Vindecare

Stăteam pierdut în întuneric, așteptând-o, ca de obicei, cu privirea îndreptată spre tenebrele unui trecut care cândva ne legase unul de celălalt. Atunci credeam amândoi că pentru totdeauna. Ce diferență între atunci și acum… Ne întâlnim ca și cum am face ceva interzis, ca doi hoți care fură timp, priviri și zâmbete. Priviri și zâmbete… grotești. Pentru că suferința ne schimonosește amândorura chipurile, ne înlăcrimează ochii și ne torturează sufletele.

O așteptam, presimțind clipa fatală, lovitura de grație… S-a desprins din umbra unei pânze de păianjen, țesută vaporos într-un colț al camerei. Și ochii îi sclipeau febril, buzele îi erau livide, iar trupul străveziu. Tremura sub greutatea covârșitoare a hotărârii mele și îmi răspunse din priviri întrebării mute. “Da, ne-am chinuit destul…”. Ochii i se lăsară în podea, scrutând hăul care se deschidea sub ea, gata să o înghită. Simțeam cum picioarele mi se afundă, cum o ceață densă mă cuprinde, urcând pe trupul meu prea repede, mult mai repede decât aș fi vrut. Când ceața a ajuns aproape de piept i-am întins mâna. A prins-o, a sărutat-o în același mod în care o făcusem eu de atâtea ori, apoi mi-a cerut să nu îmi fie teamă.

Ceața mi-a cuprins buzele în același timp în care le-a cuprins pe ale ei. Și ne scufundam amândoi, înecați de ceva care ne părea străin, ceva care nu ni se potrivește. Doar ochii au apucat să se mai intersecteze o dată, umbre negre și umbre brune, unele liniștite, altele dilatate și temătoare. Nu am mai văzut-o, dar i-am simțit buzele atingându-mi obrazul. Și pe pielea netedă zâmbetul ei a rămas chiar și acum, ca o înfierare ascunsă știută doar de noi doi.

“Nu o să te mai văd niciodată!”… Nu am avut puterea să strig. Și când îmi doream să plâng, zâmbetul ei mi se mută pe buze. O voi vedea de câte ori doresc, la fel cum ea mă va vedea de câte ori va dori. Suntem închiși pe veci unul în inima celuilalt, iar noaptea, când pleoapele ne vor acoperi ochii obosiți, întâlnirea noastră nu va mai stoarce lacrimi și gemete, nu va mai face unghiile să se înfigă nebunește în carne și nici dinții să sfâșie buzele… Ne vom zâmbi, ne vom prinde de mână și ne vom plimba sub ceruri albastre și senine, pe câmpii verzi inundate de mirosul fânului. Ne vom adăposti la umbra unui copac, lângă un râu limpede; ea va bea apă din mâinile mele, eu voi bea apă de pe buzele ei și, atunci când va veni vremea, o voi întreba “Ești fericită?” “Da…” îmi va răspunde.

Și înainte să ne luăm rămas bun mă va întreba – “Nu e mai frumos așa? De ce nu ne-am refugiat de la început unul în celălalt? Fiecare în amintirea lui cea mai frumoasă…” 

Anunțuri

37 comentarii la “Vindecare

  1. liana spune:

    ..pentru ca zambetul inseamna vindecare,iar vindecarea inseamna timp in lupta cu durerea,lacrima,dorul…inseamna alinare,impacare cu fantasmele trecutului…. Intrand pe blogul tau astept sa gasesc un Fyi2 si/sau o postare soc despre revederea capitalei sau despre socul revederii(nu ghicesc:aia sau ailalta!?)

    • Nevermore spune:

      Liana, unii au definit vindecarea drept adunarea tuturor fortelor si pregatirea pentru a face fata unor viitoare suferinte. Altii ar considera-o atingerea punctului maxim dezirabil, depasirea momentului greu si atat. Probabil si zambetul si tristetea, si bucuria si lacrima nu ar putea exista una fara cealalta. Dar da, cred ca vindecarea inseamna impacare :). Despre revenire… inca nu stiu daca sa mai vorbesc. Am mai facut-o o data acum cateva luni si ar fi o senzatie de deja vu. Vom vedea 🙂

  2. Araceli spune:

    Deja din sipetul amintirilor, povestea are un alt parfum. Nu lăsa tenebrele să o cuprindă, pentru că acolo ar trebui să fie în siguranță. Las-o să te cuprindă cu parfumul plăcut al unei iubiri ce rămâne unică, un portret dintr-un tablou la care să te uiți din când în când dezrobit de o pasiune care aduce tristețea…

