„Breaking News”

De câteva zile citesc prin presă despre moartea președintelui Poloniei, Lech Kaczynski. A fost un om și nu cred că este cineva care să nu se gândească să spună, măcar în gând, “odihnească-se!”. Nu am de gând, însă, să adopt o atitudine de îndurerată Hecubă, să blestem divinitatea pentru o eventuală nedreptate – un eveniment atât de dureros ca moartea – abătută asupra unui om, a unei familii și a unui stat. În definitiv, chiar dacă sună cinic, cu o moarte toți suntem datori. Și niciun om nu este de înlocuit. Îmi permit să mă întreb… mă afectează? Nu. Sufăr? Nu… Mă înspăimânt pentru soarta viitoare a poporului polonez? Nici vorbă. Dimpotrivă, având în vedere vremurile în care trăim, direcția în care ne ducem noi toți ca popoare, nu mă tem pentru polonezi. Dacă trecutul lor cultural era pus în pericol, da, m-aș fi temut, chiar aș fi tremurat. Cine nu ar tremura pentru trilogia lui Sienkiewicz sau pentru Vraciul lui Mostowicz – ca să nu transformăm totul într-o listă de lecturi cu origini poloneze.

Aș tremura dacă ar fi vorba să fie amenințată acea nebunie a armatei poloneze, de a ataca Panzerele germane, îndemnându-și caii cu pintenii ascuțiți, strângând spadele în mână… Celebra cavalerie poloneză care a sfidat nimicnicia în care trăim, scuipând curaj în obrazul lașei realități, demonstrând că onoarea este mai presus decât viața și că patriotismul încă putea înflăcăra inimile puternice.

Da, spun, m-aș teme dacă asemenea lucruri ar fi fost în pericol de a fi uitate, șterse din memoria omenirii sau lipsite de admirația pe care o merită. Dar altfel… a murit un om. Un om care cu siguranță va fi înlocuit, trebuie înlocuit și, probabil, uitat, pentru că nici istoria nu mai este ce a fost și nici nu mai are ținere de minte. Nici că ar avea nevoie, pentru că într-o masă de lideri uniformi, lipsiți de sclipire, de elan, de forță, cei care urmează nu mai au de ce să își amintească de asemenea lideri, care, nu numai în România, detonează scandaluri majore, fiind acuzați de corupție, de abuz de putere, de trafic de influență, de…  o, dar câte nu mai sunt!

Aș propune să fim măcar uneori sinceri, chiar dacă uneori devenim cinici. A murit președintele Poloniei. Nu mă interesează. Ceea ce a durat acestei țări un soclu în ochii mei nu este nici prezentul, nici viitorul, ci trecutul. Anumiți oameni care au făcut parte din trecutul ei și, oricât de plâns ar fi acest președinte, oricâte condoleanțe s-ar transmite din toate colțurile Europei, mă îndoiesc că a fost un al doilea pan Wolodyjowski. Atunci, de ce vuim? De ce ținem capetele de afiș cu această moarte, transformând-o în “breaking news”? Nu mă interesează că a murit președintele Poloniei. Și nici nu îmi fac griji, tăria poporului polonez este recunoscută pentru că nu stă într-un președinte, sau într-un secretar de stat, în vreun parlamentar sau în vreun alt politician contemporan. Puterea Poloniei stă în suflet, în poveste și în cântec. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s