Crăciunul meu este magic, deşi nu am reuşit să plec acasă. În locurile în care mirosul de cozonac se împleteşte cu mirosul iernii, unde mirosul de portocale atrage cu sine prezenţa mirosului de esenţă de rom, unde zăpada străluceşte minunat în întunericul nopţii, absorbind colindele care răsună, la început, din difuzoarele instalate în centrul oraşului, apoi din pieptul celor care pornesc să ureze de bine prietenilor, cunoscuţilor şi necunoscuţilor. Îmi va fi dor să fiu salutat de necunoscuţi zâmbitori – “Crăciun Fericit!” ar spune ei, împletind vorbele cu aburul ieşit pe gură, care se ridică spre cer din pricina gerului. Iar de cunoscuţi, de prieteni… nu vă mai spun!
Totuşi, chiar şi aşa, acest Crăciun este magic, pentru că am pornit-o pe un drum la care doar am visat până nu demult. Şi pe acest drum am fost primit cu mult mai mult entuziasm decât m-aş fi aşteptat, am găsit totodată laudă şi critică, dar toate cu menirea de a mă impinge să nu mă opresc, doar, şi să privesc în zare, ci să înfrunt temerile, piediciile viitoare, depărtările şi necunoscutul. Am fost împins înainte de un val de aplauze, de zâmbete, de priviri admirative, de felicitări… de tot ceea ce şi-ar dori oricine în asemenea momente.
Dacă m-ar întreba cineva cum a fost la lansare nu aş şti să spun. Ştiu că inima îmi bătea undeva în gât. Îmi simţeam pieptul gol şi capul învârtindu-se. Priveam o sală neîncăpătoare şi îmi spuneam că de fapt nu au venit pentru mine… Pentru mine veniseră! Şi cum aş putea, atunci, să nu continui?! Vreau să continui, vroiam şi înainte, dar acum îmi doresc şi mai mult. Pentru că un tânăr pe care l-am văzut pentru prima oară mi-a spus că s-a regăsit în unele din versurile recitate fabulos de actorul Viorel Păunescu. Nu aş putea să nu continui, amintindu-mi cum, recitând nişte strofe ţâşnite din sufletul meu, doamnei redactor Corina Glogojeanu-Boia i se pusese un nod în gât din pricina emoţiei resimţite! Şi cum m-aş putea opri când prozatoarea Cornelia Maria Savu a afirmat că am pornit pe un drum împotriva curentului, cu o putere de impresionare greu de imaginat?! Aş mai putea da înapoi când poeta Iolanda Malamen a felicitat editura pentru câştigarea pariului îndrăzneţ pe care l-a făcut în privinţa mea?! Nu, în nici un caz…
Debutul meu cu Nevermore pare un succes mare. O victorie a mea împotriva tuturor piedicilor care mi-au stat în cale. Dar ceea ce o face atât de plăcută este victoria asupra sufletelor – versurile din Nevermore, rândurile sale, s-au strecurat în sufletele celor prezenţi şi le-au făcut să vibreze. Şi chiar dacă nu voi auzi “Crăciun Fericit!” spus în graiul nostru molcom, chiar dacă difuzoarele din centrul oraşului vor rostogoli pe zăpadă colinde pe care eu nu le voi auzi decât în alte locuri, îmi rămâne în suflet prezenţa celor care m-au primit cu braţele deschise. Pe mine şi pe Nevermore.
Nu ar fi corect din partea mea să atribui toată puterea cu care îmi voi continua drumul doar celor care au fost prezenţi! Sunt oameni care au crezut în mine şi care mă vor felicita atunci când ne vom întâlni. Şi sunt alţii care în fiecare zi au revenit în acest spaţiu virtual în care scriitorul a început să se nască. Ei au contribuit mult nu numai la lansarea unui Crăciun magic, ci la naşterea mea, la renaşterea mea pe drumul pe care mi-am dorit dintotdeauna să merg. Vă urez Crăciun Fericit!, dragilor, oameni buni… sau buni oameni! Şi sper ca atunci când veţi citi Nevermore să ştiţi că o parte din sufletul vostru este ascunsă în acele pagini.
… şi pentru că Nevermore ar putea avea un farmec aparte citit lângă un brad frumos împodobit, sper ca toţi să avem parte de cât mai multă bucurie în aceste momente magice de decembrie. Pe drumurile pe care umblăm fiecare.
Iartă-mă că te salut numai din ușă…
Te-aș pofti și-n casă, dar mi-e teamă
Că-mi aduci aceeași veșnică păpușă
Și-același vechi refren de panoramă!…
Iartă-mă că-ți spun ce cuget, Moș Crăciun…
Dar eu – zău – nu văd de ce mai vii!…
Ce folos că ești bătrân și-ai suflet bun,
Dacă-n tolbă n-ai decât minciuni pentru copii!…
Nu-ți mai pierde timpul cu povești
Pentru cei ce nu mai cred în ele…
Tu – e drept – n-ai fost decât așa cum ești –
Omul cu păpuși de porțelan și acadele…
Dar eu nu mai sunt copilul de-altădată
Să mă încânt de chipuri ce se șterg –
Mie-mi trebuie o femeie adevărată,
Nu femei păpuși de Nurenberg!…
Iată!… Asta este tot ce-am vrut să-ți spun…
Și ți-am spus, să știi și tu ce-aș vrea!…
Ține minte, ține minte, Moș Crăciun,
Și la anul, dacă-mi vii din nou, să-mi vii cu Ea!…
Nevermore 