre iubiri imposibile. Sunt întemnițate, aruncate în lanțurile grele ale părului tău. Speranța mea zace înmărmurită într-un colț de suflet pe care l-ai învelit în amenințările viitoarelor tale aventuri. Iar întreaga mea ființă te însoțește mereu, ascunsă pe talpa pantofilor tăi. Mi-am îndeplinit menirea. Nu mai am nimic, îmi va fi bine.