După moarte

De când am alungat-o mă simt total schimbat. Când trebuie să râd schițez un zâmbet forțat în colțul buzelor. Când trebuie să mă bucur îmi închipui cum aș fi, radios, cu ochi mulțumiți, exuberant și impulsiv. Dar totul rămâne acolo, în închipuire. Nu mai pot și nici nu mai vreau să mă manifest altfel. Când sunt trist nu se cunoaște, pentru că aceasta a devenit natura mea, este o stare normală care nu mă mai părăsește. Prezența ei, pe care nu cred că voi reuși să o alung vreodată mă chinuie, îmi înfige în suflet unghiile ascuțit de însângerate ale durerii. Ne chinuim reciproc unul pe celălalt, ne lăsăm înmormântați împreună în amintiri și în dorințe. Nu ne mai vorbim, nu ne mai certăm, nu ne mai facem să râdem. Au rămas doar lacrimile și suspinele.

Am început din nou să ne vedem de la distanță. Ne căutăm, ne așteptăm, ne dorim ca celălalt să vină. Și când acest lucru se întâmplă, ne zdrobește tăcerea, ignorarea. Ea la masa ei, eu la masa mea. Nu ne spunem nimic, nici nu aplecăm puțin capul în semn de salut. Doar aruncăm pe rând priviri furișe, pline de tristețe, unul spre celălalt, sperând în zadar că vom îndrăzni să rupem tăcerea.

Privirile noastre sunt îndreptate în direcții total opuse, căutând o umbră, căutând un punct de care să ne agățăm, să ne salvăm de apele învolburate ale suferinței. Am găsit amândoi acest sprijin de care aveam nevoie. Suntem în continuare împreună. Ea mă așteaptă. Eu, nerăbdător, pândesc clipa în care se va așeza, nevăzută, la masa ei. Ne căutăm unul pe celălalt, conștienți că de la acea prăbușire a cerurilor am devenit unul soare, altul lună. Și ne rămâne numai acest mod, nebun, de a fi împreună, de a ne îmbrățișa cu priviri drăgăstoase neobservate și de a nu ne spune cuvinte, doar gemându-ne unul celuilalt numele, în adâncurile întunecate ale disperării.

2 comentarii la “După moarte

  1. fireflight spune:

    Imi place mult…felicitari!

  2. Nevermore spune:

    Ca de obicei, esti foarte buna cu mine. Multumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s