Ilogic

          A fost o vreme în care nu înţelegeam femeile, dar îmi doream cu tot dinadinsul. Deşi nu m-am considerat mereu scriitor am început să scriu de mult, la început timid, apoi din ce în ce mai aprins, mai pasional, mai înverşunat. Pe trupul fiecăreia, în sufletul unora, cu lacrimi, cu vârful degetelor, căutând mereu un fir pentru o poveste, încercând să creez o lume, nu, mai multe lumi, în care o Ea să domnească, să poruncească şi să fie ascultată.

          Poate că inima fiecăruia dintre noi este o călimară în care pulsează cerneală. O călimară care aşteaptă să înmoaie peniţa unui stilou cu care să începem să scriem. La început scrisul este greoi, dacă putem numi scris acele linii drepte, mai mult tremurate, bastonaşe desenate nesigur, litere nereuşite care încearcă să reţină în ele sunete şi atingeri. Apoi totul pare să devină mai uşor, deşi…

          A fost o vreme în care nu înţelegeam femeile, deşi îmi doream. Nici acum nu le înţeleg. Dar mă gândesc că nici nu trebuie înţelese. Mă gândesc că este un efort prea mare şi lipsit de sens să încerci să înţelegi. Mă gândesc că acela care poate înţelege femeia cu siguranţă este capabil să explice, să demonstreze, noţiunea de Dumnezeu. Numai acela care poate găsi explicaţie la ceva fără explicaţie ar avea puterea să scrie nu numai pagini de suflet, ci tratate de gândire. Deşi, dacă stăm bine să ne gândim, logica nu are nimic de-a face cu iubirea. Iar femeile… fiecare are un anumit fel de a iubi, şi un anumit mod în care îşi doreşte să fie iubită. Da, iubirea este universală, dar numai la suprafaţă. Pentru că fiecare, oricare, îşi doreşte un gest, mereu un alt gest, o vorbă, mereu o alta, o iubire… nu mereu alta, ci mereu altfel. O iubire pe care nu i-o poţi scrie în suflet decât ridicând-o la ceruri şi târând-o de păr prin ţărână. O iubire pe care nu descoperi cum să o manifeşti decât în ochii ei, şi poate nici măcar acolo, pentru că…

          A fost o vreme în care am acceptat că nu înţeleg femeile; dar nici ele nu se înţeleg pe sine. De aceea este mai bine să nu le întrebi niciodată cum vor să fie iubite. Ele nu ştiu… ele nu ştiu să explice, totuşi se întâmplă să reuşească să înveţe pe acela care încearcă. Dar niciodată prin cuvinte.

          A fost o vreme în care i-am cerut să mă înveţe să iubesc. Nu ştiu ce mi-a făcut nebuna – nebună ca orice femeie, de altfel – în loc să o iubesc m-a învăţat să scriu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s