Se poate spune că omul rămâne neschimbat, că toate întâmplările prin care trece nu îi schimbă esenţa, doar îi îmbogăţesc experienţele. Oare chiar nu ne schimbăm? Cred că nu. Cred doar că sufletul nostru este un loc în care rămân întipăriţi paşii şi acţiunile celor care ne înconjoară… Nu se schimbă niciodată, doar ia o altă înfăţişare, în funcţie de timp, de persoane, de simţăminte, creînd numai iluzia schimbării.
Sufletul nu se schimbă, poate doar se arată diferit, în funcţie de povara şi de urmele pe care le poartă, în funcţie de visele îndreptate spre depărtări…
… sau de moartea acestora.
Nevermore 
Sufletul este un depozitar al dorintelor, al viselor, al dezamagirilor, al suferintelor. Un sipet plin care doar agauda si niciodata nu pierde ceea ce a trait. Doar ca nu este imuabil, e dinamic si pastreaza in el cele mai frumoase fotografii, cele nesurprinse de pelicula 🙂
E o opinie…
ce frumossssssssss ;o)))))
:))
Acelasi peisaj,alte culori…..acelasi om,alte haine..Sufletul depoziteaza amintiri,e drept;dar intamplarile care le-au generat ne schimba.Putem deveni mai buni sau mai rai…o durere ne poate impietri…dragostea implinita ne infrumuseteza sufletul….Nu,sufletulomului nu-i ca memoria unui computer!
De cate ori nu am auzit:dupa ce……..a devenit alt om.Chiar sa nu fie asa??
Liana, eu cred ca omul din interiorul fiecaruia nu se schimba, raportat la sine insusi. Esenta sa este aceeasi mereu. Adevarat, uneori poate sa fie atinsa, alterata, dar acelea sunt cazurile extreme, exceptiile. Nu este nimeni care sa poata observa o schimbare in interiorul nostru. Da, raportat la relatiile cu altii, oamenii se pot schimba. Dar refuz sa cred ca este posibil sa se schimbe acel „eu” cu care fiecare dintre noi ramane fata in fata in anumite momente.
Eu am o alta viziune, Liana :), ca dupa o experienta, se poate sa fie potentata la parte mai intunecata sau mai luminoasa a noastra. Ca si Luna ce arata o fata sau alta, cu toate ca le are pe amandoua. Nu cred ca un om e in esenta bun sau rau, ci are inclinatii de ambele feluri. Trebuie doar sa traiasca acele experiente care sa-i reveleze o parte sau alta. Altfel nu ar exista sansa reabilitarii si nici explicatia pentru ororile comise de persoane ce nu dadeau semne ca ar avea un sambure negativ. Mai mult, cu anumite persoane sau in anumite circumstante ne putem comporta diferit, fara a suferi de tulburari de personalitate, ci doar de a ne arata diferitele fatete. Eu cred ca suntem foarte complecsi :). Sunt departe a crede ca am fi memoria unui computer, din ea pot fi sterse cu usurinta elemente, ceea ce evident ca nu se intampla in cazul omului… memoria computerului nu are nicio natura etica… e amorala. Or omul, e prin esenta sa moral/imoral in actiunile sale. Amintirile le colectionam, le filtram, le modificam uneori… le estompam sau le potentam, dar nu le pierdem…
e privelistea camerei tale?
Briza, macar atata noroc sa am si eu, de o priveliste faina…
Araceli ,Luna e sferica…n-are parti;o privim noi din unghiuri diferite!Tot astfel si omul poate fi perceput diferit!
Selectez din afirmatiile tale anterioare:sufletul depozitar…nu pierde nimic….pastreaza doar cele mai frumoase fotografii….DOAR CA NU ESTE IMUABIL(!!)…Adica, zic eu si ma intreb,daca nu este neschimbator…cum este?!
Da,avem multe haine in sifonier si ne imbracam conjunctural;etalam un mod de a fi,ne aratam o anumita fateta a sufletului din anumite ratiuni ,mai bune sau mai rele,dar….omul este sau nu este imuabil!!??Aceasta este intrebarea(!)iar tu m-ai contrazis si te-ai contrazis si tot in ceata am ramas!
@Liana, Araceli Fara sa para ca tind sa devin impaciuitor (nu aceasta este intentia!) observ ca subiectul a fost putin extins. Acest dialog face totul mult mai interesant. Ca sa nu raman dator, as putea admite, Liana, ca omul poate actiona in mod diferit, impins de anumite contexte. Dar in sine, atunci cand se va privi in oglinda, ar putea naste un conflict interior cu privire la raportul suflet-actiune. un om bun poate comite o crima infioratoare, toti pot spune ca s-a schimbat… dar el, in forul sau interior, va fi neschimbat, regretand actiunea respectiva, asumandu-si-o… e doar un exemplu.
Aici nu s-a certat nimeni… a fost o opinie, cum ai spus :)), desi iti dau dreptate ca dialogul cu opinii contrarii este interesant. Eu inca nu-s lamurita cu acea esenta (de ce anum este generata si cum o observam). Sunt o suma de principii, trairi, actiuni, dar construite de-a lungul vietii. Ce e acel sambure de care spui tu? 😀 Cred ca ma apuc de psihologie…
Esenta… consider ca fiecare om are in sine o esenta care il face sa se comporte ca atare.
Schimbator si neschimbator in acelasi timp :D, Liana, si am rezolvat dilema…
:), nu e oarecum determinist acest punct de vedere? 🙂
Si nu e normal?!
Nu stiu daca e normal sau nu :), eu te intrebam… ca o curiozitate… cum vezi lucrurile: suntem sau nu determinati de la nastere? (de genetica, de Dumnezeu sau de orice alt factor) sau suntem rezultatul intamplarilor din viata noastra? 🙂 Si daca suntem determinati, ce anume ne determina? 😀 Stiu ca e o intreaga disputa, dar… evident ca emitem doar opinii 🙂
Araceli, raspunsul l-as putea da reluand o „teorie” exprimata in „Nevermore”, dar deocamdata nefiind adusa la cunostinta publicului nu va poate fi cunoscuta… 🙂 Pe scurt, priveste sufletul ca pe o coala alba pe care incepe sa scrie in timp, incepand de la prima nastere. Pentru ca sufletul si invelisul sunt distincte, invelisul moare, sufletul supravietuieste. Esenta este acea coala de hartie pe care, in decursul vietilor, sunt scrise si lucruri bune si lucruri rele. Si in functie de decizii si de inclinari (pur voite sau acceptate, nicidecum genetice) devenim/alegem sa fim buni sau rai.
Ma declar multumita de raspuns :). Foarte frumos exprimata esenta, acea coala pe care scriem… in viata/vieti…