Remember

Îmi căutam cuvintele… Le căutam, ca într-o prăvălie frumos aranjată, cu rafturi ordonate… Am întins mâna să îl iau pe primul. A apărut o umbră şi a exclamat „Ce faci?!”… „Caut cuvinte”, am răspuns. „De parcă nu ne-ai luat destule… „. „Pentru blog…”. „Facem inventarul, dar poţi să vii mai târziu. Totuşi, uite o piesă veche, uitată într-un colţ.”

Am luat-o, pentru că poate să lumineze ziua multora. Am şters-o de praf şi…

Bună dimineaţa!

Furtună de zăpadă

Ninge de două zile fără oprire. Mereu se întâmplă aşa, în ianuarie începe să ningă, în decembrie nici nu mai îndrăznesc să îmi fac speranţe pentru câţiva fulgi… Aş vrea să pot controla această ninsoare, această furtuna a gândurilor şi, uneori, a cuvintelor. Dar mi-e imposibil. Oare poate cineva… să controleze o asemenea furtună?

Să ningem (Răzvan Nicula)

Să ningem dinspre munţi în grea ninsoare
Peste pământul negru şi-ngheţat,
Pe vieţi, cu cerul, să facem o prinsoare –
Că ce ne înconjoară pe veci va fi uitat.

Să ningem dinspre ceruri grea ninsoare,
Adânc să cad în sufletu-ţi, plutind –
Un talisman, o rază ca de soare,
Dinspre dumnezeire vestitor venind.

Să ningem unu-ntr-altul grea ninsoare,
Fierbinte nea în sufletu-mi să fii,
Până pica-voi, fără de suflare,
Şi te-oi striga din nopţile pustii.

Dar pân’ atuncea să îmi ningi în vene,
Să-mi curgi, fluidă, prin sânge, prin artere,
În inima-mi să-ţi construieşti, alene,
Cetăţi întregi de vise efemere,

Iar sărutările-mi să-ţi ningă pieptul
Şi coapsele, albastre şi fierbinţi,
Până ce altul o să îmi fure dreptul
De a îţi sta alături printre sfinţi.

Ţi-aş ninge ochii-adânci şi luminoşi,
Ţi-aş ninge părul de mătase brună,
Ţi-aş ninge sânii, tari şi cuvioşi,
Stârnind în ei toridă, grea furtună.

Ţi-aş ninge în căuşul palmelor uitate
Cândva pe trupu-mi gol şi imoral,
Aş ninge-ntreg, pân’ ai să uiţi de toate,
De mângâieri şi de sărutu-mi material.

Tu ninge-mă cu sărutări pe tâmple,
Cu mângâieri pe pumnul spre ceruri încleştat,
Nu te gândi deloc la ce o să se-ntâmple.
La vară m-oi topi, tu mă vei fi uitat.

Mortua est! (Mihai Eminescu)

Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,
Astfel ai trecut de al lumii hotar.

Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
Cu râuri de lapte şi flori de lumină,
Când norii cei negri par sombre palate,
De luna regină pe rând vizitate.

Te văd ca o umbră de-argint strălucită,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Prin ploaie de raze, ninsoare de stele.

O rază te-nalţă, un cântec te duce,
Cu braţele albe pe piept puse cruce,
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape şi aur în aer.

Văd sufletu-ţi candid prin spaţiu cum trece;
Privesc apoi lutul rămas… alb şi rece,
Cu haina lui lungă culcat în sicriu,
Privesc la surâsu-ţi rămas încă viu –

Şi-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială,
De ce-ai murit, înger cu faţa cea pală?
Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă?
Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă?

Dar poate acolo să fie castele
Cu arcuri de aur zidite din stele,
Cu râuri de foc şi cu poduri de-argint,
Cu ţărmuri de smirnă, cu flori care cânt;

Să treci tu prin ele, o sfântă regină,
Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină,
În haină albastră stropită cu aur,
Pe fruntea ta pală cunună de laur.

O, moartea e-un chaos, o mare de stele,
Când viaţa-i o baltă de vise rebele;
O, moartea-i un secol cu sori înflorit,
Când viaţa-i un basmu pustiu şi urât. –

Dar poate… o! capu-mi pustiu cu furtune,
Gândirile-mi rele sugrum’ cele bune…
Când sorii se sting şi când stelele pică,
Îmi vine a crede că toate-s nimică.

Se poate ca bolta de sus să se spargă,
Să cadă nimicul cu noaptea lui largă,
Să văd cerul negru că lumile-şi cerne
Ca prăzi trecătoare a morţii eterne…

Ş-atunci de-a fi astfel… atunci în vecie
Suflarea ta caldă ea n-o să învie,
Atunci graiu-ţi dulce în veci este mut…
Atunci acest înger n-a fost decât lut.

Şi totuşi, ţărână frumoasă şi moartă,
De racla ta razim eu harfa mea spartă
Şi moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc
O rază fugită din chaos lumesc.

Ş-apoi… cine ştie de este mai bine
A fi sau a nu fi… dar ştie oricine
Că ceea ce nu e, nu simte dureri,
Şi multe dureri-s, puţine plăceri.

