Altarul cerului

Orice lume, cred eu, are trei dimensiuni – subteranul, teranul şi suprateranul. Nu este o exprimare tocmai ştiinţifică, dar este cât se poate de reală. Orice lume ascunde ceva dedesubtul ei şi are ceva deasupra. De exemplu Pământul… Suprafaţa acestei lumi a început de mult să se schimbe. Cândva apele erau mai albastre şi mai curate. Pădurile erau mai dese şi mai verzi. Munţii erau mai neumblaţi şi mările şi oceanele mai înfricoşătoare. Apoi omul a căpătat putere şi cunoaştere. Şi rând pe rând, a început să îşi pună amprenta asupra a tot ce îl înconjoară. A pornit să exploreze, să dezlege mistere şi să stăpânească totul. Cândva îl speria fulgerul… acum ştie să îl supună. A marcat munţii furându-le din sălbăticie. A brăzdat oceanele cu corăbii, a răpit mărilor misterul adâncurilor.

Mai târziu şi-a pus o cască în cap, pe care lumina slab o lanternă. Şi a pornit în căutări subterane, dezgropând minereuri pe care să le folosească pentru a îşi crea nişte condiţii, pentru a-şi satisface anumite standarde. E rău? E bine? Sunt atâţia care strigă durerea Pământului, suferinţele sale provocate de mutilările la care este supus… Dar sunt alţii, care spun că este o nebunie să nu profiţi de ceea ce ai, că ne suntem datori nouă înşine, că veşnica noastră căutare este justificată. Cine să aibă dreptate? Progresistul? Conservatorul? Nici unul…?

Toţi uită că această lume pe care o numim Pământ este doar un popas. Uneori ne ridicăm ochii spre cer, dar o facem într-un mod atât de eronat, atât de mecanic încât nici măcar nu îl mai conştientizăm. Cu feţe vesele copiii îşi îndreaptă degetele în sus arătând o pasăre de fier care trece la mare distanţă prin valurile albe. Alţii, cu feţe cucernice, îşi ridică ochii spre o fiinţă omnipotentă şi milostivă, zic ei, o plăsmuire care nu face altceva decât să le dea puterea de a îşi continua un anumit drum. Noaptea, două perechi de ochi, sclipind în împletirea a două mâini, străpung întunericul şi se minunează de puzderia de stele care, cred ei, le veghează dragostea. Şi luna le zâmbeşte protectoare, învăluindu-i într-o lumină palidă.

E frumos ca în fiecare zi să arzi, să arzi câte puţin. Iubire, dorinţă, pasiune, ură, invidie, teamă, deziluzie, fericiri şi nefericiri, amăgiri, dezamăgiri… toate te îmbogăţesc câte puţin, toate te învaţă câte ceva, te fac mai înţelept şi te pregătesc…

E frumos să vezi totul aşa cum crezi că este. E frumos să subjugi natura, să o oferi unei zeităţi şi să îţi închipui că acea dăruire îţi dă dreptul să te bucuri de frumuseţea lumii. Şi probabil nici atunci când vei fi gârbovit, cu zâmbetul ridat la colţurile gurii, cu ochii pe jumătate stinşi, nu îţi vei da seama că ai greşit, că ai privit ceea ce nu era şi că te-ai înşelat în cel mai esenţial mod.

Nu te vei gândi că ceea ce ascunde cerul nu sunt grădinile paradisului… ci alte lumi, alte locuri, alte învăţături, alte experienţe… Noi vieţi care te aşteaptă să le trăieşti. Te temi să îţi desfaci aripile anchilozate în lunga căutare după minereuri, în desele aplecări în faţa unei icoane, în ocheadele aruncate stelelor sclipitoare. Şi îţi doreşti ca obişnuinţa să nu se mai termine. Apoi realizezi că nu există cale de întoarcere, că timpul curge mereu în aceeaşi direcţie, nu către moarte ci către plecare.

E înspăimântător, uneori… Toate bogăţiile subsolului ard în cuptoare mari, măcinate de limbi de foc necruţător. Şi fumul lor se ridică gros spre ceruri, asemenea unui suflet care părăseşte un trup, o închisoare de lut. E înspăimântător să te simţi doar un alt minereu, un alt lemn care va fi mistuit… Teama e atât de mare, îndoctrinarea atât de profundă încât uiţi, uiţi pur şi simplu că universul este circular, că viaţa nu ia niciodată sfârşit, doar o altă formă. Şi, obişnuit să stăpâneşti tot ce te înconjoară, îţi este teamă să mai gândeşti că, aşa cum subsolul are deasupra sa o altă lume, la fel cerurile ascund noi dimensiuni, noi forme de viaţă. Ce este Pământul? O planetă…? o lume…? pământ pur şi simplu…? un altar al cerurilor!

8 comments on “Altarul cerului

  1. Araceli spune:

    Araceli sau „ara coeli”… piatra din altarul cerului, stiai?🙂

  2. fireflight spune:

    Ai un premiu pe blog-ul meu…O zi buna!

  3. Nevermore spune:

    Araceli, nu stiam…🙂 Eu stiam ara=altar caelus=cer :)… altarul cerului. Probabil ar trebui sa ne verificam cunostintele, nu imi place sa fiu in eroare.

  4. Nevermore spune:

    Fireflight… un loc intr-un top 10?! Un premiu fantastic, pentru care iti multumesc foarte mult. Totusi, e adevarat, ma obliga. Devine din ce in ce mai greu sau din ce in ce mai usor?.. Inca nu as putea raspunde. O seara cat mai faina!

  5. Araceli spune:

    Am verificat:). Cine mi-a spus, mi-a explicat mai pe larg si eu am trunchiat aici gresit. Ai dreptate, e „altarul cerului”. Multumesc, ma simt onorata ca ai botezat un post cu numele meu.

  6. Nevermore spune:

    Ti-am spus ca mi-ai dat o idee buna :)!

  7. Araceli spune:

    🙂 Nu aveam nici cel mai mic indiciu ce voiai sa faci. Dar da, e frumoasa ideea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s