De sărbătoare

          Încă mi se reproşează că sunt intransigent şi intolerant, deşi războiul meu împotriva poporului român a început cu ceva mai bine de doi ani în urmă. O voi repeta mereu, cu deosebită plăcere şi cu regretul că nu am fost primul care a spus-o – “popor de hoţi şi de curve”.

           Şi de proşti care ţin prea mult seama de sărbători importate, că tot sărbătorim astăzi Valentains. Da, sărbătorim, pentru că Dragobetele, ca sărbătoare românească, având în vedere iubirea mea pentru popor, s-ar putea să îmi cam repugne. Poate ceva mai mult ca o invenţie evreiască trântită pe spinarea unui sfânt catolic şi celebrată de un popor în proporţie de 80%  ortodox.

           Totuşi, ca să nu fiu învinuit de antisemitism şi de vreun dinte împotriva catolicismului, mă voi abţine de la orice alte comentarii de natură să strice plăcerea sărbătorii. Pentru că astăzi este Valentains, ziua în care tot rumânul cu doza necesară de prostie şi cu doza mai mare, dar tot necesară, de nesimţire îşi scoate iubiţica, iubita, logodnica, nevasta etc. la un cico, la o cină romantică, sau la ce altă activitate plăcută îl mai duce capul, sărbătorind iubirea eternă care îi uneşte şi binecuvântând clipa în care sufletele lor gemene s-au întâlnit pentru prima dată, în principiu, la mall.

           Să mă ierte cei sau cele care mă consideră prea intransigent şi prea intolerant. Nu vreau să stric sărbătoarea nimănui, doar încerc să dau cu opinia, nicidecum cu parul. Deşi, poate, mai frumos din partea mea ar fi să îmi păstrez frustrările pentru mine şi să urez tuturor rumânilor să îşi sărbătorească iubirile în cele mai plăcute moduri pe care şi le pot imagina. Pentru că, bineînţeles, iubirea este un eveniment care se sărbătoreşte o dată pe an, adică azi, de Valentains.

           În consecinţă, cu scuzele de rigoare adresate sufleţelelor mai sensibile, dar şi în spiritul clicii de imbecili pe care tot noi, rumânii, o numim clasă politică, îmi reiterez, în felul meu, iubirea pe care o nutresc pentru poporul din care, cu onor, fac parte. Happy Valentains!