Era tristă, posomorâtă și mă privea aruncându-mi din ochii vii reproșuri nerostite. Știam cât greșisem față de ea, față de mine, față de noi… Și pentru că durerea ei mă durea pe mine i-am mărturisit. I-am spus că ochii îmi sunt fermecați de frumusețea ei, chiar și atunci când sunt închiși. Am recunoscut că de mult nu mai respir, doar îi inspir parfumul. Acum știa că nu îmi doream decât să îi mângâi părul, să îi ating obrazul și să îi cuprind buzele între buzele mele, pentru a îi împleti răsuflarea cu a mea, legându-ne în acest fel pentru măcar o clipă care ar fi putut deveni veșnicie.
Am fost uimit să îi văd ochii înseninându-se, colțurile gurii ridicându-se la început imperceptibil, zdrobind tristețea cu care încă încerca să ascundă zâmbetul. Mâna mi s-a întins către bărbia ei, degetele mele au cuprins-o, întorcându-i capul spre mine. A tresărit, s-a zbătut pentru ultima oară în interiorul ei și m-a privit. I-am șoptit “te iubesc”… A înțeles că privirea mea nu se va mai depărta de ea, că va distinge în bezne, invariabil, numai silueta ei, numai zâmbetul ei… și dintre genele ei răsări soarele.
Nevermore 
Ei,da!Rasarit,zambet,iubire,impacare……alta gama,alt registru….Cuvintele incep sa picure miere-de-soare(!). Aferim!
Pai… nu mai dureaza mult. Dar semnele de exclamare imi mai potolesc emotiile 🙂
. Nevermore! Dupa ce ai terminat de scris, n-ai fost euforic? Eu am simtit gustul inconfundabil al impacarii scurgandu-se prin mine ca o dulce infiorare ! Cand am revenit cu picioarele pe pamant, am inceput sa vorbesc in locul personajului tau:
Iata-ma din nou la tine
venit cu prima raza de soare,
fata frumoasa ! Vrei oare
sa mergem in tara de doine si vise
unde totul e-asemenea tie?
Vino,hai vino
sa colindam cu brate deschise
pe tarmul insorit al iubirii
si imbratisati sa ne privim
sorbind din cupa fericirii.
Probabil astepti sa fac o comparatie intre cele doua stiluri! Ei bine, transmiti in aceeasi masura, numai ca aici vibratiile te conduc spre extaz, dincolo intensitatea trairii este mai mare, simti forte malefice cum te cuprind si sentimentele care te incearca sunt contradictorii, greu de stapanit.
In „impacare” printre cuvinte curge atata tandrete si delicatete incat n-as fi vrut sa se termine atat de repede!
StropiDeSuflet, ca sa raspund cat se poate de sincer, e ingrijorator cat de bine m-am simtit. Dar nu o sa scriu de-acum, domne’, numai despre floricele pe campii. Imi pare bine ca „vocalizele” de pe blog se ridica la un anumit nivel. Macar atat, daca alte scriituri sunt cam in pana. Considera, te rog, impacarea doar o nota. Am ramas dator cu un post „albastru, scris cu o pana muiata in culorile curcubeului”. Vine 🙂
de ce? mie imi plac povestile despre floricele pe campii
sunt mai colorate :o)
Fanfan, ce sunt mai colorate, floricelele sau povestile? 😛 Scriem, draga, dar cu masura.
Indragostitule…
!!!!!!!!!!!!!!!!………………!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!…………
@ fireflight … de frumos am fost intotdeauna :))
@ liana. Atatea semne de exclamare nu pot fi decat o declaratie de razboi :). Cand va fi gata postul sper sa fie tratat „fara mila!”.
Fara idei preconcepute…”Profa de mate” iti promite obiectivitate maxima si evaluare pe masura!
Promit sa las deoparte teama provocata de „ideile preconcepute” :). In cazul acesta chiar cred ca evaluarea va fi nu numai aprofundata, dar si cat se poate de obiectiva!
Presupun ca trebuie sa-mi las sensibilitatea deoparte si sa nu spun ca-mi vine sa plang amintindu-mi, nu-i asa ? Bine, nu o spun.
Ada, intotdeauna durerile cele mari sunt acoperite de tacere… (si de lacrimi)