Dilemă

          Stăteam şi mă gândeam, nu demult… M-a întrebat cineva, mai mult într-o doară, ce cred că mi s-ar potrivi înafară de scris. Întrebarea nu m-a luat pe nepregătite, dar oricât de mult aş fi căutat răspunsul este acelaşi: “Nu ştiu. Habar nu am. Nici că-mi pasă”.

          Mai stăteam şi mă gândeam, tot nu demult… mereu spun că aceia care scriu fură poveştile altora pentru a le trece prin propriul filtru. Este adevărat că nu poţi scrie dacă nu trăieşti; oricât de mult ai fura, oricât de mult ai dilua povestea, prin filtre proprii, cu reţete secrete, într-un laborator în care gândurile apar şi dispar, în care cauţi mereu o poveste perfectă precum un alchimist piatra filozofală… dacă nu trăieşti nu eşti tu.

          “Şi, atunci, cine sunt eu”? “Nu ştiu. Habar nu am. Nici că îmi pasă”. Sunt o voce, un ecou care trăieşte prin întâmplările proprii şi prin ale altora. Înainte eram altcineva; altceva. Oare nu cumva scrisul este o activitate distructivă îndreptată împotriva sinelui?

          Oamenilor le plac poveştile. Îi duc ele undeva, departe. Departe de ei înşişi şi de ceea ce îi înconjoară. Le plac pentru că vor să uite. Să uite, aşa cum cel care le crează se uită pe el însuşi. Scrisul depersonalizează, chiar dacă mulţi consideră că aceia care scriu dau dovadă de curaj – curaj de a se arăta fără măşti în faţa altor oameni.

          Şi, în definitiv, cine sunt eu? Cel cu mască sau cel fără mască? Poate cel depersonalizat… Aşa eram şi înainte, înainte să scriu, când nu mă simţeam eu.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s