Principiu şi doctrină

          În romanul lui Zola, “Munca”, era un fragment care unora le stârneşte râsul, altora nostalgii: “Dreapta şi fericita societate de mâine nu este decât în reorganizarea muncii, care singură va permite o împărţire echitabilă a bogăţiilor”.

          Aş prefera să nu fiu întrebat care muncă. Chiar dacă unora mai înaintaţi în vârstă fragmentul respectiv, rostit cu tonul şi intonaţia potrivite, le poate provoca un gol în stomac, mă întreb dacă nu cumva este cel mai potrivit dicton pentru mişcarea, dacă nu politică, măcar po-pulistă care se intitulează, cu deosebită importanţă, PSD.

          Propun să nu dezgropăm morţi şi nici să nu pornim cu lanterna în căutarea originilor respectivului partid. De asemenea, nu are rost să căutăm nici originile persoanelor care fac parte din mişcarea sus-amintită, pentru a nu fi învinovăţiţi că ne luăm de mamele oamenilor cu oarecare importanţă din ţara asta. Cel mai bine, aşa am învăţat pe vremea când cu onor îmi desfăşuram activitatea pentru care mă pregătisem, este să facem strictă referire la fapte, fără a căuta să enervăm adversarii cu diferite înţepături, ironii sau chiar mitocănii.

          Punând botniţă mitocanului din mine îmi voi permite doar să arăt cu degetul. Ce? Cred că niciun om întreg la cap nu ştie ce să arate mai întâi cu degetul. Poate faptul că România este, într-adevăr, ţara tuturor posibilităţilor. A fost o vreme când, cel puţin eu, simţindu-mi cuţitul la os, am mâncat carte pe pâine. Deh… mama nu avea bani să îmi cumpere BAC-ul, şi, chiar dacă avea, nu cred că aş fi putut-o convinge. Dacă nu îl luam din prima şi-ar fi pus încrederea în mine, sigură că aş fi reuşit din a doua încercare. Pe vremea mea nu era soluţia unei a treia sesiuni de bacalaureat, aşa cum s-a propus în ţara asta, acum aproximativ două săptămâni, deci, dacă nici a doua încercare nu ar fi fost cu succes, mi se spunea “La anu’ ”… Nu, fără “şi la mulţi ani!”, pentru că speranţa moare ultima.

          Ce mi s-a părut uimitor, totuşi, şi demn de acest tărâm care în minunăţia sa depăşeşte cu mult ţara lui Oz, este că proiectul privind a treia sesiune de bacalaureat a fost înlocuit cu o idee de departe mult mai năstruşnică – posibilitatea înscrierii la facultate chiar şi pentru cei care nu au reuşit să îşi obţină acel şase amărât rămas ca barem minim, probabil, de pe vremea în care Zola îşi scria “Munca”.

          După ce au stârnit hohote de râs şi priviri mai mult sau mai puţin încruntate, adică, fie cu cel puţin o sprânceană ridicată, fie cu cel puţin una coborâtă, epigonii comunismului adevărat, poate chiar a celui cu faţă umană, pesediştii, încearcă să dreagă busuiocul dezicându-se, din păcate pentru ei doar în parte şi neconvingător, de proiectul de lege propus. Foarte rău, de altfel!

          Foarte rău, pentru că lipsa unei coloane vertebrale atrage după sine, automat, statutul de nevertebrată. Statut pe care, e la fel de normal să o recunoaştem, partidul la care facem referire l-a avut mereu. Ideal mi se pare ca, acţionând în vechiul spirit caracteristic, gruparea care se chinuie de ceva vreme să ajungă nestemata din fruntea ţării să promită, pe ascuns, diplome provizorii de BAC fiecăruia din cele 100.000 de capete vită furajeră incapabilă să obţină Sfântul Şase. Provizorie, dară, cu posibilitatea retragerii ei dacă se constată că votul pus în urnă, atunci când va fi cazul, nu este acordat aşa cum trebuie. Aşa cum trebuie, da, dar nu neapărat în mod valid şi liber exprimat, nu?!

          Ceea ce nu înţeleg este de ce pesediştii, pe lângă realizarea pe care o au în mod constant, aceea de a se face de râs, mai caută să îşi treacă în palmares încă una care pe tătucul Stalin l-ar face să se ia cu mâinile de cap. Şi pe Zola să se enerveze la culme, simţindu-se contrazis. De ce să nu ne îndreptăm cu pas vioi spre “fericita societate de mâine”? Pentru că respectivul proiect de lege nu poate fi altceva decât o reorganizare a muncii. Unii învaţă să ia BAC-ul şi, inteligenţi fiind, nu se mai prezintă la vot, iar alţii votează ca să îl ia. Nu cumva ar fi, şi asta, o diviziune a muncii pe deplin echitabilă, dragi tovarăşi şi pretini?