Uitarea (Charles Baudelaire)

Vin’ lângă mine, suflet veninos,
Molatec monstru, fiară adorată!
Vreau să-mi înfășur mâna-nfiorată
În coama părului tău greu și gros;

În rochia ta cu falduri parfumate
Vreau capu-ndurerat să mi-l scufund
Și ca pe-un stins buchet să sorb profund
Mireasma dulce-a dragostei uitate.

Nu să trăiesc, să dorm aș vrea mereu!
În somn îți voi așterne fără teamă
Pe trupul tău cu străluciri de-aramă
Un nesfârșit sărut prelung și greu.

În patul tău, abis de desfătare,
Se stinge orice gând chinuitor
Și gura ta e-un nesecat izvor
De sărutări și aprigă uitare.

Robit acestui crud și drag destin,
Voi asculta poruncile-i perfide
Și, mucenic blajin care-și deschide
El însuși rănile, de râvnă plin,

Voi suge-otrava binecuvântată,
Adormitoare-a vechilor torturi,
Din vârfu-acestor sâni rotunzi și duri
În care n-a fost suflet niciodată.

Reclame

2 comentarii la “Uitarea (Charles Baudelaire)

  1. fireflight spune:

    Versuri ce dau fiori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s