    • Nevermore spune:

      Araceli, tenebrele sunt mereu date de o suferinta, de o amintire neplacuta, de o durere sau de o neimplinire. O amintire ca cea despre care vorbim nu are cum sa fie tenebroasa, prin insasi esenta ei. Cea mai frumoasa amintire…

  3. Araceli spune:

    Atunci… e foarte bine. Încă un lucru, nu-ţi dori să reînvii o amintire, niciodată nu va mai fi la fel. Vindecarea înseamnă resemnare şi capacitatea de a simţi din nou, faţă de altă persoană, sentimente comparabile sau mai puternice. Împăcarea nu te asigură că şi chinul tău va lua sfârşit.

    • Nevermore spune:

      Araceli!! Amintirile nu invie si nu reinvie :). Ele sunt consecintele unor experiente, inscrierea acestora in suflet si in ceea ce esti. Vor ramane mereu acolo, uneori mai prafuite, alteori mai stralucitoare, dar nu mor decat o singura data… odata cu posesorul. Dar sunt de acord, sa readuci la viata ceva ce a fost candva este ca si cum ai lipi ulciorul spart si ai porni cu el dupa apa.

  4. Araceli spune:

    Exact. Amintirile rămân la posesor pentru totdeauna. Indiferent cum ar fi ele. Dar după un timp, cel puţin în cazul meu, unele îmi aduc un zâmbet şi un sentiment delicat de trecut cu parfum de roze presate, ce deşi sunt acele flori gingaşe, acum au rămas doar o umbră a frumuseţii de altă dată, dar încărcate cu sentimente. Nu aş încerca să le readuc la viaţă, pentru că timpul trece ireversibil, schimbă oamenii şi deseori subiectul amintirilor noastre e foarte diferit de prezent şi e posibil să nu regăsim în el nimic din persoana pe care o adoram. Mai mult, cu trecerea timpului ne schimbăm şi noi chiar dacă nu vedem. S-ar putea ca schimbările proprii să ne arate în altă lumină persoana pe care am iubit-o odată, să ne ia valul de pe ochi şi să ne întrebăm: „Oare e acelaşi om pe care îl iubeam?”.

    • Nevermore spune:

      Araceli, eu cred ca omul, in esenta lui, nu se schimba. Da, isi schimba anumite conceptii, anumite idei, dorinte, vise… Dar ceea ce este el, ascuns de ochii celorlalti, ramane neschimbat. Un fel de lupul isi schimba parul, dar naravul ba. Cred ca si daca il vei revedea dupa 20 de ani, va fi acelasi om, dar, probabil, cu o evolutie diferita fata de cea pe care ar fi avut-o alaturi de tine.

  5. Araceli spune:

    Sincer, nu ştiu ce să-ţi răspund afară de faptul că probabil deseori ne încăpăţânăm să vedem omul altfel decât este. Şi când sentimentele se estompează să fim capabili să observăm ceea ce am negat înainte, sub influenţa pasiunii. Sau, pur şi simplu acea evoluţie să ne dezamăgească… şi ştiu un exemplu foarte real…
    Oare „ceea ce este el, ascuns de ochii celorlalti, (ce) ramane neschimbat” nu putem vedea niciodată? Asta înseamnă că nu ajungem să cunoaştem pe nimeni, niciodată cu adevărat?

  6. liana spune:

    …ba mai rau sau,poate mai bine ,nici la cunoasterea de sine nu suntem campioni!Nosce te ipsum…

    • Nevermore spune:

      Liana, de acord! Trebuie sa ne cunoastem pe noi insine pentru a putea cunoaste ceea ce ne inconjoara. Dar Socrate e cam perimat pentru actualitatile epocii. Si Dostoievski este numele unei bauturi spirtoase tip votka.
      P.S. Daca nu cumva consideri ca dictonul ii apartine fie lui Thales fie lui Solon. Parerile sunt cam impartite….

  7. Araceli spune:

    Şi ajungem la un teatru grecesc în care fiecare poartă o mască, inclusiv noi faţă de noi înşine. Cine poate să afle ce se ascunde dincolo de mască…

    • Nevermore spune:

      Araceli, nu conteaza cine poate sa afle… Mai important este ca purtatorul sa nu se piarda in multitudinea de masti pe care le poarta, pentru ca atunci el singur se pierde de sine insusi.

