It’s beginning…

Uneori e de ajuns să ai un prieten care să te asculte. Un prieten care să te îmbărbăteze şi să te (re)pună pe picioare. Să readucă un zâmbet, deodată cu plăcerea ninsorii. Şi uiţi de tot ce te tulbură, ca să îţi aminteşti că se apropie…

Ți-ar fi plăcut…

       Ți-ar fi plăcut…

          Chiar dacă acum doar vălătuci de ceață îmi pătrund nările. E dus de mult parfumul tău.

          Nu îmi este dor de el, pentru că trebuie doar să întind mâna și te-aș atinge. Îmi aparții, chiar dacă nu ai vrut să visezi alături de mine… sau cu mine…

          Îți privesc umbra leneșă prelinsă ciudat pe perete. Și în întuneric ochii și zâmbetul îți sclipesc, demonic sau îngeresc, umplându-mă de patimă dureroasă. Îmi place să te privesc… îmi place să îți mângâi părul, să îmi las degetele să se prelingă, ca o lacrimă, pe obrajii tăi. Îmi place să te ating, aproape fără să îți mai dai seama; să îmi las mângâierile să devină din ce în ce mai greu de simțit, din ce în ce mai ireale, topindu-se pe pielea ta ca un fulg de zăpadă pe o față de copil îmbujorată.

          Închide ochii… să nu adormi! Doar închide ochii… și lasă-mă să îți privesc umbra de pe perete, ascultând vântul care șuieră în spatele obloanelor lăsate. Afară e ger, un frig luciu, străpuns doar de palide raze de lumină artificială – beculețe clipind vesel care îți vestesc apropierea fericirii din necuprinsul zăpezii…

          Închide ochii… și imaginează-ți că întreaga încăpere este impregnată cu miros de brad… miros de brad împodobit cu globuri albastre și argintii, cu lumânărele arzându-i pe crengi, cu beteală sclipitoare șiroind printre și peste ace… Închipuie-ți cum umbrele noastre se împletesc pe perete și cum încep să se mângâie, în timp ce noi uităm de gerul de afară, uităm de noi, într-o ninsoare de strângeri, de săruturi, de apropieri… Apropieri ale trupurilor, ale respirațiilor întretăiate, ale sufletelor… Închide ochii! Simte pe buze căldura sărutului meu, ștergând urma gerului de afară… simte în nări mirosul de brad îmbinat cu cel de ceară. Apoi deschide ochii, încetișor, și privește sclipirile de deasupra ta, globuri și flăcări roșii-galbene… și alte două flăcări hipnotizate de frumusețea ta… ochii mei.

          Ți-ar fi plăcut… ți-ar fi plăcut să visăm așa și mai demult… Acum este frumos… am întins mâna, și parfumul tău a învăluit bradul și lumânările. Și nu mai este altceva, decât tu. 

La suflet (Al. Macedonski)

O! Suflet, sparge-odată îngusta-ţi închisoare
Şi scutură-te-odată de lutul pământesc,
Ce-ţi pasă dacă-n valea de vecinică plânsoare
Mai sunt şi mai trăiesc?

Ce-ţi pasă dacă sufăr lovit de-o crudă soartă?…
Ce-ţi pasă de injurii la cari sunt supus?…
Ce-ţi pasă ca pe-o frunză răstriştea de mă poartă?
Tu eşti şi rămâi sus!