Nevermore

Nu ştiam ce titlu ar fi cel mai inspirat. Dar, orice s-ar spune, “Nevermore” este cel mai potrivit. În toată acea perioadă în care am ars mi-am făcut probleme, întrebându-mă dacă este cea mai bună idee să vadă lumina tiparului şi să fie întâlnită de ochii altor persoane. Probabil am pus prea mult suflet în ea, m-am ataşat mult de lumea pe care am trăit-o şi nu am vrut să îi pun capăt. Într-un fel sau altul, a trebuit, deşi deja mi s-a făcut dor de acea plutire.

Cred că acest noiembrie va trece ca o clipă, teama, emoţia, exaltarea sunt prea puternice… parcă zi de zi mai puternice. Cresc în loc să scadă… Şi ce va fi? Vom vedea… Îndrăznesc să cred că nu este o carte comercială, sper doar să fie adevărat ce mi s-a spus, că vor fi destui care să arunce cu pietre. Nu îi va putea opri nimeni, dar cred că de cealaltă parte a baricadei vor fi suflete care vor rezona, care se vor identifica în acele pagini. Şi altele, poate, care vor simţi puterea sentimentelor pe care am vrut să le transpun, pe care cred că am reuşit să le transmit.

Sunt câteva persoane care au citit deja cartea (se ştiu, nu le  voi menţiona aici pentru a nu leza alte persoane) şi opiniile lor au fost extrem de utile. M-au făcut să simt că nu am muncit în zadar, m-au făcut să revin în acea lume şi să mai aranjez câte ceva, să mai trăiesc încă puţin acolo. Şi m-au făcut, într-un fel, să îmi doresc să nu fi lăsat această trăire să ajungă la sfârşit. Pentru că încă nu m-am săturat, mereu găsesc că ar mai fi ceva de spus, ceva de scris… dar dacă aş proceda în acest fel ştiu că Nevermore nu ar mai apărea niciodată şi că acel univers se va stinge neştiut de nimeni, odată cu mine. Aşa că nu îmi rămâne decât să fac o asociere, una care mi-a devenit dragă în ultimul timp… Nevermore. Never enough.