A fi? Nebunie şi tristă şi goală;
Urechea te minte şi ochiul te-nşală;
Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic.
Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.

Văd vise-ntrupate gonind după vise,
Pân’ dau în morminte ce-aşteaptă deschise,
Şi nu ştiu gândirea-mi în ce o să stâng:
Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?

La ce?… Oare totul nu e nebunie?
Au moartea ta, înger, de ce fu să fie?
Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor,
Trăit-ai anume ca astfel să mori?

De e sens într-asta, e-ntors şi ateu,
Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu.

Jocuri

Fireflight a ținut să îmi facă o surpriză plăcută – să mă ducă înapoi în timp, pe vremea când strigam “să jucăm leapșa! țările! frunza!”. Mă bucur că leapșa nu a fost uitată. Chiar dacă a luat format electronic.

1.   Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Neapărat semn de carte. Deși evit să dau cărți cu împrumut, îi prefer pe cei care nu le restituie, celor care le îndoaie paginile.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Acum două zile am primit, din partea unei persoane foarte importante pentru mine, “De rerum natura” a lui Lucretius (extrem de greu de gasit!!!) și, ca ajutor pentru viitorul roman, o carte de specialitate: „Conștiința” a lui Henri Ey.

3. Citiţi în baie?
Nu am făcut-o niciodată…

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
Da, au fost vremuri în care m-am gândit că aș putea. Acum mă gândesc că pot să o scriu și pe a treia (pe a doua am început-o, deja). A doua nu știu cum se va numi încă, dar mai este vreme – totuși ar trebui să încep să mă gândesc la un titlu cel puțin la fel de inspirat ca „Nevermore sau Incursiune pe drumul spre Niciodată”.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Nu înțeleg întrebarea… Care colecții? Bine, ce se distribuia într-o vreme împreună cu diferite ziare, aveau o oarecare valoare. Normal, cu suișuri și coborâșuri… Dar mereu am preferat cărți fără ziare.

6. Care este cartea preferată?
Nu știu, încă nu m-am hotărât. Poate “David Copperfield”, poate “Marile Speranțe” (Dickens), poate “Aventuri din casa morților” sau “Idiotul” (Dostoievski), “Un veac de singurătate” sau “Dragoste în vremea holerei” (Marquez), poate „Ada sau ardoarea” lui Nabokov, poate… …. ….. ….. …… …. ….. (oooofff, că mai sunt atâtea!!!) . Oricum, cartea preferată se schimbă în funcție de etapele prin care trec.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Da. În fiecare decembrie (re)citesc “Colindul de Crăciun” al lui Dickens. Mai sunt și alte câteva care beneficiază de recitire.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
În rai? “Ce plictiseală!” În iad? “Haidem la o bere!” (*bere este termen generic)

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Da, dar nu cu mulți. Sunt câțiva aleși (de mine sau de soartă?!)

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Interesul pe care mi-l stârnește subiectul, sau pe bază de recomandare. Sau, pur și simplu, întâmplarea și conjuncturile. E important să citești și prostii, ca să poți recunoaște calitatea…

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Dacă tot ne lăudăm că trăim într-o țară liberă și ne temem de dictatură, “Căile libertății” – J.P. Sartre. Ar mai fi și altele, obligatorii pentru a putea pretinde atingerea anumitor etape în dezvoltarea intelectuală. Notă: a nu se citi “obligatoriu = cu arma la tâmplă”

12. Care este locul preferat pentru lectură?
Patul. Sau un loc comod, oricum (nu, nu adorm când citesc, decât atunci când sunt foarte obosit).

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Depinde de carte. Kant nu se împacă deloc cu muzica… de fapt “cititul” lui. Dar, în general, ascult muzică în surdină.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Încă sunt în perioada de negare. Dar dacă nu se găsesc altfel, promit să fac eforturi.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
De obicei îmi cumpăr cărțile, dar chiar și așa, nu văd nicio diferență. Când îți termini biblioteca, având în vedere că românul nu își permite să „arunce” cu banii pe cărți, treci la biblioteca altuia. Având în vedere că Lucretius nu are loc în librării din cauza lui Coelho, de ce să nu îl împrumuți de la cineva? Sau să îl primești cadou… 😛

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
O carte pe care o scrii sau pe care o citești? Amândouă sunt niște lumi, necunoscuturi pe care le explorezi și care pot sa te învețe ceva, despre alții și despre tine. Dar cele pe care le scrii sunt întotdeauna niște lumi mai apropiate de suflet; chinuri, arderi și, în final, satisfacții.

A se prelua de: Ada (chiar nu cred că e a lui Nabokov!), Araceli, StropiDeSuflet, ElisaLavinia, Inexprimabil.

Notă: Inexprimabil, nu mă obosi că nu ești fan de lepșe sau că nu ai timp. Ia o pauză de la frecat menta, aștept leapșa făcută :P.

Notă 2: Bineînțeles, leapșa e valabilă pentru întregul blogroll, dar necunoscându-vă opiniile asupra acestor jocuri, prefer să fiu prudent și să păstrez înjurăturile la o cotă suportabilă. (în plus, Klausen a primit-o deja, altfel nu îmi scăpa! )

Și dacă mai aveți timp să „citiți” o scrisoare…