Stropi deşi de ploaie începură să îi picure pe borul pălăriei, udând-o, scurgându-i-se apoi pe obraji şi pe haină. Albert se ridică în picioare şi cu priviri absente se uită în jur. Pe frunte îi apăruse o cută adâncă, un fel de falie între prezentul în care, singur, pornise la plimbare pentru a îşi alunga singurătatea, şi vremurile înspre care i se îndreptau, de foarte multe ori, gandurile.
O revedea pe Dennise, cu ochii căprui şi rotunzi, cu trupul subţire, acoperit de o rochie neagră care îi punea în evidenţă paloarea feţei. Îi revedea buzele mişcându-se şi în urechi îi auzea glasul armonios:
– Dumneavoastră, domnule, şi nu numai dumneavoastră, faceţi o mare greşeală dacă ne consideraţi făpturi slabe, fericite să îngrijească de grădină şi să primească, în schimb, bijuterii. Nu suntem animale dresate care să îşi primească recompensa după ce se supun voinţei stăpânului. Dacă oricare dintre dumneavoastră, domnilor, îşi doreşte o grădină îngrijită, aţi face mai bine să vă tocmiţi un grădinar. Femeile pot face mult mai mult de atât! Este adevărat că cele mai multe dintre noi se lasă orbite de o brăţară strălucitoare, de coliere, de agrafe sau de inele făurite cu meşteşug. Dar această orbire se datorează tot bărbaţilor, care din lipsă de imaginaţie, sau din prostie, consideră că cel mai uşor impresionează o femeie cu o bijuterie. Orbirea dumneavoastră, domnilor, este o boală care s-a strecurat în măduva societăţii noastre şi care ne roade pe toţi, dezumanizându-ne, despuindu-ne de orice urmă de sentiment, ucigându-ne sufletul într-un asemenea fel încât, probabil, dacă mulţi dintre noi şi-ar deschide piepturile, în loc de inimă pulsândă ar avea o bucată de aur pe care domnul Albert nu ar avea de făcut altceva decât să graveze cuvântul “inimă”!
– Dar domnişoară Dennise… încercă Albert să îi răspundă fiicei gazdei, ascunzând cât de afectat fusese de intervenţia acesteia.
– Nu, domnule Albert, eu cred ceea ce spun! Preţuirea aurului este o boală, iar bijuteriile pe care dumneavoastră ni le puneţi la dispoziţie cu atâta mândrie, nu sunt decât simptome, moduri de manifestare ale acestei boli. Să ştiţi domnilor că, deşi din punctul dumneavoastră de vedere munca în grădină nu reprezintă o corvoadă, dimpotrivă, nu suntem ferite de pericole. Câţi dintre dumneavoastră ştiu, spre exemplu, că frunzele şi tulpinile crizantemelor sunt otrăvitoare? Câţi dintre dumneavoastră ştiu că expunerea îndelungată la această floare care vă place atât de mult poate provoca inflamaţii ale pielii? Dumneavoastră, domnule Albert, poate nu ne veţi mai trimite la grădinărit din grijă pentru pielea noastră fină, dorind să ne feriţi de piele uscată, de pete roşii, de senzaţia neplăcută de mâncărime, de cruste şi de leziuni exfoliative. Dar continuaţi să ne exfoliaţi spiritul, să ni-l smulgeţi, să ni-l călcaţi în picioare până dispare de tot, oferindu-ne bijuterii, transformându-ne în manechine a căror frumuseţe nu vă este suficientă, care trebuie îmbunătăţită cu sclipiri de aur, cu ape mişcătoare de argint, cu…
– Denna, încetează imediat! se auzi vocea enervată şi stridentă a gazdei.
Dennise o privi sfidător, apoi mutându-şi privirea în ochii lui Albert, spuse:
– Tot ce vroiam să spun, mamă, este că o bijuterie este o bijuterie, indifferent din ce material este confecţionată. Doar pentru atâta lucru, nu este nevoie să slăvim în saloanele noastre aurul mai mult decât este cazul. Şi ar fi cazul să nu îl mai slăvim deloc!
Nevermore 