(Tinere) speranţe

Atunci când un anumit domeniu este în genunchi, este absolut necesară o schimbare, o revigorare… Dar este posibil ca într-un sistem care caută să stopeze ascensiunea valorilor talentul să se impună în faţa maselor abrutizate? Suprasaturaţia cu prezenţe artistice gonflabile poate deveni, oare, cândva, un avantaj? Îndrăznesc să cred că da, şi sper ca această voce care mie mi se pare de excepţie să aibă ocazia şi posibilitatea să mai dea la o parte cel puţin câteva specimene din turma cântătoare de refrenuri ieftine şi de prost gust. În ţara asta şansele sunt puţine, dar atâta timp cât speranţa nu moare…

Bonus:

Egalitatea ca senzaţie

Noţiunea de egalitate este întotdeauna relativă. Se spune mereu că toţi oamenii sunt egali între ei, dar ni se demonstrează în mod constant că unii sunt mai egali decât alţii. Sau, dacă ne amintim postulatul conform căruia vrem egalitate, dar nu pentru căţei…

Chiar şi mişcarea feministă, care şi-a dorit aşezarea femeii pe aceeaşi treaptă cu bărbatul, pare că are hibele ei. Începând cu „Declaraţia drepturilor femeii” din 1791, cu obţinerea dreptului la vot pentru reprezentantele sexului frumos şi culminând cu dezgolirea sânilor, partea bărbătească afirmă că mişcarea mai sus amintită a omis un lucru: „Femeile nu vor fi niciodată egale barbaţilor până când nu vor putea să se simtă sexy în ciuda cheliei şi burţii de bere”. Nu ştiu din ce adâncuri de materie cenuşie a emanat o asemenea axiomă, dar pot afirma cu tărie că teoria relativităţii se aplică şi în cazul egalităţii. Poate că şi egalitatea este doar o senzaţie…

P.S.

Sexismul ridicat la rang de artă… sau doar amplificarea senzaţiei (?)

Zguduire

Mereu au existat oameni capabili să zguduie oameni, să pună stăpânire pe lumile altora, să le treacă prin foc şi pară pentru a da naştere unora noi. Poate că unele lumi devin înnegurate, altele, probabil, împrumută străluciri fantastice de împlinire. O lume zguduită din temelii nu mai poate rezista, trebuie să lase locul alteia. Sau să devină o ruină nesimţitoare la toate cele care urmează. Dar chiar şi aşa, cred, fiecare dintre noi are în sine acea dorinţă conştient-inconştientă de a fi zguduit. Ni se citeşte în ochi… aşa i-am spus…

Fă-ţi timp (Traian Dorz; variantă)

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând
Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să te alini oricând!
Fă-ţi timp pentru-adevaruri şi adâncimi de vis,
Fă-ţi timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lângă izvor,
Fă-ţi timp s-asculţi ce spune o floare, un cocor!
Fă-ţi timp, pe-un munte seara, stând singur să te rogi,
Fă-ţi timp, frumoase amintiri, de unul să invoci!
Fă-ţi timp să stai cu mama, cu tatăl tău – bătrâni…
Fă-ţi timp de-o vorbă bună, de-o coajă pentru câini…
În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ţi timp măcar o clipă să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să guşti frumosul din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, că eşti de multe mistere-nconjurat!
Fă-ţi timp cu orice taină sau adevăr să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au inimă, au grai!
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să dai vieţii adevăratul sens!
Fă-ţi timp, acum!
Să ştii: zadarnic ai să plângi,
Comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi!

//