Fără ea…

          Aş putea spune că am trăit cu ea o viaţă şi fără ea o eternitate. De cele mai multe ori, eternitatea presupune lipsa vieţuirii, doar o dăinuire lipsită de vlagă şi de mişcare. Existenţa şi viaţa sunt lucruri diferite; şi totuşi, gândul la genele ei lungi, întoarse în sus, la zâmbetul cald, la capul ei rezemat pe pieptul meu, la cuvintele pline de iubire pe care mi le spunea, mi-a dat puterea să trăiesc. Cine vrea să trăiască veşnic, întreba un cântec, cândva… Eu. Şi odată cu mine, ea, amintirea ei, genele frumoase, mâinile subţiri şi zâmbetul care i se citea în ochi. Fericirea ar vrea să trăiască veşnic – sau cel puţin aşa ne-am dori noi. Fără ea…

Anunțuri