      • Araceli spune:

        Excelentă observaţia ta – câteodată e greu să ajungi să te armonizezi şi e posibil să te pierzi. Aici intervine puterea fiecăruia de a se găsi şi regăsi într-un joc perpetuu de-a v-aţi ascunselea cu sine…

      • Nevermore spune:

        Araceli, nu stiu, un joc de-a v-ati ascunselea, sau scurte lesinuri, amnezii? E discutabil. Uneori ne pierdem fara sa dorim sa ne ascundem… 🙂

  8. liana spune:

    In zilele noastre cameleonismul a exacerbat,pana la a deveni,pentru multi,un modus vivendi.Dar,dincolo de fatada,nosce te ipsum este la fel de actual ,de necesar,oricui ar apartine ca formulare!DE cate ori nu zicem…nu credeam ca pot face…asta..?

    • Nevermore spune:

      Intrebarea este: cati dintre noi au puterea de a isi pune acea intrebare?! Prea putini, din pacate. Sunt de acord, in principiu, ca toti suntem actori si viata e o scena… in plus, ar trebui sa ramanem la rolurile care ni se potrivesc, care sunt pe masura talentului nostru!

      • Araceli spune:

        Aceasta ar presupune o forţă de a cunoaşte şi mai ales a re-cunoaşte ceea ce putem şi ce nu. Or, nu mulţi sunt capabili să facă asta. A admite că un rol nu ţi se potriveşte nu cumva te răneşte în orgoliul propriu?

  9. Araceli spune:

    Liana, eu spun că a te auto-depăşi e un lucru bun, nu e dovadă de cameleonism. În noi există mult potenţial, trebuie doar să ne mobilizăm şi să scoatem la iveală ce e mai bun şi mai valoros. Ceva ascuns, gata să rabufnească, dacă e pozitiv, trebuie lăsat să înflorească… dacă e negativ, trebuie să ne eliberăm de el…

    • Nevermore spune:

      Araceli, imi permit sa intervin, de aceasta data de partea Lianei. A te cunoaste pe tine insuti, a iti stabili/identifica limitele nu este cameleonism. Hm… pana aici se pare ca sunt de acord cu tine… Cameleonismul este, insa, exacerbat, pentru ca multi nu isi depasesc limitele, nici macar nu incearca… doar cauta sa convinga pe ceilalti ca au facut-o, extinzand astfel in mod nefondat spatiul personalitatii, a capacitatilor si a calitatilor cu care sunt inzestrati.

  10. Araceli spune:

    Toate variantele sunt valabile. :). Dar sunt leşinurile acestea autentice, sau doar o prefăcătorie demnă de domniţele medievale? Pentru că e foarte simplu să ne prefacem şi vis-a-vis de noi însine, cu bună ştiinţă. Crezi că se poate să ne pierdem neintenţionat?

  11. Araceli spune:

    Sper că nu şi gloria 🙂

  12. liana spune:

    Nevermore,Araceli sunt doua dei distncte:una despre exacerbarea cameleonismului(e la moda sa fii credincios,se-nchina pozand prin toate bisericile,sa fii…nustiu cum..se poarta ca atare) a doua-gresit legat de asta, de voi -innoada niste comentarii si raspunsuri la postarile din 13,14 aug.:Nevermore sugera idei de autodepasire de la Nietzche,apoi -n alta-zice ca va fi si mai bun .Am zis eu:autodepasire fara idei de la domnul N. Consider ca fiecare om are obligatia,fata de sine,sa fie ma bun azi decat ieri si maine fata de azi!! Mai consider cunoasterea de sine ca o adevarata arma in reusita in viata si puterea de a purta mastile inerent-necesare in zilele noastre!! Multumesc pentru mica-maaare bucurie!Superb!!!

    • Araceli spune:

      Liana, eu înţeleg prin cameleonism capacitatea de a disimula, adaptându-te la contextul în care te găseşti pentru a avea un avantaj. În DEX, foarte neplastic, scrie: inconsecvenţă şi schimbare a purtării și a convingerilor cuiva în funcție de împrejurări, a te comporta diferit în împrejurări diferite. Gândindu-ne la comportamentul cameleonului, nu cred că e eminamente negativ: el a căpătat această proprietate pentru a se apăra și a supraviețui (evident că în cazul simpaticei reptile nu există problema morală), iar biologia o consideră semn de evoluție. Ce spui tu se referă la a poza în ceea ce nu ești, a te lua după modă fără discernământ, ca spre exemplu, un om care azi se închină la biserică, pozând în credincios la TV pentru a obține voturi, iar mâine vine peste noi o dictatură în care se interzice credința și omul spune că nu există Dumnezeu, ca să ia o funcție în partid. Probabil că într-un punct ne intersectăm 🙂

