O, nu-mi vorbiți de oameni faimoși prin fapte mari!
Ni-i faimă tinerețea cu dulcele ei jar,
Căci iederea și boarea și zilele-i de aur
Sunt mai presus ca toate cununile de laur.
Ghirlandele pe-o frunte pleșuvă ce sunt, oare,
Decât o-nrourată dar ofilită floare?
De ce să-mi încunune, deci, tâmpla o podoabă
Ce nu-i decât a faimei prea-trecătoare roabă?
O, faimă! De vreodată lăsatu-m-am vrăjit
De laudele tale, tu nu m-ai amețit
Mai mult ca ochii dragei, căci ei mi-au dat răspuns
Că nu-mi resping iubirea de care m-am pătruns.
Te-am căutat acolo și te-am găsit în ei.
Ți-a împletit privirea-i cunune de scântei.
Aflat-am, în privirile-i de foc,
Și faimă și iubire, – la un loc.
Nevermore 
Nevermore si toţi ce veţi citi, iertaţi-mi ignoranţa (de veţi gândi aşa), dar Byron ce-a străbătut în timp şi a influenţat generaţii de poeţi, vestit prin opera sa şi în aceeaşi măsură pentru viaţa sa extravagantă, Byron, a carui existenţă poate uşor constitui subiect de roman, în opinia mea,în această poezie, nu are forţa de a transmite emoţia sa cititorului, aşa cum o face Nevormore în „Să ningem”, spre exemplu. Cand am făcut această afirmaţie, am avut în vedere şi faptul că o poezie tradusă îşi pierde aproape jumătate din valoarea artistică şi totuşi… „Să ningem” este mult mai valorosă (în aprecierea mea).
Nu vreau să-mi sară lumea literară în cap: nu am afirmat că Byron este surclasat de Nevermore (nu încă, depinde de el), eu am facut referire doar la cele două poezii, pe care am îndrăznit să le compar, încercaţi să le trăiţi, şi veţi simţi diferenţa fizic, fără prea multă filozofare sau analiză .
In concluzie: Nevermore, ( nu o spun imperativ ci doar propun) postează ce scrii tu, fiindcă ai ce spune.
Tare sunt curioasa, Stropidesuflet, ce va raspunde Nevermore… ;)), pe deasupra, daca indraznesc sa te aprob si eu… parca prevad reactia 😛
StropiDeSuflet, Araceli… daca as fi pe Romanica as spune ca ar trebui sa fim realisti si sa ramanem cu picioarele pe pamant… intr-un limbaj mai romanesc. Aici, insa, as spune: va multumesc pentru inalta apreciere, dar sa nu exageram! Byron e BYRON! O plasare a subsemnatului alaturi de el ar fi un gest de incredere exagerata in fortele mele. O plasare deasupra lui, chiar si prin compararea a doua poezii, este o IMPIETATE. Ca sa nu dau curs sfatului tau, Stropi, postul de maine va fi, de asemenea, un raspuns la comentariul tau, un raspuns care, din pacate, este produsul unei alte minti si altui talent, zic eu, mai mari decat ale subsemnatului. Ca atare, propunerea mea este sa intram in altarele literaturii, sa tinem seama de incercarile mele, dar sa nu maniem „zeii”.
Am pre-vazut bine… :D. Nu maniem zeii, doar ii facem sa-si roada unghiile de invidie :)). (Am o stare amuza(n)ta azi, probabil unde parca nu mai termin ce am de facut, desi e ultima zi… psihicul reactioneaza. Ca atare, nu ma lua in serios cu rasetele).
