Evocare

Îmi spunea amica unei amice, acum ceva vreme, după câteva pahare, că “pletoşii” sunt nu numai o specie relativ ciudată, dar şi o întoarcere către răsăritul civilizaţiei. Adică, o dată cu progresul, bărbaţii au învăţat să se tundă asumându-şi, în acest fel, statutul de bărbat. Că vorba aceea, masculinitatea şade, normal, în diferenţierea cât mai evidentă de aspectul unei femei. Şi că aceia care economisesc refuzând să treacă pragul frizeriilor sunt cei care refuză, de fapt, progresul speciei umane, preferând să se cramponeze în erele de început.

Ca să nu mai spun de ritmurile demente şi întunecate, veneratoare ale haosului şi “diavolismului”, o completă lipsă de respect faţă de natura imaculată a omului, faţă de serenitatea care i se citeşte în ochi, faţă de pofta nebună de viaţă pe care i-o trezeşte un ritm de muzică proastă şi nişte versuri incredibil de stupide.

Nu ştiu eu dacă în adâncul sufletului chiar credea în natura blând-iepuresc-rousseau-iană(?) a omului, dar ştiu foarte sigur că dacă avea costumul de baie ne-am fi dus, obligatoriu, să ne scaldăm în Lacul lebedelor…