… astăzi vă voi da două vești rele. Nu, nu renunț la blog; nu încă… Prima veste este aceea că de când am plecat nu am mai citit nici un blog. În principal din pricina conexiunii asupra căreia v-am avertizat, dar și pentru că în această pauză am vrut să mă rup de ceea ce făceam în mod regulat. Mă veți scuza, sper. A doua veste, rea pentru mine, este aceea că am revenit în tranșeele bucaliene bucureștene, să îmi las pielea impregnată de mirosul fetid de capitală. Nu mi-a fost dor și timpul a zburat ca și cum aș fi clipit de două ori, și, în loc să mă trezesc în locul spre care plecasem, m-am trezit readus pe aceste meleaguri de o demonică pală de vânt.
Ce s-a întâmplat în lipsa mea? S-au întors oameni, pe alții i-am găsit dezamăgiți și, nu în ultimul rând, am obținut premii. Două, nu unul! Blogul de aur, din ceea ce am observat eu, un fel de oscar al bloggerilor, un oscar multiplicat în mai multe exemplare (probabil mai mici și mai ușoare, că deh, e criză…). Din câte am înțeles acestea sunt regulile, primești statueta, o topești și făurești din ea unsprezece exemplare, din care zece dai mai departe. Dar cum regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, un fel de echivalent al dictonului rămas de la nemuritorul Gambetta (scopul scuza mijloacele), gala pe care o voi organiza în acest spațiu nu va avea zece laureați.
Pentru început, ca orice premiant/premiat, voi mulțumi celor care m-au susținut, celor care au crezut în mine, persoanelor din mâna cărora am primit statuetele – Fireflight și Briza – , lui Dumnezeu pentru popi și pentru enoriași, pentru că altfel nu aveam plăcerea unor încleștări din care să înțeleg ce înseamnă cu adevărat habotnicia și îndoctrinarea, și nu în ultimul rând mie, pentru că de câte ori îmi vine să las totul baltă îmi spun că așa voi face de mâine.
Să revenim… Automat, pentru a nu fi învinuit de nepotisme și reciprocități, Briza și Fireflight vor fi excluse dintre premianți, deși ar fi meritat să fie între laureați. Și acum nominalizările:
1) Românica Online – pentru că este un blog în care s-a pus suflet, chiar dacă în ultima vreme nu au mai apărut postări noi și au fost prezentate, în amalgam, și bune și rele (în continuare cred că acest stil este cel mai românesc posibil).
2) Inexprimabil – pentru că, daca reușiți să treceți de unele exprimări pragmatice, seci, veți afla un om cu idei, care are ce spune.
3) StropiDeSuflet – pentru că are un blog atât de variat încât nu mai știi cum vei fi după ce citești fiecare postare: copil, adolescent, îndrăgostit, nostalgic, revoltat, și lista ar putea continua mult și bine.
4) Lavinia – pentru că este o fire atât de boemă și de colorată încât nu te poți opri să nu te miri cum rezistă să rămână neschimbată; și cu capul în nori și cu picioarele (nerupte) pe pământ.
5) The eternal questions of a blonde mind sau Petronela cea blondă care nu pare deloc blondă – pentru că spune niște lucruri care nu ar trebui să fie ignorate într-un mod care te relaxează.
6) Flavius Obeadă – cunoscut ca fiind eternul Genunchi al lumii, pentru că are acel talent de a face să înțeleagă unele lucruri chiar și pe cel mai neinteresat dintre pământeni (inclusiv pe mine)
7) Toți cei nemenționați dar aflați la blogroll, pentru că au ceva de spus
8) Ca premiu de consolare, în cazul în care s-a întors de tot, Briza – o adăugare la blogroll. S-ar fi întâmplat mai devreme, dar când luasem hotărârea de a opera adăugarea s-a gândit să îmi dea planurile peste cap, anunțându-și retragerea. Briza, bine ai revenit!
9) Bănel Nicoliță, pentru că tocmai a egalat și ne facem mai puțin de râs.
Și cam atât… v-am amenințat că voi încălca regulile și îmi place să mă țin de cuvânt. Mulțumindu-vă pentru prezență vă urez o zi faină și să ne vedem cu bine la decernările de anul viitor.