…Şi îmi doresc să îmi revină între pleoape când se lasă seara… să visez la ea, la trupul ei, la buzele ei şi la zâmbetul de pe ele… Acel zâmbet care îmi spune că îmi citeşte fiecare gând, că îmi anticipează fiecare mişcare, fiecare gest, fiecare dorinţă pe care mi-o trezeşte trupul ei. Dar poate că nu ştie… Îmi doresc să prăbuşesc soarele în oceane nesecate, lipsite de fund, doar ca să îl fac să rasară, noaptea, în ochii ei…
Nevermore 
mereu mi-a placut piesa asta. Stiu ca pare cliseu, dar parca vad triburi celtice venerandu-si zeii…
Night-elf, chiar daca ar fi cliseu (desi mie, personal, nu mi se pare chiar asa de cliseu), cred ca fiecaruia dintre noi o piesa, o poezie, un tablou si, in general, orice opera de arta, ne transmite ceva, ne creaza o imagine pe care e normal sa o impartasim cu ceilalti. Mie, sincer sa fiu, chiar daca pare cliseu, piesa imi provoaca imaginea unei inmormantari pagane avand in centru un rug imens, aprins… 🙂
Saptamana aceasta e a melodiilor inspirate? O iubire pagana… frumos imbracata de piesa 🙂
Araceli, nu stiu daca este sau nu vorba de inspiratie, dar atata timp cat succesiunea place, nu ma pot declara altfel decat multumit. Iubire pagana… eh! crestinismul ar trebui aruncat la gunoi 🙂