Un petec de cer

Voi, cei care mă cunoașteți, aveți cunoștință totodată și de profunda mea “afinitate” față de orașul ăsta (cei care nu știați, aflați acum) în care cu onor îmi petrec viața, zi de zi și noapte de noapte. Totuși, privind luna și punându-mi ordine în gânduri, mi-am dat seama că mă aflam într-o eroare gravă atunci când spuneam că ciobanul Bucur era bine să fi murit la naștere sau asasinat înainte să fi pus bazele unei capitale europene. Dacă nu era ciobanul Bucur era alt cioban, cu siguranță. Și cum nemulțumitului i se ia darul am decis să nu mai orăcăi așa cum o făceau broaștele care cereau mereu un alt împărat în fabula lui Tolstoi.

Așa că am căutat să mă refugiez, să scap de mizerie, de praf, de aerul sufocant, să încerc să îmi deschid aripile gândului și să mă înalț departe. De acolo de sus, de unde am ajuns, am renunțat să privesc în jos. Și am observat că cerul poate fi aproape la fel de frumos ca acasă, că și aici se poate visa. Nu ai nevoie decât de gânduri…

DSC02017

12 comentarii la “Un petec de cer

  1. Nici nu stii cat am asteptat o postare in care sa te contrazic. In tot ce citisem pe blogul tau, gandeam ca tine, simteam ca tine… nu era firesc, imi era ciuda pe mine! Iata ca a sosit momentul sa nu mai stau in extaz, cu ochii cat cepele, nefacand altceva decat sa te aprob!
    Desi pornesc cu inchinaciunea in fata intelepciunii anonimului care a spus „nu-i frumos ce e frumos, ci-i frumos ce-mi place mie” ma incumet sa-ti schimb parerea!
    N-o fi tot Bucurestiul frumos, n-o fi nici jumatate, nici un sfert, dar totusi un coltisor in care sa te regasesti, sigur vei gasi, fara sa fii nevoit sa strabati spatii astrale!
    Ia-ma la brat si hai sa luam la pas strazile Bucurestiului noaptea, cand nu risti sa fii tarat in alta directie decat iti doresti, cand vitrinele sant luminate,cand felinarele electrice ard, cand adierea vantului iti racoreste fruntea incruntata din timpul zilei, cand cladirile nu mai degaja parjol, ci ti se arata in toata frumusetea lor (nu sant numai uratenii) cand zidurile isi pot spune linistite povestea lor… dar numai nu te incrancena, si cauta sa vezi frumosul.Ai sa-l gasesti ,daca nu vrei in ceeace tine de arhitectura, macar in fosnetul frunzelor in parcuri sau chiar pe strazi batrane, in luciul lacurilor ce-l scalda. Si daca deja ai obosit si nu vrei sa mergem nici in parcuri (doar-doar ti-o place unul), atunci hai la Laptaria lui Enache. ‘om sta la o masa si daca dupa doua ceasuri de mancare si bautura pe alese, asezonate cu o discutie in forta pro si contra, tot imi vei spune ca Bucurestiul e urat-urat si e musai sa-ti iei zborul spre galaxii indepartate, atunci nu mai esti „lupul singuratic” misterios si plin de promisiuni pe care l-am intuit, ci esti lupul cel rau care a mancat-o pe bunica, cu „scufita rosie” cu tot.
    PS. Nu ma pot abtine sa nu-ti multumesc pentru admirabilele comentarii in duelul de idei cu TheNutz pe blogul meu, la „Un alt fel de sclavie”.

