Revenire

Sunt momente în care, oricum ar fi trupul, sufletul este în genunchi. Îmbrăcat într-o haină zdrențuită, sfâșiată de lovituri de bici și pătată de urme de sânge. Nu mai poți face nimic, nu mai poți mișca… nu mai poți nici măcar să gemi. Nici ochii nu mai sunt în stare să vadă de atâta durere pe care o conține trupul. Ce ai face în asemenea situații? Ai fi un Priam, care își smulge părul și se lovește cu pumnii în piept? Sau doar ai pleca încet capul, căutând să înghiți nodul din gât care aduce lacrimi? Îți ascunzi privirea, temător, să nu arăți nimănui că nu mai poți, că sufletul ți se zbate în ultimele convulsii… Apoi îl lași să își ia zborul, spre nori, spre alte tărâmuri… și te lași purtat prin viață de o eternă inerție, o alunecare care se va opri doar atunci când inima își va opri bătăile.

Taci și te revolți în interior, spunându-ți că ești o victimă? Sau începi să te târăști, apoi să continui pe coate și pe genunchi, sperând că într-un final vei reuși să zbori din nou? Se zice bine, ca să știi să zbori trebuie să înveți să te târăști… dar acea pereche de aripi smulse, acea inocență atât de frumoasă, încrederea în tine și în tot ce te înconjoară vor mai dăinui?

Nu știa ce să îmi răspundă. Îl simțeam căzut, îi simțeam pierderea, durerea deznădejdea… Mă privea întrebător și licărul de mânie din ochii lui îmi dădea de înțeles că îi pare că îi minimalizez durerea, că nu îi iau în seamă înfrângerea. Buzele îi deveniseră livide, dinții îi clănțăneau, trupul i se scutura ca și cuprins de friguri. I-am pus mâna pe umăr într-un fel imposibil de descris. Și m-a înțeles. Nu îi condamnam teama, nu îi disprețuiam disperarea. Doar îl încurajam. Îl încurajam să se întindă pe spate și să aștepte inert. Să sufere și după ce durerea nu l-ar mai fi sugrumat să își reînceapă drumul spre zboruri.

Nimic nu m-a făcut mai fericit decât acel zâmbet înlăcrimat. Înțelesese că este normal ce i se întâmplă. Este normal să îți fie smulse aripile și să fii aruncat în țărână. Și este normal ca după aceea să te ridici. Să privești cu semeție, sfidător, spre acea putere care nu s-a temut să te mutileze și să o sfidezi. Nu, probabil nu îți vor mai crește alte aripi… dar nici măcar Icar nu le-a avut pe ale sale din născare.

14 comentarii la “Revenire

  1. Araceli spune:

    Tu si vreun secret prin care citești gândurile? Dacă da, poate îl împărtășești. Aseară ma prinsese aceeași stare nenorocită pe care ai expus-o aici. Pardon, azi noapte😛. Măcar mi-ai dat o idee cu o eventuală soluție.

  2. briza spune:

    ultima fraza e absolut geniala… motivanta… ea in sine e capabila sa ridice de jos pe cel ce o citeste si sa-i puna un licar de stralucire in ganduri si in privire…

  3. Briza,da-mi voie sa subscriu comentului tau atat de frumos spus. Am gandit acelasi lucru.
    Nevermore, este cea mai optimista postare a ta si ma bucur. Am o opinie legat de „Nu, probabil nu iti vor mai creste alte aripi…” : orice nou vis are propriile lui aripi. Este suficient sa incolteasca ideea si somitele aripilor incep sa lucreze. Nu-ti ramane decat sa le stapanesti directia, deci intinde aripile si zbori spre steaua ta, da-i stralucirea ce i-a fost harazita!

    • Nevermore spune:

      StropiDeSuflet, in principiu sunt de acord cu tine, orice vis are aripile sale. Dar aripile omului, acelea care il indeamna sa isi urmareasca telurile nu pot fi inlocuite de aripile unui vis. De aceea cred, pentru a mai aparea vise, daca aripile eului interior nu mai exista trebuie „confectionate” altele. Si multam fain🙂

  4. Nevermore,stii, ce spui tu este cam „cine a fost mai intai, oul sau gaina?” Eu inclin sa cred ca aparitia visului face sa incolteasca un anume gen de aripi potrivite visului.Nu vad ce ar determina cresterea unor aripi care sa stea in asteptarea visului dupa care sa-si scuture penele existente ca sa-i creasca altele potrivite.Natura este simpla si directa, alege calea cea mai simpla, nu este alambicata precum gandurile nehotaratilor si nici aiurite cum sunt mintile poetilor (si eu scriu poezii, deci nu ma exclud). Si inca un argument -la rece, sfidand poezia – „functia, creaza organul” sau tradus: apare visul, se cere implinit si atunci incepe sa ia nastere formatiunea care sa-i dea viata!
    Tu spui „aripile unui vis”, dar visul nu are aripi, el exista pentru a fi purtat spre implinire de aripile celui in mintea caruia s-a nascut. Visul care zboara de nebun este doar o naluca! Dar, din nou concilianta, gandesc ca fiecare are anatomia lui cu anomaliile sau normalitatile lui! Eu asa gandesc si mi-am expus cred logic punctul de vedere. La mine si cand este noapte si viscoleste cumplit, exista macar un fulg de zapada care straluceste si-mi lumineaza calea spre un loc mai ferit unde sa se nasca certitudinea ca in curand apare soarele.

    • Nevermore spune:

      StropiDeSuflet, de data aceasta din nou nu iti voi da dreptate. Da, pare a fi eterna problema cu oul si gaina. Dar eu cred ca indiferent de vis, aripile exista, reprezinta puterea, taria si voina unui om. Din nefericire sunt smulse uneori… si atunci ori victima se pierde, ori isi confectioneaza altele. Fiecare vis are si el aripile lui, dar atat cat sa poata creste, sa devina un tel. Si de acolo lupta este preluata de vointa si de munca (de aripile acelea mari). Observ si o usoara contradictie intre primul comentariu si al doilea. Concluzia, cred eu, este ca omul are o pereche de aripi, si fiecare vis are o alta, care sa il ajute sa devina parte din fiinta in care se naste🙂

  5. Nu, nu este nici o contradictie: am spus orice vis are propriile lui aripi(nu ale lui ci a celui care il deservesc) in contextul in care am continuat „este suficient sa incolteasca ideea … etc” , oricum nu mai are importanta fiindca avem opinii diferite cand este vorba de lupta, piedici sau de atins un tel si ne-am contrazice cu argumente care de care mai solide pana am bloca pagina.Eu nu concep ideea de aripi smulse nici de le-as vede tocate si date la ratze. Cand ajungi intr-un impas cu adevarat major si reusesti sa-l traversezi, inveti ca TREBUIE sa poti mereu sa intinzi aripile gata de zbor. Sper ca stii la ce ma refer si mai cred ca de data asta imi dai dreptate, fiindca ideal este sa fii invingator.

    • Nevermore spune:

      StropiDeSuflet, iti dau dreptate in privinta contrazicerilor dintre noi. Dar chiar si ele sunt utile pentru ca mereu este ceva de invatat din ele. Cel putin pentru mine. E adevarat, pe acest subiect comentariile si argumentele ar curge fara oprire, pentru ca optica noastra esentiala difera mult prea mult. Dar iti dau dreptate in tot ceea ce priveste atitudinea de invingator!

  6. Araceli spune:

    Just🙂, atunci construieşte reduta şi vedem…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s