Crez (Răzvan Nicula)

Eu nu pup dosul nimănui
Nici în ţară nici haihui,
De-i bancher sau miliardar,
Că-i patron, parlamentar,

Că a strâns putere-n gheare
Sau de-mi cade din picioare
Fără de sărutul meu –
De-ăştia tot vor fi, mereu.

Shakespeare o spunea prea bine –
Bun pământul că ni-l ţine! –
Linguşirea-i otrăvită,
Preafrumoasă Afrodită!

Preadistinşii domnii mei,
Arhangheli, arhierei
Înălţaţi pe-aripi în zări,
Nu vă vreau mirosu-n nări!

Dacă-n viaţă aveţi soare
Banul şi prostia mare,
Şi visaţi la munţi de aur,
Să-i purtaţi la gât, tezaur!

De-o fi, am să m-otrăvesc
Cu tutun şi vin domnesc,
Cu o blondă, cu-o brunetă,
Fie şi analfabetă,

Cu o frază scrisă bine,
Nu cu linguşiri cretine;
Şi apoi, după ce mor,
Să vorbească toţi ce vor!