Revenirea

          Ne întorceam amândoi, mai arşi de patimă, mai secaţi de simţire, mai epuizaţi şi cu capetele îndreptate spre pământ. De multe ori ne-am aruncat priviri îngrijorate unul altuia, el cu ochii mai roşii decât ai mei. Mai avem nevoie de câteva zile… şi după aceea, el, numai el, de pe umărul meu, va trâmbiţa sfârşitul. Sfârşitul unei arderi intense din care va rămâne flacără, dar nu şi fum. Abia atunci pliscul lui şi buzele mele vor putea şopti, aproape neauzit… „apă… apă…!”

meh.ro2182