Absolutisme (VI)

          Într-un anume fel, asimilam intoleranţa cu somnul raţiunii. Şi îmi mai afirmam convingerea că fanatismul nu este altceva decât teama de a privi în jur pentru a descoperi lipsa de valabilitate a credinţei într-o idee unică. De aceea, intoleranţa poate părea că este unul din păcatele de care se poate face vinovată rasa umană.

          Pe de altă parte, privind dintr-un punct de vedere juridic, dar nelimitându-ne la acesta, criminalitatea prosperă atunci când societatea este indulgentă. Extrapolând: în cazul unei permisivităţi din punct de vedere social sau ideatic pot apărea manifestări, comportamente, exprimarea unor idei care să reprezinte, pentru fiinţa umană, un pericol real şi de neînlăturat.

          Toleranţa poate fi greutatea care frânge coloana vertebrală a unui individ sau a unui popor. Şi, în acest caz, la ce bun să mai fie acceptată? De ce ne-am ucide spiritul cu bună ştiinţă, opunând intoleranţei îngăduinţa? Moartea raţiunii poate că nu constă în intoleranţă, ci în toleranţă. Oare nu este posibil ca cel care îngăduie, cel care tolerează, să fie mai orb şi mai lipsit de cerebralitate decât fanaticul?

2 comentarii la “Absolutisme (VI)

  1. briza spune:

    cum te simti, in prag de sarbatoare? : )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s