Scrisoare de toamnă

M-a întâmpinat cu lacrimi toamna aceasta care a venit pe nesimţite, pe neaşteptate, surprinzătoare ca o lovitură puternică în plexul solar. Doar că respiraţia nu mi s-a tăiat, nu am început să mă sufoc eu, ci acest soare slab şi pierdut care îşi pierde puterea, care nu îşi mai poate risipi cu dărnicie nebunească toată căldura. Şi dacă a fost vreo lovitură, nici măcar nu am simţit-o, prea preocupat să urmăresc cum mâini nevăzute încep să smulgă din copaci câte o frunză veştejită, pe care să o lase, apoi, să plutească spre ţărâna rece şi nemişcată. La fel de nemişcată ca mâinile care îmi atârnă inerte pe lângă trup, incapabile să îmbrăţişeze umbra cândva visată.

Mă uimeşte cât de repede s-a dus vara aceasta pe care am respirat-o haotic, în dezordine – poate prima frunză care a căzut dintr-un copac numit “pace”; frunză căzută ca un pietroi aruncat în undele unui râu rece, lipsită de zborul lin, de răstimpul în care, dacă ar avea ochi, ar revedea palele blânde de vânt, frăgezimea ierbii, întreaga bucurie a primăverii, nemişcarea toridă a verii şi cerurile senine. Da, aşa cum unui muribund i se scurge prin faţa ochilor întreaga viaţă… Aşa…

Oricum, m-a întâmpinat cu lacrimi toamna aceasta, ultima toamnă fără tine, sau poate prima, din care nu ştiu dacă mai am ceva de cules. Poate că ceea ce moare în tine va trăi în mine, iar ceea ce moare în mine va renaşte, cândva, în vreo poveste spusă cu glas stins la gura unei sobe, într-un dans sălbatic al vreunor flăcări cărora nu le pasă de ploile ce vor veni, sau de neaua care va şterge orice urmă din ceea ce a fost în tâmplele mele.

Au ruginit copacii, mor frunzele, încep ploile – nu, nu cele de lacrimi, acelea s-au dus de mult – apoi totul va deveni cenuşiu şi ceţos în aşteptarea sclipirilor albe ale unor zăpezi care mai bine ar face să nu vină. Nu ştiu de ce să nu vină, poate îmi este teamă că vor acoperi urmele pe care le-ai lăsat în drumul tău spre nu ştiu unde, sau mă tem că eu însumi, ieşit de mult din mine, îmi voi pierde urma şi nu mă voi mai regăsi niciodată.

Ştiu doar că vine toamna, că a venit… că plouă nesfârşit, fără vreun tunet, fără vreun fulger, nicio scânteie, nicio lumină… doar nemişcare, un fel de linişte în aşteptarea vreunei minuni care să nu mai aducă iarna vrajbei noastre…

Anunțuri

4 comentarii la “Scrisoare de toamnă

  1. briza spune:

    so fell autumn rain… forever autumn… amintiri…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s