Relativitatea timpului

Nu m-ai mai întrebat de mult ce mai fac. Habar nu am ce aș putea răspunde. Ca să te mint, aș spune că bine. Ah, sincer…? Comprim zilele și orele, minutele și secundele. Încerc să le dau acea formă, acea esență care să le poată face cuantificabile. Încerc să le măsor în așa fel încât să nu ajung prea curând la limita de la care nu voi mai ști să număr. Dar supraviețuiesc. Sunt priceput la asta, știi bine… Stai, ca să nu uit notez mereu… S-a împlinit încă o eternitate de când ai plecat.

4 comentarii la “Relativitatea timpului

  1. Stiind ca de regula imi raspunzi, desi in mare criza de timp, m-am grabit sa deschid calculatorul, nerabdatoare sa-ti vad noutatile, dar… NIMIC! Sunt doua variante:
    – din fuga, am uitat sa dau clik via Novermore (foarte, foarte posibil)
    – din greseala, l-ai sters tu, dar din cate te cunosc, mi-ai fi spus.

    Timpul ne este uneori prieten, alteori dusman, alteori ne trateaza cu indiferenta. Cred ca in relatia aceasta, noi santem cei vinovati fiindca nu-i dam importanta cuvenita. Ne iluzionam ca”timpul trece prea repede”, cand de fapt timpul este mereu acelasi (este ora 1, 2,3… 24 si iar 1, 2, 3…)si cei care trec pe langa sau prin el, santem noi, mereu grabiti, neacordandu-i nici o atentie in copilarie si tinerete , ca pe masura ce inaintam in varsta sa-l pretuim tot mai mult, pana in stadiu de obsesie.
    Asa cum spuneam mai sus, unii trec pe langa, altii prin timp, asta depinzand de relatia pe care o are fiecare ins cu acest miraj numit TIMP si pe care unii il consuma, altora le este rapit prin forta imprejurarilor, iar altii (protejatii zeilor) il folosesc. Uneori amabil, alteori sagalnic, timpul se amuza pe seama alergatorilor, fara sa stie ca oricat de viteaz ar fi el in transformarile de suprafata (florile palesc in timp, oamenii la fel)cand vine vorba de profunzimi, puterea lui scade: nu va reusi sa schimbe nici stralucirea pietrelor pretioase, nici pe cea a aurului din inima pamantului, milenii intregi.
    Nici eu nu-s in relatie prea buna cu timpul acum, dar sper ca intr-o saptamana-doua, totul sa intre pe fagasul normal si insfirsit sa reusesc sa las cate un comentariu la postarile pentru care-mi sar degetele pe tastatura calculatorului, involuntar, si bineinteles, sa mai deschid si blogul meu, macar o data pe saptamana.

  2. Nevermore spune:

    Ca sa nu mai existe dubii, declar ca, in masura in care timpul si posibilitatile intelectuale imi vor permite, voi raspunde fiecarui comentariu pe care il voi primi. Si nici unul dintre ele nu va fi sters. Fara sa para ca incerc sa ma dezvinovatesc, cred ca din prea mare graba comentariul nu a ajuns la mine. Timpul…? Din nou un subiect greu, o noua provocare. Dar am impresia ca din nou gandim la fel, existand doar diferentele de formulare a ideilor. Ca trecem prin timp sau pe langa el, tuturor ne este la indemana sa il comasam sau sa il expandam, in functie de dorinte si de nevoi. Si, intr-adevar, „alesii zeilor” sunt cei care isi folosesc timpul in modul cel mai util. Dar la fel de bine putem privi din alt punct de vedere… timpul este infinit, poate avea rabdare. Noi? Nu. Stiu ca raspunsul poate parea dezorganizat, dar ora este foarte inaintata. Timp! emitand o ultima afirmatie, eventual de aprofundat in viitor, timpul are alte valori in functie de unghiuri. Pentru istorie 100 de ani sunt putin, pentru om… foarte mult. Oricare ar fi problemele sper sa se rezolve cu bine. Pana atunci, daca nu reusesti sa deschizi blogul, il deschidem noi, ceilalti.

  3. O! Nevermore, placut impresionata de caldura cu care mi-ai intins mana la usa blogului meu, ma intreb totusi ce poti face intr-un loc batatorit? Geaba il deschizi daca nu este nimic nou.Oricum multumesc mult atat tii cat si acelor „noi ceilalti” de care-mi vorbesti si care, daca spui tu, probabil ca-mi sant prieteni necunoscuti. Ma voi stradui sa va aduc ceva nou. Si as avea atatea de spus! Nu dau vina pe timp, ci pe multele probleme de care nu reusesc sa ma debarasez. Dar… va trece si asta!
    Vorbeai de faptul ca „s-a mai implinit o eternitate!” Cum definesti si prin prisma cui stabilesti cotele eternitatii : a dorului, a gandului, a sentimentelor, a neputintei, a luptei sau a timpului pur si simplu?
    Poti sa-mi raspunzi intr-o noua postare. Imi va face placere sa citesc despre ETERNITATE.
    Pe curand!

    PS. Dificil de asociat NEVERMORE cu „pe curand”, „o zi buna”… si cate, cate! Sa nu spui nicodata, NICIODATA, Nevermore!

    • Nevermore spune:

      StropiDeSuflet, pana te vei intoarce cu noutatile, imi permit sa iti reamintesc…”repetitio est mater studiorum”. Si cred eu, sunt destule de invatat chiar dintr-un loc batatorit. Despre eternitate voi vorbi intr-un post, desi observ ca ma provoci extrem de des si inregistrez multe restante la raspunsuri. Dar va veni si ziua in care voi raspunde pe larg, asa cum mi-am dorit. Da… mi-ar fi placut sa scot din dictionar cuvantul „niciodata”. Cat despre asociere… avem o limba atat de bogata si de frumoasa incat pot aparea asocieri neasteptate. Ca aceasta, dificila, dar nu imposibila.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s