  2. Nevermore spune:

    Voi lua in considerare, daca sa schimb numele blogului in „Pandit la cotitura” :)). Si nu imi trece deloc prin minte sa fiu lupul cel rau! E adevarat, noaptea Bucurestiul arata mult mai bine ca ziua. Daca facem abstractie de aerul curat asezonat cu mirosul venit de la un crematoriu sau de la un morman de gunoi (nu se intampla tot timpul, nu peste tot, dar… se intampla); parcurile… da, ar fi o solutie daca ar fi ingrijite; lacurile… ar fi frumoase daca in ele nu ar pluti sticle de plastic, pungi si alte „accesorii”. Laptaria lui Enache a ramas la fel doar in cantecul celor de la Pasarea Colibri. Nu am prins-o in vremurile de apogeu, am ajuns ceva mai tarziu. Dupa o vreme am renuntat sa merg, o conversatie atat de interesanta ca cea cu care sunt ispitit ar fi fost imposibila din cauza galagiei. iar de mancat… doar fum gros de tigare injunghiat cu cutitul. Nu vreau sa fiu inteles gresit, Bucurestiul ar putea fi un oras foarte frumos, daca ar fi si mai bine ingrijit. Au inceput relativ recent edilii sa se ocupe de aspect, dar eforturile lor nu sunt suficiente. Banii nu sunt suficienti. Suprafetele care necesita ingrijire sunt prea mari. Mai sunt si oamenii carora nu le pasa. In fiecare zi vad pietoni traversand strada pe spatiile verzi, desi exista semne care ii atentioneaza sa nu calce iarba. Si nu, nu lipsesc trecerile de pietoni, doar ca sunt la 10-20 de metri mai departe. Asta este ceea ce ma deranjaza in primul rand. Dar asa cum am spus, cred ca Bucurestiul are un farmec al lui, ar putea fi un oras frumos. Nu am ales sa fiu lupul cel rau, doar prefer sa fiu sincer. Si ca sa duc sinceritatea pana la cruzime, este doar opinia mea, dar oricat de frumos ar fi stilul arhitectural al Bucurestiului, oricat de ingrijit ar fi, nu va putea egala Timisoara, Sibiul, Clujul. (sa spunem ca aici exista totusi o mare doza de subiectivism!). Asta e, uneori nu facem numai ce ne place, ne adaptam. Daca-i musai… cu placere!
    P.S. comentariile poate nu merita chiar un adjectiv atat de magulitor, dar si acolo, ca si aici, mi-am permis sa simt si sa spun ce simt.

    • Nevermore! (Asta se cheama ca am ridicat tonul!) Unde ai vazut tu plutind atatea sticle goale si pungi de plastic si „alte accesorii”? Sau poate ca eu am ajuns in parc dupa ce si-a anuntat vizita garda de mediu?
      Cu Laptaria lui Enache… recunosc. N-am fost… am zis si eu, ca prea mi-o laudase cineva.Deci nu te pot contrazice. Dar asta nu inseamna ca in Bucuresti chiar nu poti lua masa civilizat! Este adevarat ca eu stau „la tara”, dar vin destul de des in Bucuresti si te asigur ca nu-l privesc minunandu-ma de fiecare tramvai pe care-l vad, dar voi bucurestenii nu observati decat traficul infernal cand vreti sa ajungeti intr-un loc mai repede, cainii vagabonzi care va sacaie cand ajungeti la scara blocului, etc.. si dornici sa va eliberati de toate nu stiti cum sa iesiti din Bucuresti. Doar n-or fi toti provincialii batuti in cap atunci cand fac un drum special in capitala pentru un muzeu, opera, teatru, o masa selecta intr-un cadru intim, etc…
      Pietonii nu trec pe marcaje. Gandeste-te ca strada nu aduna doar bucuresteni, este o lume pestrita, si nu ca o consolare, dar in Paris din punctul acesta de vedere, dezastrul este si mai mare si totusi putini insi am vazut sa strambe nasul!Dar de! Acolo este la Paris, unde vorba lui Grigore Vieru: „si la orice colt de strada, cainii au covrigi in coada”.
      Tiii! Ce-mi mai place cand te contrazic, dar crede-ma o fac pentru ca asta este opinia mea si-mi face placere sa o spun chiar si celor pe care-i astept cu nerabdare sa apara cu o noua postare, sau un coment… aaaaaa! iar te laud!

      • Nevermore spune:

        StropiDeSuflet, chiar este foarte posibil ca garda de mediu sa fi ajuns inaintea ta in parcul in care ai fost. Dar nu e nevoie sa ridici glasul, in raspunsul meu precedent am spus ca autoritatile au inceput sa manifeste mai multa grija, sa caute sa curete si sa infrumuseteze orasul. Adevarul este cu siguranta undeva la mijloc, nu e Bucurestiul o groapa de gunoi, dar in nici un caz nu straluceste de curatenie. Noi, cei de aici („bucurestenii”?! – termenul este cam dur, refuz cu incapatanare sa accept aceasta forma de adresare) vedem ce este rau si deranjant pentru ca in fiecare zi dam cu capul de aceleasi lucruri, de aceleasi neplaceri. Tu poti fi fericita, o excursie la Bucuresti… chiar daca e facuta la intervale scurte, iti va oferi o iesire din cotidian, o relaxare, o detasare de viata lineara. Ca ce se intampla aici se intampla si la Paris? Nu sunt ridicol, este blestemul oricarui oras mare, a oricarei capitale, sa stranga multimi pestrite. Si cine intra in hora trebuie sa joace. Stiu asta, mi-am asumat deopotriva avantajele si dezavantajele oferite de acest oras, alegandu-mi mijloacele pe care le privesc ca fiind cele mai potrivite sa ma apere de nemultumiri. Si acestea nu sunt oferite de Bucuresti, ci de calatorii imaginare, de reintoarceri acasa (reale sau ireale). Nu pot fi convins sa fac altfel, am o natura prea departata de cea a ingerilor. (Errare humanum est sed perseverare diabolicum)

