Înfruntare

Trupul ei roșu era acoperit de haina pielii ei albe. Cu palmele strânse în formă de inimă își sprijinea fața frumoasă încununată de plete de nevinovăție. Cu ochii lucitori încerca să alunge bezna din jurul meu, iar zâmbetu-i era o rugăciune adresată zeilor. Mi s-a oferit privirii, căutând să încapă în sine pofta pe care știa că mi-o poate trezi, setea de noapte și ura de lumină. Zâmbea femeiește simțindu-mi privirea cuprinzându-i corpul. Încet, hainele i se prelingeau în nevăzut, aruncând pradă vederii o piele fină fără cusur. Mă privea fără să mă vadă, și mă vâna continuând să implore zeii să-mi împiedice nebunia. Din ochii ei țâșniră razele de lumină ale lui Apollo, iar buzele-i arcuite sloboziră săgeata lui Artemis. “Tu știi că inima îmi zace sub ruginite lacăte de fier și nu poate fi străpunsă? Există doar o cheie… o cheie pierdută în adâncurile mărilor, mâncată de curenții oceanelor, fărâmițată și împrăștiată de vânturi”, i-am spus râzând în gând. Și fără să mă audă, o ploaie ușoară de vară a izvorât din ochii-i, implorând ajutorul lui Poseidon. Oceanele și mările s-au deschis. O mână de unde, lăsând deoparte un trident înspumat, îi șterse din ochi ofranda. Îi întinse ceva, iar ea zâmbi triumfătoare. Se apropia de mine fluidă, cu mișcări de felină, pregătită să sară, gata să îmi sfâșie ultimele rămășițe eliberate ale inimii.

Nu știam că lacătele se înțepeniseră pentru totdeauna. Nici că acea cheie era doar o iluzie. Și în teama mea nefirească l-am invocat pe Ares. Cu sulița-i însângerată îi izbi pieptul străpungând-o. Vechiul război dintre bărbat și femeie, veșnica înfruntare între doi poli care mereu se atrag se încheia din nou cu victoria zeilor. Din nou androginul zăcea fără vlagă, căutând să își ascundă durerea, zâmbind dumnezeiește împăcării cu sine. Brațele ei se întinseră spre mine și buzele se mișcară în semne de șoaptă. O șoaptă cu gust de migdale nedulci care îi transforma întregul trup într-o melodie. Cântecul se îndreptă ca fumul spre cer, o altă ofrandă adusă pe altarele iubirilor nenăscute încă. De ce ai vrut să mă faci fericit?! Tu nu ai știut, frumoaso, că în fiecare dimineață sorb din undele Acheronului?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s