Eu cred că habar nu ai ce înseamnă singurătatea. Habar nu ai ce înseamnă să fi singur. Chiar ai fost vreodată, în viața ta, singur?!
-
Urmărește
Urmăresc
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Eu cred că habar nu ai ce înseamnă singurătatea. Habar nu ai ce înseamnă să fi singur. Chiar ai fost vreodată, în viața ta, singur?!
Nevermore 
Pai, am fost.Cea mai ”singura” perioada din viata mea a fost cand mi-am pierdut prietena, aveam doar 19 ani si m-am izolat la Runcu ( 40 km de Brasov..) cam 4 luni si ceva.. Deci eu stiu 🙂
Ceau, Florin :). Cred ca toti trecem prin acele momente, din pacate. Dar… tocmai asta era capcana. Si singuratatea ta a fost una impusa si preferata/preferabila. In orice moment ai fi putut sa nu mai fi singur, atunci cand ai fi simtit nevoia de a reveni, ai fi facut-o – nu ai rupt toate puntile. Toti ne izolam, din varii motive, dar revenim. Cel mai crunt este, insa, sa nu mai poti/sa nu mai ai puterea sa revii. Fara sa iti minimalizez suferinta (pentru ca o inteleg), cred ca noi stim doar o parte :). P.S. Sper ca acum a trecut suferinta 🙂
Nu stiu ce inseamna singur!!Nu exista „singur”!Intotdeauna exista ceva sau cineva;un om, un pom,o vietate,un gand,o amintire,o durere ,o rascolire,o razvratire,o speranta…Speranta exista chiar si atunci cand nu mai e..nici osperanta!Comvinge-ma,lamureste-ma… Cele doua postari,anterioare acesteia,m-au dus cu gandul la un posibil serial ;o galerie de personaje intalnite in periplul tau transilvan:grotescul-dobioco-soios,cochetofrivola….si ai putea contina;”fauna”e bogata,sursa de inspiratie -generoasa.Zile bune si..noroc cu carul!
Liana, sunt foarte de acord cu tine. Omul nu e niciodata singur. Fotografia am facut-o personal, undeva pe un versant de munte… m-a izbit (la figurat!!) copacul acela singur si izolat. Si mi-am zis ca mai singur ca el nu voi fi niciodata pentru ca nu am radacini care sa imi restranga miscarile, si mereu voi avea o flacara, undeva in mine :). Da, despre galeria personajelor ai intuit bine, va exista, dar am preferat sa variez temele si sa imi las timp pentru (de)scrierea anumitor oameni. Multam fain pentru zilele bune, iti intorc urarea… cat despre noroc, Fortuna zambeste mereu. Important este sa o faci sa se indragosteasca de tine!
Singurătatea poate fi frumoasă, dacă vine în ajutorul introspecţiei şi creşterii fiinţei tale. Da, am fost singură la modul descris de tine şi nu am să mint: m-am simţit bine cu mine, mi-am dedicat timp mie însămi. Sunt o fire sociabilă în general şi-mi place să fiu înconjurată de oameni, dar uneori am nevoie de acea singurătate absolută care mă întoarce către mine. E momentul în care eşti pentru tine şi numai al tău, nimic de împărţit sau dat irevocabil…
Araceli, iti voi raspunde in aceeasi maniera ca si lui Florin :). Da, singuratatea e uneori dezirabila, uneori utila, alteori covarsitoare si indezirabila. Atata timp cat esti singur si te poti privi in oglinda fara sa iti pleci privirea e… ideal. Dar o singuratate impusa, de care nu ai putea sa scapi niciodata….?
La această întrebare prefer să-ţi răspund privat 🙂
Considera ca manusa a fost aruncata 🙂
Stau si privesc, si stau si iar privesc…minunat peisaj…singuratate, e frumoasa, dar si putin uaratica…si daca m-am simtit singura, iti voi spune:P
Astept… mai am niste fotografii, numai bune de impresionat suflete :). Poate vor vedea si ele „lumina” blogului.
Am admirat fotografia dar, nici sub sugestia titlului,nu m-am gandit la singuratate!Este un rege falnic;are toata suflarea la picioare….(ca-n povesti!) Considerandu-te un bun portretist,astept cu interes urmatorul specimen… Sa …citim de bine ! Mai ai fotografii?
Liana, nu voi raspunde la intrebare, ai observat bine, tu intrebai, eu promiteam. Portretist bun? Super, o sa fiu si mai bun:). Nu te voi contrazice, dar iti dai seama, fotografia reflecta doar o parte de imagine. Mie mi s-a parut singuratate. Dar o singuratate de care numai gigantii sunt capabili 🙂
daca te uiti la minute,ai sa realizezi ca te intrebam de fotografii (scriind)in timp ce tu le promiteai!!
Giganţii sunt geniali. Iar geniile sunt capabile de o singurătate neînţeleasă, supra-umană.
Conditia geniului a fost mereu aceeasi… ochelari, un halat de matase gaurit si compania razelor de luna… 🙂
:), frumoasa metafora.
🙂
Vezi?…o sa fiu si mai bun…autodepasire…fara ajutorul lui N!!! Povestea(din pom)cu inecatul singuratatii in pahar, scade nota la purtare!!!Astept pozele „numai bune de impresionat suflete”.
