Apropieri și îndepărtări

          Sub diverse forme, cu diverse pretexte, cu sau fără voia lor, oamenii se leagă unii de alții, devenind, fiecare, parte din viața celuilalt. În timp, ei pot să devină din ce în ce mai importanți, ajungând să ocupe un loc special în sufletul celui de care se apropie. În general, apropierea dintre doi oameni, conviețuirea lor, drumul pe care îl fac împreună, are suișuri și coborâșuri, cotituri, sinuozități care ascund obstacole, uneori, sau evenimente care să îi apropie și mai mult. În funcție de modul în care fiecare tratează, în raport cu celălalt, toate cele care le ies în cale, relația dintre ei se îmbogățește, se întărește, sau, în cazurile nefericite, slăbește, devenind din ce în ce mai străvezie, până când ajunge să ocupe un loc prea puțin important în sufletul fiecăruia.

          Îmi spusese, cândva, cineva… fiecare lucru pe care îl faci, fiecare lucru pe care îl spui, poate ajunge să influențeze ansamblul, chiar dacă acțiunea în sine, sau vorba, nu au o importanță deosebită. Și m-am gândit… dacă o acțiune poate să clatine și chiar să dărâme un eșafodaj, oare o inacțiune are posibilitatea de a îl păstra neatins? Mă tem că nu. Pentru că nimic nu poate să fie menținut, în mod constant și definitiv, într-un stadiu anume – fizic, psihic, sentimental. Totul se schimbă, totul se îmbogățește sau pierde în intensitate, transformându-se în altceva, în baza unui curs firesc al lucrurilor.

          Mai greu este atunci când cineva se încăpățânează să conserve, să mențină totul în același stadiu, nepermițând intensității să crească, sugrumând-o, încercând să o arunce înapoi în bezna din care s-a născut, nu cu dorința de a o face să dispară, căutând, doar, să o păstreze la acel nivel, numit cinic, “convenabil”.

          Convenabilitatea, însă, în anumite situații, poate să devină neconvenabilitate, ca să nu spunem inconveniență. Atunci când convenabilitatea trece în extrema cealaltă, depinde de modul fiecăruia de a înțelege cum trebuie gestionate asemenea situații. Când oamenii nu gândesc la fel, în general trebuie căutat consensul. Pentru că, fără consens, fără acceptarea din ambele părți a unei anumite situații, ceea ce a fost creat cu eforturi comune riscă să se năruie. Și, atunci când ceva se năruie, atunci când o persoană simte că trebuie să plece, când pleacă fără să mai întoarcă privirea, în urma ei rămâne doar părăsire și ruină, deasupra cărora plutesc, imateriale, sentimentul ratării și durerea.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s