      • Nevermore spune:

        Nu, Araceli, eu cred ca opiniile expuse se intersecteaza mai mult de un punct. Pentru ca ideea in sine era o directionare catre cei care pozeaza in chip de credinciosi (era un exemplu). Si eu am ramas surprins de moda asta, dar… ateismul nu mai este la moda. Nu stiu cum, nici de ce… oricum, irelevant. Dar atunci cand pozezi… este exact expresia fidela a celui mai profund cameleonism. A poza in ceva nu este altceva decat minciuna, o prezentare a personalitatii intr-o lumina care nu ii apartine. Si nu te gandi doar la personaje politice, gandesti prea mare. Cati popi nu sunt decat niste nemernici care traiesc de pe spinarea inrobirii fata de divinitate?! Si acela este tot cameleonism. Sau preacredinciosii, enoriasii nu stiu caror secte evanghelice care sunt platiti din cine stie ce fonduri doar ca sa se inmulteasca si sa propovaduiasca acel cult? Si pe ei poate ii doare exact in… cot de acele principii religioase. Faci trei rugaciuni, povestesti de cine stie ce sfinti inventati si banul vine. Si dupa aceea mergi la carciuma, tragi ceva la masea si mergi acasa sa iti bati nevasta :).

      • Araceli spune:

        Știu multe despre popi… Dacă aș scrie aici cred că ți-aș transforma blogul în comedie. Îți voi povesti pe privat. Sunt cameleonici popii atunci când devin slugarnici pentru interese politice și financiare, dar și în viața de zi cu zi. Vorba aceea: fă ce zice popa, nu ce face popa. Și pe sectanți îi știu, am avut @onoarea@ să cunosc personal și să fac o încercare de a contrazice un astfel de om. Nu știu cât de cameleonici sunt, dar nebuni până la Dumnezeu și înapoi, habotnici și închistați sigur. Era să explodeze când am avut curajul să spun că fiecare vede un adevăr cu a mic, iar adevărul suprem, cu A mare nu ne e accesibil prin nicio religie. Că fiece religie are valoarea ei și că nu avem dreptul să asuprim un om pentru apartenența religioasă. Mi-am dat foc singură… Am spus că dacă scap neblestemată, e într-adevăr mare Dumnezeu…

      • Nevermore spune:

        Doar ca mentiune… ca reamintire, nu am nimic cu cei care cred intr-o religie sau alta (normal, atata timp cat nu incearca sa ma corupa). Toti suntem liberi sa credem in ce vrem… Dar cand ii vad pe astia, pe popii fatarnici si pe enoriasi (asa le spun eu acestor sectanti fanatici) imi vine sa… eh :)… sa le trag inca niste postari in care sa le spun opinia mea despre ei. Dar am alte prioritati, cel putin deocamdata :). Sa fie intr-un ceas bun si Dumnezeu sa ne ajute!

    • Nevermore spune:

      Hm… Liana, sunt de acord si cu cele pe care le-ai afirmat in comentariul precedent, despre cameleonism, si acum. A doua directie, totusi, referitoare la autodepasire nu este e eroare, ci o extrapolare, pentru ca si acolo se extinde atitudinea cameleonica. De acord ca omul are o datorie fata de sine insusi, dar daca nu stie de ea, e ca si cum nu ar avea-o. Sau poate sa stie de ea si sa nu o considere ca atare. Si atunci, ca sa scape usor, exista posibilitatea sa devina cameleon. In plus, Nietzsche nu este tocmai cel mai iubit filosof, avand in vedere ca doctrina national-socialista are la baza multe din principiile lui filosofice, ca atare, unii ar putea sa combata o asemenea datorie (desi, in sinea lor, ar stii ca nu au dreptate; si atunci, iata o noua directie in care poti privi critic asupra cameleonismului). Nu ai pentru ce 🙂

  13. liana spune:

    Tu l-ai invocat primul pe Nietzsche ,iar eu ,glumind,am spus ca te poti autodepasi fara ideile lui.PUNCT.Am dat un exemplu cu inchinatul ca sa-mi intelegeti exact ideea,nicidecum sa aduc popii in dscutie.Cei comentati de voi sunt specimene de periferie,uscaturile existente in orice padure.Regret exemplul ales,si nu la ei m-am gandit,ci la”lumea buna”.PUNCT

  14. Araceli spune:

    :))), nu or să înțeleagă nimic, crede-mă, sunt prea prinși în ale lor, sau cel mult se fac ca nu înțeleg :P.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s