Mânia

          Revolta este componenta principală care stă la baza mâniei. Iar impulsul reprezintă starea de excitaţie din care poate să izvorască acţiunea efectivă, exprimarea mâniei. Revolta nu este niciodată condamnabilă, ea fiind, în sine, o reacţie la o stare de fapt considerată nedreaptă.

          Mânia, în structura ei, este o stare vie prin excelenţă. Spre deosebire de stările de apatie, de curgerea leneşă a sângelui prin vene, mânia se manifestă prin intensitate, iar intensitatea este atributul firilor vii şi puternice.

          Pentru a îşi urmări scopurile, pentru a îşi atinge ţintele, omul are nevoie de motivaţie, de îndârjire, de determinare. Manifestarea impulsivă a mâniei poate aduce cu sine atingerea unui scop imediat. Dar ţelurile importante sunt atinse cu ajutorul mâniei mocnite, nestinse, durabile, acel sentiment care întăreşte sufletul, care ghidează, care permite oricui să continue un drum care, în condiţii normale, ar înspăimânta pe mulţi şi i-ar face să abandoneze.

          Şi mă întreb… de ce revolta, de ce determinarea şi îndârjirea ar fi considerate nebunie? De ce motivaţia, chiar împinsă la limita extremului, trebuie considerată dăunătoare? Pentru că oamenii hotărâţi, dacă au o pârghie suficient de lungă şi un punct de sprijin pot răsturna întreaga lume. Inclusiv cerurile…