Sete

          Sunt prea mulţi aceia care, în versuri sau în proză, au lăudat chipul vreunei crâşmăriţe care le turna antidepresiv în pahar. Un drum prea bătătorit, prea clasic – femeia crâşmăriţă. Idealul, cel puţin în literatură, însă, este femeia-copil. Ca să nu vorbesc despre sufletele visătoare, astăzi nu vreau. Astăzi sunt în starea potrivită pentru a vorbi – deşi unii ar considera termenul lipsit de eleganţă – despre femeia-crâşmă.

          Nu îi pot spune altfel, şi nu i s-ar potrivi o altă denumire. Mă mai sună câte cineva şi mă întreabă ce fac. Nu pot spune “sunt la crâşmă”, sau “la bodegă”. De aceea spun “ce să fac, sunt la un pahar”. Aşa este şi femeia – femeia-crâşmă – un pahar… Femeia aceea care are în ochi umbre ascunse la adăpostul cărora poţi şopti şi mângâia liniştit, şi unde de lumină care străbat fugar umbra, asemenea unui gând, asemenea unui fulger care spintecă noaptea doar pentru a o lumina timp de o clipă şi pentru a o lăsa să se închidă fără să îi provoace răni.

          O femeie poate să fie asemenea unui raft pe care sunt aliniate sticle gata să umple paharul – pe sfert, pe jumătate, sau chiar până la refuz, în aşa fel încât nişte ultime picături să dea pe afară; un raft plin de băuturi frumos aliniate, care aşteaptă să fie sorbite de buze nesătule, indiferent de gustul pe care îl au. Există femei-băutură, unele dulci, altele amare, tari, aromate, răscolitoare, arzătoare, care muşcă buzele, care ard interiorul mai rău ca un incendiu, care dau dependenţă, ameţeală şi incoerenţă. Sunt unele care pot prăbuşi pe cineva în genunchi la fel cum altele, în cor de ameţeli, îl pot ridica înspre văzduhuri. Unele provoacă lacrimi iar altele le îneacă în euforii, sau le zăgăzuiesc, amânându-le sau făcându-le uitate. Sunt femei care nu pot să fie consummate de unele singure, aşa cum o tărie trebuie combinată cu ceva care să îi stingă fierbinţeala, dar sunt şi altele care iau minţile şi devin dependenţă, chiar viciu înfipt până în măduva oaselor.

          Femei crâşmăriţe au fost, există şi vor mai fi. Dar pe ele le-au cântat prea mulţi, mai mult sau mai puţin pricepuţi, conferindu-le merite exagerate sau nu. Mie nu îmi este dor de nicio crâşmăriţă, îmi este dor de o femeie-crâşmă. De o femeie care în rafturile ei să aibă toate aromele, toate gusturile, toate stările, de la trezie până la beţie cruntă, o femeie-crâşmă în mijlocul căreia să îmi pot contempla trezia dar, în acelaşi timp, să îmi pot provoca cele mai cumplite tornade. Ar fi ca şi cum o crâşmă ar prinde viaţă, şi-ar schimba forma şi fără să mă întrebe, doar mi-ar întinde paharul (adică tot pe sine), cu otravă sau cu iz de euforie. Adevărat, asta ar putea-o face orice femeie, ar spune-o unii, dar într-o femeie-crâşmă măcar îţi poţi potoli setea.

          Mi-e sete…

Anunțuri

2 comentarii la “Sete

  1. Foarte fain… he, he… greu de gasit asemenea femeie… dar nu imposibil. Iti doresc sa o gasesti sa-ti astamperi setea. 🙂
    O saptamana buna!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s