Joc

Mă chinuie în fiecare seară această femeie pe care în curând am să o urăsc, pe care mai am puţin şi o voi blestema, aruncând asupra ei întreaga forţă a poftelor trupeşti pe care mi le provoacă. Jocul nostru se desfăşoară, invariabil, atunci când peste oraş se lasă seara, când ziua agonizează într-un fel misterios, picurându-mi în vene o parte din chinurile ei. Atunci când lumina cerului se stinge, în camera ei se aprinde becul şi, sunt sigur, în sufletul ei plăcerea de a îmi provoca stări intense, dorinţe aprinse, gânduri în care rolurile se inversează, în care regina în care am transformat-o devine sclava plăcerilor mele trupeşti imaginate.

Îmbrăcată sumar alunecă în cameră, lăsându-mă să o zăresc cum se oglindeşte, cum îşi studiază trupul aproape dezgolit. Se priveşte în oglindă şi îi intuiesc zâmbetul, ocheada pe care o aruncă înspre geam, ştiind că sunt acolo şi că o privesc dorind-o din toate puterile, cu o ardoare mai aspră decât cea a lumilor subterane în care mă gândesc că voi arde după ce viaţa mi se va scurge din trup. Mă face să mă simt ca un păcătos care s-a legat pe vecie de plăcerea păcatului, provocându-mi o dependenţă ciudată de trupul ei pe care nu l-am atins niciodată decât în visele mele şi ale ei.

Ne jucăm amândoi, un joc mult prea puţin inocent, mai degrabă înspăimântător pentru spiritele puritane. În joacă îşi îndepărtează tricoul decoltat, prinzându-şi sânii în palme, strângându-i la fel cum aş face-o eu chiar înainte de a îi săruta. Apoi se priveşte dintr-o parte în apele de cristal ale unei oglinzi pe care, cândva, în lipsa acestui joc, aş fi fost invidios. Se întoarce cu faţa la mine, cu capul într-o parte, îndreptat spre oglindă, cu sânii dezgoliţi, ridicându-se parcă mai repede din pricina respiraţiei accelerate şi a fierbinţelii pe care începem deja să o simţim amândoi. Îşi coboară încă puţin materialul care îi acoperă acel ascuns triunghi al plăcerii, lăsându-mi impresia că mi se va oferi întreagă, mai repede decât în alte dăţi. Dar intuieşte că nu ar fi la fel de plăcut şi atunci îmi întoarce spatele, seducătoare şi mândră, senzuală şi cuceritoare. Îmi las privirea să îi atingă ceafa subţire, descoperită de părul strâns, apoi o las să alunece pe coloana vertebrală până la talie… În această încordare încerc să mă opresc, să evit să îmi las pivirea să mai coboare, deşi imaginea ei în ansamblu nu îmi este deloc ascunsă…

Nu ne grăbim niciodată, nici eu, nici ea… Parcă ştiind că încerc să îi rezist, îşi dezgoleşte încetişor fesele ferme şi rotunde, atingându-le cu degetele lungi şi subţiri, pe care le urmăresc ca hipnotizat, cuprins de ameţeala unui zbor al imaginaţiei, a unei inimi ajunse în gât, plină de zbateri şi de pulsaţii.

Parcă fără ruşine se dezgoleşte complet, nu în faţa mea, în faţa oglinzii… şi zâmbeşte, ştiu sigur, zâmbeşte în sinea ei, muşcându-şi buzele din cauza dorinţei pe care ştie că mi-o provoacă, una asemănătoare cu cea care se naşte în ea.

De multă vreme jucăm acest joc vinovat şi de fiecare dată devenim amândoi din ce în ce mai îndrăzneţi, mai pasionali unul cu celălalt, deşi ne despart goluri de aer care se transpun şi în piepturile noastre. Se întoarce într-o parte şi în alta, lăsându-mi impresia că nu găseşte ceva – dar eu ştiu… Ştie foarte bine unde este crema care îi sărută în fiecare seară pielea. În fiecare seară uită unde a pus-o şi o caută cu priviri pe jumătate şăgalnice, pe jumătate pline de dorinţă, pe care le îndreaptă, pe furiş, spre mine. După ce o găseşte îşi umple cu ea palmele care încep să îi mângâie corpul mult dorit, hidratându-l, făcându-l să lucească, să strălucească, să respire sau să transpire… Şi îmi zâmbeşte mereu în gând, dorindu-mă în locul în care sunt, dar şi în braţele ei.

Astăzi vom reîncepe jocul. Câteva zile a fost supărată pe mine pentru că într-o seară, deşi m-a aşteptat, nu am apărut. Cred că s-a temut puţin, dar şi-a arătat supărarea seara următoare când, văzându-mă la locul meu, s-a îndreptat înspre geam, ostentativ, hotărâtă, şi a tras draperia. S-a dezbrăcat în dreptul ei, lăsându-mă să îi văd doar umbra, numai o iluzie a ei, nicidecum ea, cea cu care mă obişnuisem. Dar azi dimineaţă, când ne-am întâlnit în scară, mi-a zâmbit şi m-a întrebat aţintindu-şi ochii mari în ai mei… “La opt?”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s