Amintiri (III)

E greu să creezi amintiri. Am pornit această serie datorită unui impas în care m-am aflat. Personajele mele au nevoie de niște amintiri care să nu se șteargă niciodată. Ceva care să le lege indisolubil, pentru totdeauna. Dar e greu pentru că ele sunt entități distincte de mine sau de cei pe care îi cunosc. S-au născut cu puțină vreme în urmă și au început să trăiască, să se bucure și să sufere într-un timp extrem de scurt. E adevărat că le aveam în minte de multă vreme, dar din diverse motive nu le-am dat viață. Acum am încercat să devin eu parte din ele, ca să nu le las să împrumute din amintirile mele. Și mi s-a părut greu, extrem de greu. Dar cred că am reușit să găsesc soluția ideală. Nu vreau să fiu învinuit că am furat din amintirile altora. S-ar putea ca unele fragmente să coincidă cu ce au trăit unii, dar acest lucru nu poate fi rău, ci bun, pentru că astfel identificarea, cufundarea lor în lumea pe care încerc să o creez va fi mai completă și mai intensă.

Când am început să îmi doresc să scriu credeam că, dacă voi dovedi că pot, îmi va fi ușor. Nu este. Pentru că trebuie să te dezici de tine, să te delimitezi… Apoi să te bucuri, să suferi, să râzi și să plângi… dar undeva în eter, un suflu. Dacă aș fi aruncat o privire fugară către cel care era la birou și mângâia tastele cu degetele nu aș fi văzut decât o carcasă, un robot cu ochii goi, care executa mecanic și inconștient anumite gesturi. Nu, trupul nu simte niciodată durerea, plăcerea, fericirea sau extazul atunci când scrii. Doar sufletul… doar el arde, se sufocă, se zbate, tresaltă, se lasă mutilat și apoi vindecat. Mi se pare greu să poți face această delimitare, poate chiar puțin periculos. Dar… atunci când sufletul revine pentru un timp în corp, atunci când revin la viața mea cea normală, văzând ce am trăit în alte sfere, privindu-mi rândurile cu ochiul cititorului relativ neimplicat, zâmbesc fercit. Trăiesc amintirile lor, dar în același timp, trăiesc și amintirea mea, a acelui suflet care arde pentru a da viață unui microunivers. Marți va fi totul gata. Ce voi face atunci? Voi scrie “sfârșit” și voi spera ca ceea ce va fi să vă placă. Dar acea stare, acele momente în care am devenit ei? Nu o voi mai căuta, pentru că povestea, lumea aceea nu va mai putea fi schimbată. Îmi vor rămâne doar amintirile… 

Revenirea

          Ne întorceam amândoi, mai arşi de patimă, mai secaţi de simţire, mai epuizaţi şi cu capetele îndreptate spre pământ. De multe ori ne-am aruncat priviri îngrijorate unul altuia, el cu ochii mai roşii decât ai mei. Mai avem nevoie de câteva zile… şi după aceea, el, numai el, de pe umărul meu, va trâmbiţa sfârşitul. Sfârşitul unei arderi intense din care va rămâne flacără, dar nu şi fum. Abia atunci pliscul lui şi buzele mele vor putea şopti, aproape neauzit… „apă… apă…!”

meh.ro2182

O prietenie

Cândva era un câine care mă iubea foarte mult. Când mă vedea începea să dea din coadă, să mi se încurce printre picioare, să alerge și să țopăie în jurul meu. Apoi, când mă aplecam să îl mângâi, toată energia parcă îi dispărea ca prin farmec. Stătea aproape inert, cu ochii pe jumătate închiși, doar coada i se mișca leneșă. Dacă mă opream și dădeam să plec se dezlănțuia din nou. Mă chema cu un lătrat scurt, îmi lingea mâinile și se ținea după mine tot timpul.

Priveam bărbatul din fața mea. Avea ochii mici și tulburi și părul puțin ciufulit. Nasul era mare, borcănat și strâmb. Avea buze subțiri și când zâmbea printre ele se vedea un șir de dinți mici și rari. Era solid. Avea gâtul gros și brațe puternice. Palmele îi erau mari – două lopeți – și degetele groase țineau nervoase o țigară. La prima vedere părea un om cu care nu vrei să ai de-a face – cu care nu ai curaj să ai de-a face.

Cel care stătea lângă el era mai scund de statură. Era mai firav și mai armonios construit. Nu se potriveau unul cu celălalt, dar între ei era ceva, o legătură care îi unea în pofida aspectului și a diferențelor de inteligență, sau de altă natură. Cel firav se întoarse către individul cu buze subțiri. Brusc palma lui ateriză cu zgomot pe ceafa înspăimântătorului personaj.

– “Iar te-ai îmbătat ca porcul și mi-ai fumat țigările!” Fiorosul râse și mârâi printre dinți un “du-te dracului”. Întorcându-se să îl privească pe cel care îl lovise am observat o cicatrice pe jumătate vindecată pe tâmpla stângă. Și părea și mai înspăimântător. Ridică palma, care amenința să cadă cu forță asupra celui firav. Acesta se chirci, încercând să limiteze cât mai mult șocul loviturii. Dar fiorosul îl privi și începu să râdă. Își lăsă palma pe umărul său și îl împinse parcă disprețuitor, râzând în continuare și spunând “du-te, bă, dracului de aici…”.

Firavul prinse curaj parcă și îi mai aplică o palmă puternică după ceafă. Începu să râdă. Duse mâna la buzunar scoase niște bani și îi spuse

– “Nesimțitul dracului, du-te să iei țigări”.

Mă așteptam să fie făcut una cu pământul. Dar tipul fioros se ridică de la masă, luă banii și dispăru. Îl priveam pe cel care rămăsese cu mine puțin mirat. Nu avea nici o posibilitate de a îl birui pe fioros într-o luptă fizică. Și totuși îl domina în mod clar. Îi era stăpân absolut. Îmi zâmbi. “A făcut câțiva ani pentru furt. Eu i-am botezat fetița, eu am grijă de el, când are nevoie de ajutor vine la mine. Nu te uita la el cum arată, are un suflet mare…”

Se întrerupse. “Haide, prostul dracului, vino mai repede! Așa, stai jos! Dă-mi țigările!”. Începu să caute bricheta pe care fiorosul o ascunsese în palma lui mare. În ochii mici și tulburi licărea o lumină și un zâmbet i se lăți pe toată fața. Mă privea complice și arăta fericit.

– “Haide, prostule, ia foc de aici…”. Întinse mâna în care ascunsese bricheta. O aprinse și o îndreptă spre țigara din gura celuilalt. Mă privi din nou și am observat acea luminiță în ochii tulburi… O luminiță care trăda fericirea de a se simți util cuiva, de a i se dedica trup și suflet, de a fi animat de o recunoștință mai puternică decât orice instinct de conservare. Poate fără să își dea seama, într-un fel era cel mai bun prieten al firavului. Chiar dacă această prietenie care se vedea în ochii amândorura nu era una născută între doi oameni.