Cum te privesc…

Cândva, într-o noapte, îți vei da seama că fiecare simț luat în parte nu valorează mai nimic. Că poți trăi aproape la fel de bine cu el sau fără el… Că dacă îl pierzi ai putea găsi o soluție care să te facă să nu îți mai fie dor de el, să nu îi mai resimți niciodată absența… atât de crunt precum o resimți pe a mea.

Amintește-ți de acea seară în care ne-am văzut prima oară. Sub un cer senin care își epuizase lacrimile cu câteva ore mai devreme. În mirosul acela de verde proaspăt și curat, încălzit de aburii care ieșeau din pământ. Ne-am privit… M-ai privit lung, cu un zâmbet visător pe buze. Iar eu te-am privit, la rândul meu, refuzând să ascult un glas interior care îmi spunea să fug cât mai departe. Când m-am apropiat nările mi-au fost inundate de mirosul tău de furtună de vară și te-am dorit și mai mult, imaginându-mi picăturile mari și calde de ploaie atingându-ți trupul, sărutându-l, alergând pe el și cuprinzându-l în totalitate.

Tu ai închis ochii, ți-ai ridicat capul în sus și ai lăsat razele soarelui să îți mângâie fața… în același timp în care ochii mei îți mângâiau gâtul alb și subțire. Mi s-a părut că ai tresărit și, speriindu-mă, mi-am mutat privirea în altă parte, undeva în inima vântului care se jucase cu șuvițele de păr auriu. Mi-ai zâmbit și am înțeles… Ochii mei s-au repezit din nou, flămânzi, asupra gâtului tău, cuprinzându-l ca două brațe, înlănțuindu-l. Mi-am lăsat privirea să urce spre frunte, pe o șuviță rebelă, apoi ți-am mângâiat cu ea ochii închiși, buzele și bărbia. Ochii mi-au coborât pe piept, și, ca două mâini tremurătoare, au început să îți descheie nasturii cămășii care ținea prizonieri sânii fermi. Și apoi, alunecând mai jos, ți-au mângâiat abdomenul și coapsele, făcându-te să te înfiori de atingerea lor.

Amintește-ți cum în întunericul nopții ne sărutam șoptindu-ne numele, căutându-ne trupurile, dorind să ni le strângem în brațe, în palme, între degete… Luna era acoperită de nori, stelele împrăștiau o lumină slabă, ireală și imaginară, și dacă buzele noastre nu ar fi fost atât de strâns unite, probabil ne-am fi pierdut unul de altul în bezna care ne ferea de privirile tuturor.

Dar îmi plăceai atât de mult, îmi doream atât de mult să te văd… și mânile mi se transformară brusc în ochi. Și ți-am vazut albeața pieptului, sânii plini, tot, tot ce mângâiaseră în lumină ochii mei vedeam acum cu mâinile, a doua mea pereche de ochi. Și buzele nu mai voiau să ni se despartă, respirațiile ni se precipitau nebunește, tremurul ne cuprindea trupurile și noi ne priveam unul pe celălalt, cu mâinile, cu palmele, cu degetele…

Și crezi că dacă vreodată ochii mei nu ar mai putea să vadă, tu vei rămâne nevăzută? Neprivită? Niciodată, pentru că toate celelalte simțuri ale mele se vor uni în realizarea acestei singure nevoi, ultime și permanente dorințe… aceea de a te vedea. Eu pot, pot sa te privesc fără să te am în fața ochilor. Pot să te am lângă mine oricând, pot să îmi amăgesc dorul de tine. Dar tu…? Tu doar suferi de dor…

28 comentarii la “Cum te privesc…

  1. briza spune:

    da, toate simturile luate separat nu fac cat ele luate impreuna…

  2. Araceli spune:

    Se consideră că în absenţa unui simţ, celelalte sau altul se exacerbează. Ca atare, nimic nu se pierde cu adevărat. La ce bun ţi-s ochii, dacă mâinile văd ceea ce ochii nici măcar nu pot intui? E un întreg univers dincolo de ochi…

    • Nevermore spune:

      Araceli, sunt foarte de acord cu tine, pierderea unui simt determina ascutirea celorlalte. Si nu te rezuma numai la ochi si la maini, sunt si alte lucruri care pot contribui la finalizarea unui puzzle. Si desi in anatomie nu se vorbeste despre ochii mintii, daca acestia sunt deschisi e greu sa nu vada ceea ce este de vazut!

      • Araceli spune:

        Ai intuit foarte bine ce am vrut sa spun… Aceia sunt cei mai frumosi si mai adevarati ochi, pentru ca vad universul de dincolo de ceea ce se vede. Aduc impreuna toate celelalte lucruri pe care simturile le alcatuiesc intr-un tablou de rezonante si mistere. Pentru ca oricat ai vrea se descoperi, mereu ramane o particica ascunsa, care te determina sa cauti un raspuns🙂.

      • Nevermore spune:

        Asa este, Araceli, nu mai pot sa adaug nimic. Decat ca uneori raspunsul este mult mai putin incitant decat intrebarea in sine.

  3. … şi cand toate simţurile refuză să mai raspundă, ochii minţii preiau perceptia, mai profundă, mai puternică, fiindcă intervine spiritul care înalţa si amplifică trairea!!! Priveşte-ţi sufletul cel crezi pereche, cu ochii minţii care grupează toate simţurile, şi vei şti dacă te-ai înşelat sau nu!
    Închide ochii şi imaginează-ţi că o vezi in toata frumuseţea ei, simte-i rasuflarea fierbinte peste pieptul tau, simte-i atingerea degetelor ce te descoperă centimetru cu centimetru, simte-i glasul ca un fior ce-ţi săgeata trupul, simte-i parfumul ce te învaluie ameţitor, simte atingerea corpurilor vibrânde de dorinţă si in sfârşit simte-i iubirea ce o trnsmite gândul şi face să mişte intreg universul pentru tine…. Citeşte toate astea precipitat, o data şi încă o data şi acum spune: nu pluteşti? Nu alergi nebun sa o cauţi?

  4. liana spune:

    E vorba de iubire-traire -extaz;doar atunci-din aviditate,nesat-simturile isi impletesc toate atributele in fiecare por, in fiecare celula….Frumoasa postare!Ar putea fi un capat al firului de care-ti vorbeam candva;inceptul unei povesti furtunoase de dragoste..

    • Nevermore spune:

      Liana, din nou un comentariu adevarat, frumos si incurajator. Si fericirea cea mai mare este ca acea poveste va vedea lumina intr-un timp extrem de scurt, va putea fi oferita si citita mai repede decat speram!🙂

  5. liana spune:

    Asa sa fie!Astept sa ma bucur,sa-ti pun nota finala si…s-o luam de la inceput!

    • Nevermore spune:

      Liana, stiu, nu e cazul sa mai cer ca evaluarea sa fie cat se poate de drastica. Dar am credinta ca nota nu va fi doar de trecere. Si de la inceput… da, cu siguranta o vom lua de la inceput pana cand nota maxima va parea prea mica🙂

  6. Araceli spune:

    Cautare placuta🙂, stiu ca vei adresa intrebarile potrivite…

  7. fireflight spune:

    Emotie si sensibilitate…

  8. Araceli spune:

    Mi-am amintit ca ar trebui sa-ti dau dreptate intr-un aspect pe care l-ai surprins aici: uneori nici toate simturile cuprinse intr-o sinestezie reflectata in ochii mintii nu pot suplini dorul dulce-dureros si suferinta provocata de el…

  9. Araceli spune:

    Foarte hotarat raspunsul🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s