Liana, de multe ori ma simteam mai bine cu nota scazuta la purtare – ca sa imi pastrez o medie generala constanta trebuia, in asemenea cazuri, sa muncesc mai mult, sa imi ridic mediile la alte materii. Ca atare, stiu ca se poate cu foarte multa munca, si uneori nu strica nici ambitionarea din pricina unor intamplari neprevazute. Satisfactia muncii ar putea fi si mai mare 🙂
Eu sunt singura…In suflet…sunt incomjurata de cunostinte, am un copil, un sot…Dar totusi sunt singura in suflet…Caut, caut, caut…oare voi gasi ceea ce caut? Sunt teribil de singura si neinteleasa…”Si voi muri cum m-am nascut: un Suflet ne-nteles.” Citand o parte din poeziile mele.
Adina, cred ca toti atingem la un anumit moment un punct in care ne simtim singuri si neintelesi, ne dorim ceva, cautam… Pana la urma gasim solutia de a ne ridica, de a trece peste acea nefericire/singuratate. Trebuie sa crezi ca se va intampla. sa speri la mai bine si sa cauti, sa cauti neobosita.
Adina, daca ceeace cauti este cu adevarat dorinta ta cea mai mare, cu certitudine vei gasi, fiindca vei avea puterea sa dai deoparte tot ce-ti sta in cale. Daca insa nu vei avea curajul sa treci peste bariere, inseamna ca altele iti sant prioritatile sufletului.Daca esti hatarata porneste pe drumul implinirii acum. Cu cat inaintezi in varsta, cu atat va fi mai greu, uneori chiar imposibil de a-ti mai gasi echilibru: vei oscila asemeni unei pendule intre obligatii si dorinta, oscilatie care te va obosi pana la epuizare.
StropiDeSuflet, sunt de acord ca oscilatia epuizanta despre care vorbesti isi va face aparitia. Sunt de acord sa incurajam si sa sustinem. Dar trebuie sa ne gandim la barierele despre care vorbesti, la dimensiunea lor, la doza de curaj necesara si la vointa si puterea care sunt necesare… Fiecare om este dumnezeul lui si este singurul in masura sa dispuna de sine 🙂
Legat de curaj, il voi cita pe Seneca: „Nu fiindca lucrurile sint grele nu avem curaj, ci fiindca nu avem curaj”. Doza de curaj? In opinia mea curajul il ai sau nu! Mic, mare,grozav,formidabil etc… sint cuvinte de prisos in cazul acesta!
StropiDeSuflet, oricat de mult mi-as dori sa te contrazic nu as putea. Nu exista curaj mic sau mare, doar un anumit grad in care indraznim sa il manifestam. Dar ca sa nu para doar ca preiau fara sa adaug ceva la cele spuse de tine, as mentiona ca o categorie speciala, o exceptie, o constituie curajul nebunesc :).
Ha,ha,ha! Te-ai grabit! Si eu trecusem ca exceptie curajul nebunesc, dar recitind, mi-am dat seama ca iese din sfera curajului pentru ca atunci cand spui „nebunesc” dintr-o data aceasta presupune lipsa de ratiune, necugetare. Curajul reprezinta FORTA MORALA de a infrunta totul cu indrazneala.
Este adevarat ca expresia „curaj nebunesc” este des folosita in limbajul comun, pentru a departaja cumva actiunea cuiva care merita sa fie scoasa din tiparele comunului, dar … ti-am explicat mai sus.
Ba nu, StropiDeSuflet, gresesti! Mi-am pus si eu candva o asemenea problema, dar in opinia mea, raspunsul este ca in aceasta forma a curajului nu este absolut nimic lipsit de ratiune. Dimpotriva, consecintele actiunii sunt intelese, sunt gandite, sunt poate chiar dorite, dar mai ales, asumate. Atunci te impaci cu orice ar fi sa fie („ce e scris si pentru noi/ bucurosi le-om duce toate”) – o acceptare a unui destin, a unor rezultate :). Probabil ar putea fi si un autosacrificiu, care pana la urma, din infrangere se poate transforma rapid in victorie… ?
Curajul este ieșirea din tipar, din ce e normal sau scris. E înfruntare 🙂 și e nebunesc dacă ești suficient de lucid să prevezi consecințele posibil nefaste ale acțiunii tale și să nu renunți. Deci e și auto-sacrificiu.
Nu, Araceli, nu e auto-sacrificiu daca acele consecinte nefaste nu se concretizeaza!
Corect.
…ma simt o intrusa in aceasta lume a ta…a prietenilor tai…o intrusa intr-o lume a cuvintelor mari…si frumoase…pe care nu oricine le poate folosi…nu oricine le poate gasi…sau rosti…
…poate nu gasesc cuvinte frumoase…elevate…dar pot intelege …si simti…
…cat despre singuratate…e minunata atunci cand o cauti…si o gasesti…cand vrei sa fi singur…tu si tu… insa e dureraosa cand gasesti aceasta singuratate in doi…pt mine asta inseamna singuratate…si de fapt tema ta era SINGURATATI…singuratati in doi…
…mai pot veni?…
Iulia, in aceasta lume nu exista intrusi, doar cuvinte care contin sentimente, ganduri, impresii, stranse pentru a ajuta la constructia cartilor viitoare. …Mai poti pleca?…