      • Nevermore, in timp ce eu ti-am raspuns amuzata ca in sfarsit pot sa te contrazic, se pare ca tu esti cel putin la fel de grav ca un diplomat aflat intr-un protocol de exceptie. Rad cu lacrimi, fiindca oricat te-ar deranja, ai buletin de Bucuresti, conform tuturor uzantelor esti, vrei-nu-vrei, BUCURESTEAN.
        Lasand gluma, chiar te inteleg, dar oriunde sant avantaje si dezavantaje.Gandind la fel ca tine candva, dupa ceva ani de oras, am fugit la tara. Ei, iaca, nici aici nu este Edenul. Am luat o casa de vacanta la munte, intr-un satuc la 1400 m altitudine si avand munti de jur-imprejur. Peisaj superb, liniste, ozon… imi zisesem ca nu-mi doresc altceva si totusi nici aici nu as sta tot timpul. Este mult de spus. Daca gandesti bine, imi vei da dreptate.
        Spune-mi cum sant ingerii – eventual intr-o noua postare – si-am sa raportez distanta despre care vorbesti.

      • Nevermore spune:

        Ei, nu am fost nici chiar scortos, ar fi pacat sa para asa! Am zambit amar la apelativul de „bucurestean”. Asta e… daca nu ne multumim cu putin suportam consecintele. Dar tot as propune sa facem schimb de locuri! 1400 m altitudine? Munti? Peisaje si ozon?! Despre ingeri… e relativ greu. Am niste insemnari la care lucrez. Dar e un subiect delicat, nu mai departe de ieri cel mai bun prieten ma intreba (referindu-se la unele idei de posturi) daca nu imi este de ajuns razboiul cu „enoriasii”. E periculoasa o abordare a subiectului privind ingerii… deci primul post pe tema va aparea in scurta vreme. Timp sa fie!

  3. LCF spune:

    Te rog frumos, totul pana la Cluj! E un oras civilizat curat, pur! Bucurestiului ii mai trebuie cateva sute de ani sa ajunga la actualul nivel al Clujului, nu crezi?

  4. Nevermore spune:

    Eu nu am spus cateva sute de ani, am spus niciodata🙂. Imi permit sa ma citez… (Bucurestiul) „nu va putea egala Timisoara, Sibiul, Clujul.”

  5. LCF spune:

    da, ai dreptate, doar ca eu deja imi puneam intrebarea unde as putea gasi in Bucuresti acel coltisor, fara sa citesc pana la capat cu atentie… hihi

  6. LCF, iti apreciez dragostea pentru orasul Cluj, dar „pur” mi se pare mult prea mult spus, chiar si pentru o voita exagerare literara. Nu poti privi doua orase ale aceleiasi tari cu doua perechi de ochi: una, care vrea sa vada numai raul si uratul, alta care vede numai ce este bun si frumos.
    Nu interpreta incrancenat(a): n-am spus nici ca Bucurestiul este perfect , nici ca orasul Cluj nu ar fi plin de farmec. Te-am tras putin de maneca si pe tine si (daca te uiti mai sus) pe Nevermore.

  7. Ei, da! 1400 altitudine, munti, pisaje, ozon, liniste, slbaticie aproape de usa urbanului si totusi… nu poti manca numai ciocolata. Omul e totusi facut sa traiasca printre oameni, sa se raporteze la ei. Ai nevoie, e imperios necesar sa mergi de colo-colo! Iti promit o postare cu descriere si peisaje ale locului! E superb!
    In legatura cu ingerii. Ma refeream la o definire a ingerilor, nu urmaream neaparat latura religioasa, desi nu o excludeam din context. Abia astept sa citesc !

    • Nevermore spune:

      Asta (omul ca fiinta care are nevoie de societate) am admis-o de fiecare data prin prisma filosofiei contractualiste. Dar cu siguranta asemenea locuri m-ar face sa imi uit setea de socializare. Astept nerabdator postarea… si ca o reciprocitate, nici ingerii nu se vor mai lasa asteptati foarte mult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s