(A)temporal

          În fiecare zi îmi trece prin minte un gând. Aşa mi-am propus, să fie în fiecare zi măcar unul. M-am gândit că în felul acesta voi realiza că trăiesc într-o altă dimensiune decât aceea pe care am construit-o în jurul meu, dar, mai important, să simt că îmi trece timpul. Eu nu îl simt cum trece, m-am suspendat undeva în mine unde nu există succesiunea dintre nopţi şi zile, există doar două timpuri: noapte şi zi.

          Uneori mai tresar, atunci când privindu-mă în oglindă îmi dau seama că ar trebui să mă bărbieresc. Doar aşa îmi simt timpul cum trece, şi l-am mai simţit încă o dată, într-un alt mod. L-am împietrit în mine, timpul, şi l-am împărţit cu borne kilometrice de gând. Am renunţat de mult să îl contabilizez în secunde, minute şi ore, la fel cum am renunţat la trecutul, la prezentul şi la viitorul meu. Eu îmi trăiesc noaptea şi apoi îmi trăiesc ziua, ca şi cum acestea mi-au devenit anotimpuri unice etern-succesive.

           Eu, actualul, mă succed pe mine, visător, unuia mai pragmatic şi, deşi ochi străini de ai mei privesc puţin pieziş comportamentul meu, nu îi condamn. Nu o fac pentru că îi înţeleg; nefiind la fel de frumoşi ca ai mei, ei nu pot să vadă ceea ce văd eu. Nu aş minţi deloc dacă aş spune că în mine visul este o ancoră a frumuseţii. Pentru că, deşi îmi trece timpul – eu nu îl simt, dar ştiu, din punct de vedere raţional că îmi trece – rămân frumos. Sau, poate, deşi mi se pare şi mie absurd, cu fiecare particulă de vis trăit mă înfrumuseţez din ce în ce mai mult. Întotdeauna, fără excepţie, visul înfrumuseţează omul şi îi conferă o aură atrăgătoare pe care ceilalţi, nevisătorii, nu o au.

           “Sunt frumos”, îmi spun, alergând bezmetic prin kilometrii mei de gând, acei kilometri străbătuţi pe asfaltul care curge molcom înspre vreo cârciumă, spre ascunzişurile verzi ale unui parc sau spre ascunzişurile trupului vreunei femei şi mereu refuz, îmi refuz mie, dreptul de a adăuga construcţiei mele o nouă particulă inventată de alţii: “Încă”.

            “Eşti frumos, încă”, mi se spune, dar buzele de pe care zboară asemenea vorbe nu ştiu că mie timpul nu îmi trece, poate doar din când în când, atunci când îl simt zbătându-se şi îi dau drumul.

           Acesta mi-a fost gândul de azi – cât îmi durează “încă”? Nu, nu va fi aşa cum văd ei, alţi ochi, o vreme scurtă. Eu trăiesc minutul şi-l pot face etern, la fel cum într-o aşteptare de câteva minute trăiesc o eră-ntreagă. De prea multe ori îmi ies din trup şi-mbătrânesc sau devin copil, mă urâţesc cât pot, chiar plin de voluptate, aşteptându-mi forma frumoasă-n care să revin, şi nu mi-e teamă, nicio clipă, pentru că… Pentru că eu, prin gândul meu, pot orice. Inclusiv să îmi dinamitez acel “încă” aparţinător altora şi efemerului şi să rămân frumos veşnic.

           Şi a mai fost un gând, dar unul mai timid, tremurător. În fiecare zi mi-am propus să mă străbată un gând, doar ca să simt timpul pulsând în mine, nu numai pe lângă mine. Dar gândurile, de multe ori, mi se citesc în ochi, ca oglindite. Oare să fie gândul sufletul raţiunii? Uneori mi se pare, totuşi, că gândurile sunt sufletul sufletului. La fel ca sentimentul.

6 comentarii la “(A)temporal

  1. arpeges spune:

    Like,like,like… 🙂

  2. Camelia spune:

    Categoria sentidor nu’i totuna cu cea pensator, Nevermore; asta despre gânduri şi sentimente. Fiind firi duale, punem acestea într-o aparentă intimă comunicare; în realitate, sunt în opoziţie. Deh, dihotomia şi chipul ei.

  3. Camelia spune:

    Nevermore, te-ai ferit de un răspuns în care semnificantul să coincidă cu semnificatul? te vedeam ca pe un hermeneut căutător de sensuri, nu mă dezamăgi.

    • Nevermore spune:

      Camelia, unele raspunsuri nu fac altceva decat sa demonteze mituri, credinte sau supozitii. Omul este dator siesi sa se caute si sa se cunoasca, dar suntem recunoscuti pentru subiectivitatea cu care ne+am pronunta asupra propriilor atribute. De multe ori este mai bine ca intelesurile sa ni le caute altii, pentru ca, din proprie initiativa, este greu, sau imposibil, sa gasesti oameni dispusi sa isi darame propriul mit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s