Unui critic (Percy Bysshe Shelley)

Nu dau miere viermii de mătase,
Nici mătase-albinele, se ştie.
Cum nu-i iarbă-n iernile geroase,
Ură-n al meu suflet n-o să fie.
Plini de ură-s cei care se jură,
Clevetesc şi joc îşi bat, ca tine:
Ura o plătesc cu-aceeaşi ură –
Pasămite, nu-s sfioşi ca mine.

Caută-ţi perechea în vreo roabă
A puterii aurului. Poate
Ai s-o mişti pe-aceea mai degrabă –
Ura ta din fire nu mă scoate.
Prea întreagă mi-e, să ştii, iubirea
Ca s-o împart aiurea, într-o doară,
Îţi urăsc minciuna, nesimţirea –
Cum să te urăsc pe tine, dară?