Nevermore, raspunsul tau este al autorului de bun simt, dar departe de a fi realist. Voi face un experiment: Byron nu este citit in loc de jurnalul de dimineata (si nu ca nu ar merita)si sunt convinsa ca poezia nu-i va fi recunoscuta cu usurinta, asa ca voi da cele doua poezii (a lui Byron si a ta)spre a fi citite de cateva persoane in masura sa aprecieze o valoare literara, fara sa spun cui apartin si am sa cer parerea. Te rog sa faci acelasi lucru si tu si Araceli. Vei vedea ca ca am avut dreptate, cu atat mai mult cu cat eu afirmasem(te rog sa revezi) ca puterea ta de a transmite emotia este atat de puternica, incat se resimte fizic si psihic.Citind acea poezie a lui Byron, n-am avut nici pe jumatate fiorul transmis de poezia ta.
Iti inteleg admiratia pentru Byron,(ca poet si eu ma pierd in lectura versurilor sale) dar asta nu inseamna ca fiecare poezie este o capodopera. Eu nu te-am asezat langa el(nu este inca timpul, esti inca un incepator, ramane de vazut, nimic nu este imposibil, recordurile exista pentru a fi doborate) ci in galeria scriitorilor, poetilor, cu potential urias . Am pus si o paranteza „depinde de tine”, iar acum adaug, depinde de cat de mult vei munci.Daca privesti in urma, n-ai sa ma poti acuza ca laud tot ce scrii. Au fost atatea „contre” intre noi, dar cand imi place, imi place si ce-i al tau… e al tau!
Departe de a ma simti admonestata pentru acea „IMPIETATE” de care vorbesti si pe care eu nu o recunosc, imi sustin in continuare punctul de vedere si promit sa revin cu impresiile (specificand si profesiile si titlurile) celor carora le voi da poeziile spre analiza.
Vezi, de’aia postez eu numai scrieri pentru copii: ei sunt sinceri. Daca le place o poezie, rad cu gura pana la urechi. Daca nu le place, poti sa le spui si ca este scrisa de cel mai luminat poet al lumii si n-or sa cada in extaz!Dar noi, adultii, ne ghidam intai dupa nume si numai apoi dupa valoare. Stii povestea cu „Hainele imparatului”, nu?
StropiDeSuflet, raspunsul meu este al celui care isi cunoaste locul. Cel putin deocamdata. Nu apelez la falsa modestie, sunt constient ca am ajuns la un nivel la care sunt mai bun decat altii, dar comparatia de fata este mult prea fortata. Un raport Jovi (Byron) – bovi (subsemnatul) ar fi mai apropiat de realitate. De asemenea, sunt de acord cu punctul de vedere emis de Inexprimabil… Mai bine sa lasam timpul si munca mea sa stabileasca nivelul (mai mult sau mai putin inalt) la care voi ajunge.
Nu e rea ideea, Stropidesuflet, cand ma eliberez… am sa fac experimentul, desi cred ca in a judeca arta, ca public/cititor (nu in calitate de critic), ar trebui sa-ti poti permite orice, fara a ajunge in situatia hainelor celor noi ale imparatului. Nu am pretentia de a fi critic de arta, deci imi poate placea, din varii motive, o poezie sau alta, indiferent de autor si fara a supara vreun zeu 🙂
Pentru ca o eventuala comparatie sa aiba valoare, trebuie facuta cu originalul poeziei, nu cu o traducere mai… nefericita, asa cum este cazul aici. Originalul, in engleza, mai jos:
Lord Byron – All For Love
O talk not to me of a name great in story;
The days of our youth are the days of our glory;
And the myrtle and ivy of sweet two-and-twenty
Are worth all your laurels, though ever so plenty.
What are garlands and crowns to the brow that is wrinkled?
‘Tis but as a dead flower with May-dew besprinkled:
Then away with all such from the head that is hoary –
What care I for the wreaths that can only give glory?
Oh Fame! – if I e’er took delight in thy praises,
‘Twas less for the sake of thy high-sounding phrases,
Than to see the bright eyes of the dear one discover
She thought that I was not unworthy to love her.
There chiefly I sought thee, there only I found thee;
Her glance was the best of the rays that surround thee;
When it sparkled o’er aught that was bright in my story,
I knew it was love, and I felt it was glory.
Inexprimabil, multumesc de ajutor, si de poezie.