Rădăcini (XI)

          Avea Sandu o maşină veche – Dacie cu motor de Renault – “numai bună de făcut din ea coteţ de găini peste vreo doi ani”. M-a surprins puţin cu ideea asta a lui, dar într-un fel i-am dat dreptate. Cine ştie, poate găinile, simţindu-se speciale şi beneficiind de un confort probabil sporit, ar fi făcut ouă mai bune şi mai mari. Deşi, nu cu multă vreme înainte, mi-aş fi dorit ca şi cel mai mic ou al găinilor sale, să îi stea în gât. Observând privirile pe care le schimbam cu Dana, şi auzind că am vrea să mergem la pescuit, căutând să respecte ca la carte principiul morţii caprei vecinului, Sandu veni cu o contraofertă: să mergem să facem o baie, undeva la o râpă, la patru-cinci kilometri depărtare de sat. Pentru că oricum la ora la care programaserăm pescuitul era sigur că peştele nu avea de gând să tragă, am acceptat, cu jumătate de zâmbet cam strâmb, şi ne-am înghesuit în maşina-viitor coteţ a lui Sandu. Bineînţeles, fuseseră invitaţi şi Geta şi Ionică, Ghiţă şi încă două fete pe care le mai văzusem, dar cărora nu le dădusem prea mare atenţie.

         Ne-am înghesuit, spun, patru pe bancheta din spate – Ionică ţinând-o pe Geta în braţe, şi Dana lângă ei, avându-le, în dreapta pe celelalte două invitate. Eu, în faţă, lângă Sandu, ocazie cu care,  ce am făcut, ce nu am făcut, i-am dezlipit o icoană lipită pe bordul maşinii. Nu mi-a zis nimic, s-a uitat doar la mine, cu privirea omului care tocmai a suferit un şoc. Ghiţă, frate-su, s-a aşezat comod în portbagaj şi am pornit-o, veseli şi înghesuiţi ca sardelele, către locul de baie.

           De cum am ajuns, s-a dezlănţuit veselia. Adevărat, la început, în ochii lui Ghiţă se citea un plus de fericire, imediat după ce şi-a recăpătat văzul. Portbagajul se închisese, lăsându-l în întuneric şi, vreme de câteva minute, blocat în maşina viitor coteţ, întrucât nimeni nu se gândise că este nevoie să îl scoată de acolo. Pe lângă acest mic inconvenient, bietul Ghiţă îşi şi lovise de câteva ori scăfârlia oval-ţuguiată şi se pomenise cu un cric drept între coaste din cauza drumului accidentat pe care Sandu se grăbise să îl parcurgă. I-a trecut repede nemulţumirea şi se aruncă în apa limpede, sclipitoare şi liniştită.

          După ce am înotat o vreme, mi-am spus în gând că ideea lui Sandu făcuse mai mult bine decât rău. Era o plăcere să îmi simt trupul înfierbântat cuprins de undele răcoritoare şi deşi am încercat, nu am reuşit să îmi amintesc cu precizie ultima oară când am făcut baie într-un râu. Cred că mi se citea pe faţă mulţumirea, pentru că Dana, apropiindu-se şi prinzându-se de mine, mă întrebă:

           – Te-ai putea obişnui aici?

          Mă puse pe gânduri. Pornisem în căutarea rădăcinilor mele, dar mi se părea din ce în ce mai evident că nu aveam să le găsesc într-un sat ascuns între dealuri, alături de oameni ca Sandu. Nici chiar alături de Geta şi de Ionică nu mă simţeam la locul meu, deşi îmi erau amândoi simpatici şi îi apreciez cu adâncă sinceritate.

            – Eu nu aş putea, continuă Dana. Vin de câte ori pot, uneori să stau chiar şi o săptămână, dar numai pentru bunica. După ce s-o duce…

            Îşi lăsă fraza neterminată. Îşi aruncă privirea spre mal şi râse.

           – Ştii că într-o vreme idiotul ăsta – spuse, arătându-mi-l cu o mişcare din cap pe Sandu – umpluse satul cu vorbe, că după ce îmi termin facultatea o să vin înapoi aici şi o să ne căsătorim?! S-a făcut singur de râs… Şi l-am făcut şi eu. Odată, acum vreo doi ani, prinzându-mă singură la marginea lanului de cucuruz, mi-a propus să merg cu el, să nu ne vadă nimeni. De parcă eu sunt ca toate curvele, să mă ascund în lanul de păpuşoi şi să…

            Râse din nou, apoi îmi şopti: “Dacă erai tu, era altceva, deşi nu ne duceam ca proştii, în cucuruz”.

           Sandu ne privea de pe mal, zâmbind strâmb, din când în când, Getei, care, mi se părea mie, râdea pe seama lui. Am prins-o pe Dana de talie, pe sub apă, şi trupurile ni s-au apropiat mai mult. Ea îşi sprijini bărbia de umărul meu chicotind.

           – Mai bine îl lăsăm în pace, nu îi mai face în ciudă. E în stare să se ducă să îi spună bunicii că are impresia că încerci să profiţi de mine. Şi cu bunica nu merge, să ştii că mă şi iei de nevastă!

           Râsul i se împleti cu susurul râului, acoperindu-l apoi, înfigându-se, cred, ca un spin în pieptul lui Sandu.

           – Şi să nu uit… diseară mănânci la noi. Poate or să vină şi Geta şi Ionică, ăştialalţi doi să steie la ei acasă. Dacă nu ar avea bunica nevoie de ajutor cu câmpul…

           Îşi pironii ochii în ochii mei, depărtându-şi faţa de a mea şi mă întrebă:

           – Crezi că istoria se repetă?

          Nu aşteptă să îi răspund şi îmi şopti la ureche:

          – Am impresia că bunica a fost îndrăgostită de bunicul tău. Poate o întrebăm diseară. Prea mult te place şi prea vrea să te aibă în preajmă, mai ales că mereu spune cât de mult semeni cu el.

          – Sau poate vrea să îşi mărite nepoata?

          Nu îmi răspunse, zâmbi, apoi, nemaireuşind să se abţină, izbucni în râs.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s