(rădăcina) De duminică

          De multe ori am impresia că mi-am înfipt adânc rădăcinile în pieptul sorţii, trăgându-mi de acolo seva, puterea şi îndrăzneala – îndrăzneala aceea, vecină cu nebunia, care îmi permite să continui să visez. Poate dacă ar trebui să definesc un învingător, i-aş spune visător care, în ciuda lumii care îl înconjoară, nu renunţă să viseze. S-ar putea să fie o nebunie gândul acesta, poate născut din plictiseala unei duminici, dar am impresia că soarta îmi dă dreptate, şi îmi şopteşte, cu rădăcinile mele înfipte adânc în pieptu-i… 1979.

Anunțuri

4 comentarii la “(rădăcina) De duminică

  1. Camelia spune:

    Visul nu e vis atunci când încetează a mai fi; visezi cât ştii, ştii cât visezi.

    • Nevermore spune:

      Camelia, prefer sa cred ca toti visam atat cat putem. Stiinta de a visa nu este atat de importanta precum putinta de a o face. Iar visul ramane vis, chiar si atunci cand inceteaza, sfaramat. Parerea mea…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s